Jocul de-a alegerile

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Moldova a devenit un stat nu doar capturat dar deja a trecut la un nou nivel de degradare, adică stat marionetă în mîna unui clan restrîns. Nu voi începe acum a deplînge iarăși soarta acestei țări și cu a ajuns aceasta în mîinile unui oarecare Hlapaniuk, asta o fac foarte mulți alții acum.

Vreau altceva să scot la evidență acum.

Parada aceasta de retrageri din cursa eletorală este un fel de bombă cu efect întîrziat. Este un fel de joc pus la cale foarte bine de păpușarii din exterior alias partenerii de dezvoltare (PDZ) și păpușarii din interior alias beneficiarii (PBF) banilor de dezvoltare.

Retragerea lui Năstase cu toate minusurile și comentariile venite în urma acestei retrageri părea una cît de cît logică și așteptată. Mai bine zis cineva din stăpînii de la Vest ai Moldovei i-a șoptit fraților sau pur și simplu tizilor Țopa că avioanele spre Chișinău zboară nu doar de la Kiev dar și de la Franfurt și că pățania lui Veaceslav Platon poate fi repetată și cu ei, unde mai pui că așa-numitul Minister al Justiției a cerut extrădarea acestora. Deci retragerea lui Năstase cu tot scrîșnitul de dinți care a urmat acestei decizii a fost ceva dorit din exterior, iar acesta nu a putut decît să se supună deciziei partenerilor, s-au cam terminat în Moldova liderii care pot pune piciorul în prag.

Retragrea lui Lupu din cursa electorală este elementul cel mai straniu și neașteptat, la prima vedere, iar păpușarul poate deschide cu bucurie o șampanie și înălța o cupă că a reușit pe mulți să-i pună în șah-mat cu această mutare. Dar haideți să vedem cît de neașteptată și în care logică se înscrie această mutare. Conform codului electoral, candidatul nu se poate retrage decît pînă la 7 zile înainte de data alegerilor, în rest este retras din cursă doar în urma unei decizii judiciare sau a morții sale. De moarte nu vorbesc, dar să fim serioși nu putea sistemul judiciar al MD care este total controlat de Păpușar să atace un pion al păpușarului, era ilogic. Atunci pionul s-a retras singur, clar că în prezența stăpînului. Dar a făcut-o cu încălcare de lege deoarece acel termen de 7 zile era exact în duminica precedentă alegerilor. O altă mutare a fost susținerea deschisă a Maiei Sandu la alegeri, cum că merge vorba de cursul European și păstrarea valorilor, succeselor obținute și bla bla bla, prostii din astea la care unii moldoveni mai pun botul, vorba românului.

Nu cred că este o reclamă bună pentru Maia această susținere de la Păpușar, însă nici să spui clar că va fi împotriva ei nu poți, așa numitul electorat PDM care cred că actualmente este sub 1% fiind format din deputații partidului, primarii și 2-3 rude de-ale lor nu schimbau mult în această ecuație.

Ideea de bază pe care o urmărea această combinație este alta: Toate sondajele de opinie de pînă acum în care să spunem drept unele date erau eronate, dar acum chiar devin foițe de învelit sileotka, cum se spune în popor. Nu mai au nici o relevanță deoarece nu se poate spune cum cu adevărat vor migra acele procente false care erau pînă acul ale lui Lupu. O altă retragere, acum cea a lui Ghimpu tot vine parcă să încurce lucrurile, noroc că pentru boșorogul psihopat nu lucrează mașinăria sistemului și la el cam așa și erau procentele, deci nu schimbă mult ecuația.

Iar acum momentul pivot al ecuației, care este iarăși de natură legislativă electorală dar pe care vor avea grijă să nu-l încalce nimeni, și anume: Cu 7 zile (o săptămînă) înainte de alegeri nu pot fi petrecute sau publicate nici un fel de sondaje de opinie, deci toți acum trebuie să rămînă în ceață. Deci dacă se continua cu aceeași candidați atunci rezultatul alegerilor nu trebuia mult să difere de rezultatul ultimilor sondaje (ei bine + 2-3% din indeciși, dar care tot nu prea vin la alegeri) deci nu putea fi situație unei schimbări radicale căci ar fi bătut la ochi. Cum se scpune matematic vorbind apare o discontinuitate a funcției ceea ce nu este caracteristic mai ales în mișcările sociale.

