Interviu pentru VIPmagazin! Igor Dodon – Omul care acţionează

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

1. Cat de mult iubesti Moldova?
Îmi iubesc Moldova aşa cum îşi iubeşte un om trecutul, prezentul şi viitorul. Îmi iubesc ţara, pentru că, în cele din urmă, asta e ceea ce va rămâne după noi, atunci când noi nu vom mai fi.

2. La 9 mai, ati defilat alaturi de Oleg Voronin si Vladimir Voronin. O companie placuta?
Mă simt întotdeauna plăcut în compania unor moldoveni, care sunt statalişti şi au o viziune politică fermă.

3. Esti prieten cu familia Voronin?
Suntem în primul rând colegi de partid. Suntem şi în relaţii bune, amicale, de respect reciproc.

4. Când ai fost ultima oară la cinema?
Acum câteva luni, cu copiii. Mai des plec cu soţia la teatru, sau la vreun concert.

5. În general eşti un om relaxat sau mai degrabă prizonier al propriei imagini, omul care e mereu atent la reactiile pe care le strârneste în jurul lui…?
În funcţie de situaţie. Sunt relaxat şi zâmbitor alături de cei apropiaţi şi destul de deschis în comunicare la întâlnirile informale. Când e vorba de lucruri serioase, am, corespunzător, o atitudine serioasă. E o deprindere deja, să mă concentrez asupra subiectelor puse în discuţie. În general, încerc să stabilesc o comunicare constructivă şi productivă cu oamenii, să fiu atent la ce spun ei. Acesta e stilul meu specific, natural de a fi.

6. Tot timpul asa de cenzurat si serios?
Chiar par a fi aşa? Oamenii care m-au cunoscut la diferite întruniri, au, din contră, impresia că sunt o persoană destul de deschisă şi sinceră în comunicare. E adevărat că atunci când discut despre cifre, statistici, probleme, prognoze, vorbesc despre aceste lucruri foarte serios. Dar nu am avut niciodată încrâncenarea şi agresivitatea care îi caracterizează pe unii dintre politicienii noştri, inclusiv pe unii dintre contracandidaţii mei.

7. Prin ce se deosebeste Igor Dodon de colegii de partid cu o experienta politica mai avansata?
Analizarea diferenţelor şi asemănărilor dintre politicieni este pâinea analiştilor politici. Ei să se dea cu părerea şi să facă comentariile de rigoare. Eu însă, dacă e să răspund totuşi, reunosc că nu am prea mare experienţă în politică. Am activat mult timp în calitate de economist, vă amintesc că am ocupat funcţia de ministru al economiei, am fost şi prim-
viceprim-ministru şi abia în a doua jumătate a anului 2009 am devenit parlamentar. Deci nu am avut parte de un traseu tipic de politician. Dar având în vedere funcţia pentru care candidez acum, cea de primar general al Chişinăului, consider că reflexele politice prea dezvoltate ar putea fi mai curând un dezavantaj, decât un avantaj pentru un primar. Şi sper ca cetăţenii să aprecieze că în cazul meu prevalează latura profesională asupra celei politice.

8. Increderea ta de unde vine – de la cei cca 50 la suta de simpatizanti ai formatiunii din
care faci parte sau din interiorul tau?
Încrederea în sine este, la modul general, o chestiune lăuntrică. Dacă ai cunoştinţe, experienţă, caracter şi voinţă, devii încrezut în forţele proprii. Te poţi baza pe tine însuţi. Deci încrederea mea în primul rând de aici vine, din interior. Dar este la fel de adevăratcă şi susţinerea Partidului Comuniştilor, a celui mai solid partid din Republica Moldova, îmi multiplică în mod substanţial încrederea în succes. Când ştiu că am alături sprijinul colegilor, iar viziunile mele consună cu viziunile a cel puţin 50 la sută din cetăţeni, această stare de fapt mă motivează şi mai mult.

9. Varsta este un atu sau un dezavantaj pentru tine in formatiune?
Am 36 de ani. Cred că este vârsta tocmai potrivită pentru a întoarce munţii şi a construi oraşe. În formaţiunea noastră sunt apreciate asemenea calităţi şi asemenea ambiţii. De aceea am şi fost susţinut la toate nivelurile de partid în această campanie electorală.

