Leancă a șters podeaua cu PCRM. Comuniștii regretă înaintarea moțiunii de cenzură

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Ședința plenară a Legislativului continuă. Prima parte a ședinței, a fost extraordinară pentru mine, iar Premierul Iurie Leancă și vicepremierul Valeriu Lazăr au cam șters podeua cu fracțiunea PCRM.

După mine, premierul Leancă s-a arătat bucuros că a avut posibilitatea de a veni în fața Parlamentului și a prezentat  tuturor, rezultatele obținute de Guvern în cele peste 4 luni de activitate. Iar rezultatele cabinetului de miniștri, au fost palma primită de comuniști.

Primul ministru a declarat în fața deputaților că moțiunea de cenzură înaintată de comuniști este una eminamente politică și reflectă frămîntările PCRM din ultima perioadă, moțiunea se înscrie în așa-zisa revoluție a comuniștilor, care s-a transformat într-o luptă cu instituțiile statului, în agresiuni fizice la adresa forțelor de ordine, în injurii și în multe alte gesturi care ne aduc foarte bine aminte de perioada de pînă la 2009.

Prim-ministrul  în discursul său, a mai declarat că PCRM are ca obiectiv să dărîme din nou Guvernarea Pro-Europeană, pentru a provoca o nouă criză politică, care eventual ar duce la alegeri anticipate, ceea ce ar însemna ratarea semnării Acordului de Asociere, Republica Moldova-Uniunea Europeană.

Din dezvăluirile făcute de Iurie Leancă, am aflat că la începutul anului 2009, Republica Moldova era la un pas de colaps, izolată de lume și plină de datorii. Deficitul bugetar era imens, iar economia țării era în plină cădere. Toată Europa vorbea despre Moldova ca despre un stat eșuat. În 2009, Moldova  nu exista pentru comunitatea internațională. Nimeni nu ne lua în serios, eram un stat închis, fără credibilitate atît la Bruxelles, cît și la Moscova.

Cred că este clar și evident pentru toți, că odată cu schimbarea puterii, acest lucru a fost reparat, iar relaţiile externe și imaginea țării au fost restabilite. Guvernarea Pro-Europeană a muncit mult și sunt sigur că va continua să depună eforturi considerabile și în continuare.

Dar despre rezultatele muncii Guvernării Pro-Europeane, vorbesc de la sine cifrele:

  • nivelul de sărăcie a scăzut de la 26,3 la sută în 2009 la 16,6 la sută în 2012
  • creșterea cumulativă economică în ultimii patru ani, a fost de aproape 20 %
  • valoarea maximală a exporturilor a crescut la 2,16 miliarde în anul 2012
  • datoria externă a scăzut de la 19,2% din PIB în anul 2010 la 16,2% estimate în acest an

Într-adevăr, nu au motive și argumente comuniștii pentru a demite Guvernul Leancă. Și dacă în mod normal, opoziția comunistă ar trebui să vină cu soluții la problemele create tot de ei pînă în 2009, ei nu încetează cu show-le. Acum Republica Moldova este aproape de Vilnius, iar acest summit este un examen nu doar a Coaliției Pro-Europene, dar a întregului popor.

Cum a spus și prim-ministrul Iurie Leancă, noi toți dorim să vedem Republica Moldova mișcîndu-se înainte ca să nu mai fie prinsă în capcana trecutului. Țara noastră merită să își trăiască visul european, iar Guvernul coaliției Pro-Europene, sunt sigur că va transforma acest vis în realitate.

 

Comentarii

Ion Harghel

Ion Harghel

Cetăţean al Republicii Moldova, interesat de viaţa social-politică, pledez pentru dreptate, sunt realist şi vreau ca într-o zi întreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate politică şi altruism pentru a contribui la unificarea societăţii. Cre...

Ultimele articole