J’accuse… (exercițiu de retorică)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.


Moștenirea pierdută

Moldovenii, luați aparte, pot fi oameni de treabă, primitori, harnici, veseli, sufletiști. Dar moldovenii ca țară, ca națiune politică – sunt un dezastru.

Am primit în moștenire de la Uniunea Sovietică o țară ca o floare. O industrie care producea tractoare, televizoare, oțel. O agricultură care aproviziona cu fructe, legume, conserve, vinuri și coniacuri o piață sovietică imensă. Produceam cantități uriașe de carne în mari complexe industrializate de creștere a animalelor. Șoselele erau bune. Câmpurile erau prelucrate. Drumurile de țară printre lanurile de grâu și porumb erau flancate de șiruri de nuci cu crengi doldora de rod. Moldova aceasta sovietică înfloritoare, în care se trăia mai bine decât în Rusia, a fost edificată într-o scurtă perioadă de circa 30 de ani.

A fost nevoie pentru edificarea Moldovei sovietice, în afară de bani și resurse, și de multă pasiune omenească. Să nu-mi spuneți că era doar dictatura partidului comunist. Nucii de pe marginea drumurilor nu creșteau din dictatură, dar din dragostea oamenilor pentru pământul lor. Nu era peste tot la fel. Casele de cultură mari și frumoase, care existau în unele sate dar lipseau în altele, dovedeau priceperea de a gospodări a unor președinți de colhoz, pasiunea lor edificatoare. Acea pasiune care se vede în personajul Pavel Rusu, președintele de colhoz din piesa „Păsările tinereții noastre” a lui Ion Druță. Pasiunea civilă, o pasiune înflorită din naive idealuri comuniste, răsare din versurile, de multe ori sincere, ale poeților moldoveni din anii 50-60, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Bogdan Istru și alții.

Ne-au condus niște tipi șterși sau ridicoli

Se părea că timpurile noi, bogate în libertate, vor face să explodeze pasiunea civilă. Și într-adevăr, perestroika sovietică ne trezise pe toți, am luptat cu multă pasiune pentru limbă și alfabet. Am avut în mișcarea aceea lideri spirituali adevărați, Matcovschi, Vieru, Lari. Dar pasiunea noastră mai departe de poezie și istorie nu a mers. Politica moldovenească a rămas un teren al diletanților. Noi nu am avut politicieni pasionați de idealuri. Nu am avut oameni pasionați de tribune și de mulțimi, de mari proiecte și ideologie. Ne-au condus niște tipi șterși sau ridicoli. Acești oameni au distrus economia Moldovei în doar câțiva ani de gospodărire independentă. Privatizarea a fost făcută cu întârziere, după ce colhozurile au falimentat, iar ferme și complexe de vite au fost lăsate în voia sorții și furate pe bucăți de cui nu i-a fost lene. În Occident oamenii s-ar fi organizat de la sine și nu ar fi permis distrugerea patrimoniului. La noi oamenii erau obișnuiți cu ordinele de sus. De aceea patrimoniul au trebuit să-l salveze elitele. Prin legi și măsuri adecvate. Nu au făcut-o și nici nu s-au căit. Lucru pentru care îi acuz.

S-au lăsat târâți în războiul cu Transnistria, dar n-au știut să lupte

În 1992, puțin după declararea independenței, politicienii moldoveni s-au lăsat târâți în războiul cu Transnistria. Fără să încerce în mod serios a găsi o cale de împăcare. Le-a fost mai ușor să trimită oamenii la moarte. Politicienilor le-a lipsit în zilele acelea inima, clarviziunea, pasiunea politică. Iar intrând în război, n-au știut să lupte. Pentru că le-a lipsit și curajul. Au lăsat ca Tighina, fosta raia turcească, să devină raia rusească pe teritoriul basarabean. Și trebuia cucerită cu orice preț, în numele vechiului și frumosului hotar istoric de pe Nistru! Ei, politicienii, au lăsat ca conflictul cu Transnistria să ne înghețe într-o zonă moartă. Străinii nu vor investi cu dragă inimă într-o țară măcinată de conflicte. Iar noi nu putem intra în Uniunea Europeană având hotare incerte, două capitale, două guverne, două armate, două popoare. Niciunul din politicienii noștri nu a pronunțat vreun discurs patriotic care să vizeze Transnistria. Nici nu ar fi putut s-o facă. Știu toți că pentru noi teritoriul de peste Nistru a fost întotdeauna străin; că însuși numele de Transnistria i-a fost dat oficial în timpul când a fost administrat de trupele de ocupație românești. Pentru ca elitele din Transnistria să fie atrase în națiunea moldovenească era nevoie de o politică abilă, îndrăzneață și de multe compromisuri. Era nevoie de dialog între cele două maluri, nu de mediere internațională și pacifiști. Politicienii moldoveni au mimat numai eforturile de rezolvare a conflictului, dar nu s-au angajat plenar, cu pasiune în unificarea celor două maluri. Lucru pentru care îi și acuz. Există cauze nobile și luptători pentru cauze nobile, care câștigă sau pierd. Noi nu am avut nici cauză nobilă, nici luptători, ci mai degrabă niște actori stângaci care recitau un rol prost scris sau care tăceau.