10. Sa faci politica e mai interesant decat sa faci afaceri?
Cred că da. Politica este mai imprevizibilă, mai riscantă, mai solicitantă, dar totodată mai plină de emoţii, de victorii, de realizări. Politica este cumva mai plină de filosofie. Dar asta nicidecum nu înseamnă că în politică există mulţi filosofi. Nu. Pur şi simplu în politică oamenii pasionaţi de filosofia vieţii pot găsi explicaţia mai multor fenomene sociale şi pot ajunge la concluzii importante despre sine şi despre alţii.

11. Dacă ar fi să împarţi timp de un an o insulă nelocuită cu Dorin Chitoacă, ce ai face?

Iată asta ar fi o companie deloc plăcută. Dar nu aş trasa vreo fronieră între noi. L-aş salva de la foame, permiţându-i să trăiască pe acelaşi teren cu mine. L-aş pune să cureţe cartofi, nuci de cocos, sau ce-o fi acolo, în timp ce eu voi amenaja teritoriul şi voi pregăti toate cele necesare pentru a părăsi insula.

12. Nu ştii de ce Dorin Chirtoacă umblă cu o masină atat de veche? Aceasta simplitate afisata place modlovenilor?
Unii umblă ziua cu maşina veche, să-i vadă lumea, iar noaptea gonesc cu maşina luxoasă de serviciu. Sper că moldovenii vor pune mai mult miza pe eficacitate, nu pe simplitatea afişată.

13. Sincer vorbind, ai vrea să ai unele calităţi de-ale lui Dorin Chirtoacă?
Cred că oricărui politician pragmatic i-ar prinde bine să înveţe câte ceva din talentul de demagog şi populist al domnului Chirtoacă. Dar pentru funcţia de primar general, în plan profesional, nu am ce lua de la el. El de la mine – da.

14. Ce crezii că ar trebui să înveţe Dorin Chirtoacă de la Igor Dodon?
Nu îmi propun să o fac pe profesorul pentru Chirtoacă, dar aş vrea să înţeleagă că avem o ţară, un popor, o capitală, o soartă şi să iubească nedisimulat ceea ce avem. Ar fi cazul să înveţe să muncească fără a politiza munca, şi să se antreneze în a oferi rezultate, nu în a explica de ce rezultate nu există.

15. Credeti că Chisinauenii ar vota mai curand un candidat sărac, decât unul care a reuşit, în plan material inclusiv?
Cred că acum chişinăuenii vor vota un primar care să rezolve problemele municipiului. Deci vor vota un primar profesionist. Că o face pe săracul sau nu, că e căsătorit sau burlac, că e de dreapta sau de stânga – toate astea de fapt mai puţin contează în alegerea primarului. Important e ca orăşenii să nu confunde buna administare cu ideologia şi să dea votul pentru cel care este un om al acţiunilor, nu al promisiunilor.

16. Primele lucruri pe care le-ai face pentru Chisinau?
Am răspuns la această întrebare chiar în ziua înregistrării candidaturii mele. Vă spun şi acum, că în calitatea mea de primar general în primul rând voi convoca tot activul administraţiei municipale şi voi face o reformatare a modului în care angajaţii trebuie să-şi execute obligaţiunile de serviciu. În al doilea rând, voi avea un şir de întâlniri cu toţi directorii întreprinderilor municipale, pentru a le aduce la cunoştinţă cerinţele mele faţă de ei şi pentru a identifica împreună modalitatea de a scoate povara tarifară grea de pe umerii cetăţenilor, totodată găsind căi de dezvoltare a respectivelor întreprinderi. În al treilea rând, voi demara de urgenţă, împreună cu responsabilii, un plan de reparaţie capitală şi reconstrucţie a drumurilor din municipiu. Cu un control personal, sever şi de maximă responsabilitate, al calităţii lucrărilor. Şi acesta e abia începutul.