Iată că acum după cum am zis toate sondajele au devenit foi volante, dar în special datorită retragerii lui Năstase și Lupu, iar sistemul are mînile libere să facă fraude cît de mari poate, își poate desena orice rezultat vrea deoarece referința la sondajele anterioare nu mai are nic o relevanță. Aici ne putem aștepta la orice situație inclusiv la scenarii de dezordine în masă regizate tot de putere în cazul în care nu vor putea desena rezultatele dorite.

Un alt As și scenariu de acțiune, ținut în mînecă în acest caz este Curtea Constituțională, acest scenariu poate fi activat în felul următor: Un deputat careva de la PCRM sau din fugari (absolut „independent și necumpărat” de Păpușar), va depune o sesizare la CC privind neconstituționalitatea alegerilor. Iar acolo îl avem pe la fel de independentul om de buzunar Alexandru Tănase care este pus special pe atîta treabă acolo. În mod sigur CC-ul „va analiza încălcările electorale” (car vor fi cu miile din astea mici) precum și încălcarea de retragere a unor candidați pe ultima sută de metri (anume candidații puterii) și CC-ul va da un verdict foarte confortabil clanului actual în care declară alegerile nevalabile. Opoziția și activiștii civici vor protesta, iar vor ieși 30 de oameni la protest iar în fața lor 4 mii de menți care îi vor da cu gaze lacrimogene în ochi, partenerii de dezvoltare fiind și ei șantajați nu vor vedea nimic rău în asta, se vor face că plouă deci și subiectul se va etuiza în maxim o săptămînă.

Nu știm ce se poate face în acest caz. Știm bine că avem 3 candidați reali (la părerea mea)

Primul este Igor Dodon, un candidat care este incomod puterii dar este incomod și partenerilor externi care văd în el pericol pentru integrarea europeană așa cum o văd ei. Acesta are șansele cele mai mari, dar dacă ajunge președinte se va pune în aplicare varianta aproape spusă de Păpușar prin care l-a amenințat pe Dodon cu un Maidan, ceea ce se poate întîmpla cu acceptul tacit al partenerilor de dezvoltare și atunci Păpușaul va fi un fel de salvator la ei.

Un alt candidat cu șanse mari este Maia Sandu, un fel de întruchipare a liberalismului american și al emancipărilor de tot felul. Aceasta este dorită de occident din simplul motiv că va fi ușor controlată de ei dar va și îndeplini tot ce trebuie. Problema este că nu are voință politică suficientă pentru a lupta cu acest sistem și că are unele păcățele mici sau mari în special legate de activitatea în Ministerul Educației și legată de votarea în Guvern a furtului de miliard. Totuși strategic eu cred că Păpușarul se teme tare de Maia deoarece atît el cît și Maia sunt oameni ai Vestului aici la noi, deci și el se pupă cu Nuland, dar și ea dă mîna cu Merkel și a lucrat la Banca Mondială, în acest caz partenerilor de Vest nu le vor trebui 2 oameni care să conducă țara și vor alege doar unul. Întrucît Păpușarul a adunat tot negativul acestei societăți și tot dislike-ul publicului în mod sigur el va fi cel jertfit de partenerii de odinioară. Asta numai în cazul în care el nu mai are vre-un as în mînecă ca să arate că le trebuie mai tare și esste mai de folos ca Maia.

Al treile candidat este Dumitru Ciubașenco, un candidat cu verticalitate care a și fost deja atacat de mașinăria de stat, prin mandatul de arest emis pe Renato Usatîi. Ar fi bine ca să iasă el în turul 2 dar nu prea cred că sistemul va permite. Restul candidaților nu au șanse.

Faceți cum consideraați corect dragii mei, însă țineți minte că am mai fost mințiți pînă acum cu palavre și integrări, cu Filați, Kirtoace și alte creaturi. Votați înțelept, votați schimbare

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole