ISTERIA ANTIROMÂNEASCĂ ÎN AN CENTENAR. Opoziția antioligarhică este mai mult antiunionistă decât antioligarhică

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Furia cu care opoziția pretins proeuropeană atacă, în ultima vreme, cam tot ce este românesc prin Republica Moldova începe să semene tot mai mult cu o diversiune bine pusă la punct. Dacă ați observat, absolut toate grupurile cât de cât organizate, fie în partide, fie în ONG-uri sau mișcări civice, care și-au asumat deschis dezideratul unionist, sunt măcelărite fără milă și împinse spre periferie, cu o insistență de invidiat.

Și nu, nu-i vorba despre o competiție clasică între niște grupări politice care se bat pentru același electorat. Dacă ar fi așa, ar trebui ca ambele tabere să promoveze mesaje similare și să încerce să atragă de partea sa cetățenii cu afinități românești. Cum se întâmplă în cazul PL și PUN, de exemplu. La PAS și PPDA însă, nu observăm nicio deschidere spre o potențială îmbrățișare a vectorului românesc, dimpotrivă, vedem cum sunt marginalizați inclusiv cei din interior, care îndrăznesc să spună cu voce tare vreo vorbă la temă, de parcă a fi român și a vrea Unirea ar fi ceva mizerabil.

Pe de altă parte, așa-numitul război cu oligarhia, pe care îl prezintă ca fiind misiunea lor supremă, arată cam ciudat. Pentru că, la o privire mai atentă, vom observa că aici ei sunt foarte părtinitori. Adică luptă împotriva unui oligarh, cot la cot cu alți oligarhi. În accepția lor, nu toți oligarhii sunt răi, or, în acest caz, este cam deplasat să te autodefinești ca fiind mișcare antioligarhică. Îmi spunea nu demult cineva avizat: ”Nu știu câți bani are Plahotniuc, dar Platon, în mod sigur, îl întrece”. Că-i așa, că nu-i așa, n-am de unde să știu, dar faptul că Platon a făcut averi uriașe pe căi mai mult decât obscure e greu să-l pui la îndoială. Cu toate acestea, rău famatul nostru raider nr. 1, înfrățit pe față cu oligarhii ruși și nu numai, îi ridică în slăvi și îi încurajează cu dragoste frățească, de parcă ar avea o relație mai mult decât specială. I-ați auzit pe Maia Sandu sau Năstase să se dezică măcar formal de această mână întinsă din pușcărie? Eu nu.

Și Platon nu e singurul oligarh, care luptă, alături de opoziția ”proeuropeană”, cu ”statul capturat”. Mai e Renato Usatîi, mai e clanul Lucinschi, este Filat, care, chiar dacă a fost detronat, rămâne un exponent clasic al oligarhiei. Toți ăștia însă nu-i deranjează cu nimic pe neoproletarii noștri revoluționari cu mască europeană. Unioniștii însă, îi scot din minți. Ghimpu e un Iuda, Băsescu și Șalaru s-au vândut lui Plahotniuc, tinerii de la ODIP și celelalte mișcări unioniste sunt niște diversioniști aflați în slujba oligarhiei moldo-române, Pavlicenco și alții ca ea sunt niște marginali ș.a.m.d. Mai nou, și primarii care au semnat pentru Unire sunt cu toții niște ticăloși. Cam așa descriu vajnicii noștri opozanți mișcările unioniste. Răsfoiți facebook-ul și o să vă convingeți.

Faptul că aceste organizații nu sunt suficient de reprezentative pentru românii dintre Prut și Nistru nu-l pun nici eu la îndoială, totuși, această atitudine denotă nu regrete sau dezamăgire, ci dușmănie pe față. Nu doar față de oamenii pe care i-am numit, ci și în raport cu ideea unionistă, în general. De câte ori i-am auzit spunând că, astăzi, unirea cu România ar însemna, de fapt, contopirea a două oligarhii, că nu-i bine să vorbim despre asta atât timp cât nu ne-am făcut ordine la noi acasă, că România ar trebui să-și rezolve întâi propriile probleme, bla, bla, bla. De parcă unirea s-ar face între două guverne pe o durată egală cu mandatele lor.

Dar ultimele evoluții din România au pus capac la toate. Reacția Maiei Sandu, dar, mai ales, a lui Andrei Năstase la protestele de la București a depășit cu mult linia roșie. Deși, formal, au vrut să pozeze în aliați ai opoziției de acolo, de care i-ar lega aceleași principii, în realitate, aceștia au comis atacuri impardonabile la adresa statului român. Da, anume la adresa statului, nu doar a PSD. Pentru că ambasada de pe strada București reprezintă România, nu partidul de la guvernare. Să urli la gardul misiunii diplomatice e totuna cum ai merge la granița de vest și a-i arunca cu pietre peste Prut. Nici Dodon nu a avut atâta îndrăzneală. Cred că acum stă și ia notițe. PSD are birou local la Chișinău, puteau să meargă acolo și să protesteze. De paralelele la adresa jandarmului român nici nu mai vorbesc, că le-au înțeles până și idioții.

Politicienii responsabili nu-și pot permite să bagatelizeze instituțiile unui alt stat, mai ales când acesta îți este frate de sânge. Și te ajută necondiționat. Or, cel puțin în ultimii ani, politicienii din România, indiferent de culoarea politică și ostilitățile interne, au manifestat o solidaritate exemplară și unanimă față de Republica Moldova. Cu foarte mici excepții. Când a fost vorba să ne ajute, au ridicat cu toții mâna, fără să strâmbe din nas. Și, dacă e să fim sinceri, măcar în raport cu noi înșine, cele peste 260 de grădinițe, reparate din banii României, sutele de autobuze școlare, donate copiilor noștri, multiplele proiecte de infrastructură, finanțate parțial sau integral de autoritățile de la București, creditele preferențiale acordate în momente critice, nemaivorbind de interconectarea energetică, atât de importantă pentru noi, sunt proiecte demarate și executate cu guvernarea PSD. Așa că noi ar trebui să fim un pic mai atenți, atunci ne manifestăm propriile simpatii și antipatii față de partidele de peste Prut.

Privită dinspre noi, România nu poate avea o singură culoare, nu poate fi doar roșie-pesedistă, albastră-useristă sau galbenă-penelistă. E tricoloră. De la culorile drapelului, nu ale partidelor politice. Pentru că ei tot așa ne văd pe noi. E o chestiune de bun simț, până la urmă. Maia Sandu și Andrei Năstase ar fi bine să-și țină în frâu frustrările și ambițiile și, dacă tot au pașapoarte românești, să aștepte alegerile și atunci să se expună. Pentru că, dacă ajung aici la putere, s-ar putea să ne compromită pe toți.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la reîntregirea României, țara din care am făcut și noi parte. Prin urmare, are o încărcătură simbolică aparte, provoacă vibrații și poate trezi instincte. Se știe că, în astfel de momente, patriotismul explodează și poate căpăta proporții de nebănuit. Admit că greșesc, dar pare să existe o legătură între acest eveniment și ceea ce se întâmplă, în prezent, la Chișinău și la București. Parcă cineva dorește că concentreze și să verse energiile în altă parte, măcar până trece Centenarul. Cineva ce nu poate fi decât dușman al românilor. Și care și-a infiltrat sculele printre noi.

Comentarii