Între Vestul sălbatic şi Estul paşnic…

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Mereu am avut un destin al opţiunilor – să alegem între democraţi şi comunişti, între statalişti şi unionişti, între federalizare şi integritate, între Est şi Vest…

Însuşi Ştefan cel Mare îşi alegea un vecin puternic pentru a-i jura vasalitate, însă, din fericire, de fiecare dată o făcea strategic. Pe aceeaşi undă s-a avântat şi Dimitrie Cantemir, dar lipsa de experienţă i-a adus exilul.

Apoi a trebuit să alegem între fanarioţi şi ruşi, i-am preferat pe ultimii. Ne-am dat seama de greşeala făcută abia în 1918. Am încercat s-o reparăm, dar ne-au zădărnicit-o sovieticii după 2 decenii. Am mai făcut un efort la 1991, dar care a murit înainte de realizare (de facto).

Ca urmare, independenţa noastră a fost mereu dependentă. Acum suntem dependenţi economic de Rusia şi dependenţi uman de Uniunea Europeană. Trebuie să alegem între „stomac şi creier”, între material şi spiritual, între obligaţii şi responsabilităţi, etc.

Vestul (Uniunea Europeană) este catalogat de unii (adepţii Estului) drept un mamut expansionist pe cale de dispariţie. Un animal împins din spate de SUA şi NATO, pentru a se contrapune expansionismului Rusiei. Alţii, văd în Uniunea Europeană o adevărată democraţie, o şansă pentru moldoveni la o viaţă mai bună şi fericită.

Pe de altă parte, Estul (Rusia) nu oferă statelor limitrofe (tampon), decât gaz şi petrol (plus, în cazul RM, piaţă de desfacere pentru vinul moldo…italienesc). Drept răspuns la crearea şi extinderea UE, Rusia a creat o nouă „confederaţie” economică – Uniunea Euro-Asiatică, care este de fapt, o încercare de reînviere a URSS.

Ambele, atât UE cât şi UEA, încearcă acapararea Republicii Moldova. Diferenţa este că UE pune câteva condiţii-reforme – în justiţie, economie şi societate, pe când UEA ne acceptă aşa cum suntem – corupţi şi săraci.

Acum, stând şi calculând lucrurile la „rece”, analizând duritatea lui Merkel şi blajinitatea lui Putin (Medvedev), trebuie să luăm hotărârea – Ce alegem: Vestul sălbatic sau Estul paşnic?

P.S. Democraţia constă în a-ţi alege dictatorii după ce ţi-au spus ceea ce cred că vrei să auzi. (Alan Coren)

Întră şi votează pe proadevar.md

Comentarii

Nicolae Gârbu

Nicolae Gârbu

Născut la ţară, prin părţile Călăraşi-ului. Părinţii intelectuali mi-au insuflat dragostea de carte încă din copilărie. Gimnaziul l-am spulberat, mai degrabă cu mii de legende şi poveşti, decât cu matematică şi fizică. În perioada 1998-2001, am făcut...

Ultimele articole