Lipsiți de pasiune politică, animați de egoism mărunt

În 2009, după niște dezordini rușinoase care au pângărit instituțiile-simbol ale statului, vin la putere niște politicieni care își zic liberali și democrați. Sunt oare aceștia pasionați cu adevărat de politică? Îi doare cu adevărat integrarea europeană a țării, după cum declară? Aș! Nici pe departe. Mașina propagandistică a războiului anticomunist ar trebui să urle în Moldova ca o Harley-Davidson care gonește cu 200 km la oră! Dar potentații moldoveni tac, replică leneș la sălbatica propagandă comunisto-ortodoxă, de parcă ar alunga o muscă care îi supără. Apoi se adună în sfatul țării să se admire reciproc, să scoată ași falși din mânecă, să facă glume de prost gust, să pună la cale afacerile puterii. Cu alegerea Președintelui, au ținut țara în suspensie ani de zile. De ce nu s-au grăbit? Pentru că nu au pasiune politică, pasiune civilă, pentru că sunt animați doar de egoismul lor mărunt.

Situația ia o turnură antieuropeană

Aduc această acuzație pornind mai ales de la turnura antieuropeană pe care a luat-o actuala situație politică din Moldova. Biserica ortodoxă, partidul comuniștilor, partidul socialiștilor, partidul social-democraților și alte mișcări sunt contrare cursului european al actualei guvernări. Victor Șelin, președintele social-democraților, a și început campania propagandistică pentru inițierea unui referendum care ar decide aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică, recentul proiect al lui Vladimir Putin. Dar adevăratul pericol constă în dezmățul propagandistic contra legii antidiscriminare, cu care Uniunea Europeană ne condiționează în vederea unor raporturi mai strânse.

Buturuga mică răstoarnă carul mare

Legea antidiscriminare, a cărei proiect a fost retras din parlament pentru a fi reelaborat, sub presiunea protestelor bisericii, este zugrăvit de oponenții săi ca o adevărată anticameră a iadului, ca portița prin care vor intra în Moldova toate păcatele imaginabile. Ne vom islamiza, ne vom pederastiza, hoarde de pedofili ne vor viola copiii, în fine, vom arde toți în focul gheenei. Ar fi firesc ca cei trei corifei ai guvernării, Filat, Ghimpu și Lupu, să răspundă la aceste atacuri aberante prin luări de cuvânt în public, prin articole în ziare. Dar corifeii tac. Bănuiesc că subiectul li se pare un pic deranjant. Cum așa, ei, oameni serioși, capi de familie, și să se apuce a discuta în public despre homosexuali? Fu! Bărbații noștri de stat nu îndrăznesc a se lua de piept cu biserica și din rațiuni populiste. Prin urmare cochetează cu mitropoliții într-un mod cu totul penibil; se exhibează cu pompă la sărbătorile religioase; Marian Lupu l-a întâlnit pe patriarhul rus Kiril la aeroport; iar Vladimir Filat, cu toate că a fost amenințat cu excomunicarea pentru promovarea legii antidiscriminare, a plătit din buzunarul propriu aducerea focului Învierii de la Ierusalim. Nu sunt mai breji nici alți activiști de partid. Atunci când domnii Diacov, Godea și Hadârcă au trebuit să atingă subiectul discriminării la emisiunea „În Profunzime”, discuția a derapat în hohote de râs. Dar nu e nimic de râs, domnilor, din contra. Pentru că anume neadoptarea legii antidiscriminare s-ar putea să fie buturuga mică care răstoarnă carul mare al integrării noastre europene. Nemaiavând regim liberalizat de vize și acord de liber schimb comercial cu Europa, nu ne va rămâne decât să ne aruncăm în brațele lui Putin, Lukașenko și Nazarbaev.

O campanie pro-Europa de proporții

Așadar, eu denunț lenea și lipsa de pasiune politică a clasei noastre conducătoare și o îndemn din toată inima să se trezească la viață. Îl îndemn și pe Președintele Timofti să nu tacă, dar să dea chiar tonul în lupta pentru integrarea europeană. Și amintesc că valorile culturii și toleranței europene nu ne sunt necesare pentru a le prezenta ca pe un pașaport la vamă, dar pentru a avea o viață civilizată la noi acasă, chiar dacă nu vom face parte din Uniunea Europeană niciodată. Indiferent dacă va fi ori ba referendumul despre aderarea la Uniunea Euroasiatică, forțele democratice din Republica Moldova trebuie să se lanseze într-o campanie pro-Europa de proporții. Iar în acest război trebuie să stoarcem din noi toată pasiunea civilă și toată retorica de care suntem în stare.

Comentarii

Victor Druţă

Victor Druţă

Am fost octombrel, pionier, comsomolist, când am citit și am scris texte. Am fost soldat în stepele Asiei, unde am citit și am scris texte. Am fost student, am fost profesor - și am citit, am scris texte. Azi sunt emigrant la Roma, și ce fac? Citesc...

Ultimele articole