17. Daca castigi primaria, iar majoritatea in Consiliu va apartine alintei, cum vei conlucra?
Una din calităţile mele, pe care o recunosc şi oponenţii politici, este că am capacitatea de a negocia eficient şi nu sunt un om conflictual. Şi această abordare în relaţiile cu oamenii este importantă nu doar pentru conlucrarea cu membrii Consiliului municipal. Sunt obiective chiar mai dificile şi mai complexe, cum ar fi negocierea cu reprezentanţii mediului de afaceri din Chişinău, cu directorii de întreprinderi şi instituţii, cu finanţatorii din străinătate, cu toate verigele puterii, oricine ar fi la putere. Sunt convins că voi putea găsi limbaj comun cu toţi aceşti oameni şi-mi voi putea promova ideile şi proiectele.

18. In aceasta campanie, ai un mesaj pacifist, parca te distantezi formal de PCRM. Vei fi un primar neutru si inclinat spre colaborare cu toata lumea?
Am şi spus, sunt o persoană neconflictuală, dar totodată volitivă. Iar mesajul meu de campanie este mai curând constructiv, axat pe necesităţile municipiului, care într-adevăr are nevoie de soluţii. Cât priveşte neutralitatea mea, eu, da, sunt candidatul PCRM la Primărie, dar voi fi primarul tuturor chişinăuenilor. Altfel nici nu poate fi. În Primărie nu
vom face politică.

19. Care sunt practicile proaste pe care ai vrea să le dezrădăcinezi în administratia Chisinaului?
Deprinderea unor funcţionari de a lucra cu gândul la mită; indiferenţa şi lipsa de corectitudine faţă de solicitările cetăţenilor; deseori proasta efectuare a serviciilor.

20. Crezi ca pentru sotia ta e greu sa fie nevasta de politician?
Soţia mea ţine foarte mult la căminul familial şi este dornică să-şi vadă soţul mai mult pe-acasă, solicitare greu de realizat pentru un politician. Dar ea este o soţie iubitoare şi îmi acceptă agenda de lucru aşa cum este ea, supraîncărcată. Însă ori de câte ori am ocazia, în special în week-end-uri, plecăm împreună cu soţia şi cu ambii copii la părinţi, la ţară, la plimbare.

21. Cand vii acasă, lasi politica după usă sau sotiei tale îi face plăcere să te asculte la tema asta?
Acasă mă aşteaptă şi soţia, şi feciorii, cu grijile şi dorul lor şi, credeţi-mă, acolo nu mai este loc şi pentru politică. Soţia mea este informată cu privire la principalele evenimente politice care se produc, dar practic nu o interesează discuţiile pe teme politice şi acesta e un mare plus în primul rând pentru mine, pentru că este important să existe o separaţie a lucrurilor, în special între viaţa politică şi viaţa familială.

22. Cum trebuie să fie femeia care sa-l poata face fericit pe un politician ca tine, si sa fie si
ea fericita…
Exact aşa cum este soţia mea.

23. Care din calitatile tale ai vrea sa ti le mosteneasca copiii?
Disciplinaţi, sinceri, responsabili, volitivi.

24. Ce faci cand auzi ca, fara acordul tau, oamenii din jur se folosesc de numele tau ca sa solutioneze o problema?
Asemenea situaţii sunt o dovadă a influenţei numelui, dar şi o amintire a riscurilor pe care le implică uneori această influenţă. Au fost asemenea cazuri şi de fiecare dată am atenţionat persoanele implicate că îmi displac asemenea lucruri.

25. Daca te-ai fi facut actor, ca cine ia fi fost?
Nu ştiu. Nu m-am gândit vreodată la asta şi nici nu cred că actoria este o profesie pe care aş fi putut-o îmbrăţişa.

26. 5 lucruri pe care nu le va face niciodata primarul Igor Dodon?
Nu voi uita ce am promis să realizez. Nu mă voi plânge pe situaţie. Nu voi da vina pe alţii. Nu voi distruge edificiile istorice. Nu voi crea tensiuni şi crize sociale în municipiu.

27. Ce faci daca nu castigi?
Dacă e să vorbim la modul general, lupt în continuare, dacă mai există loc pentru câştig, sau merg mai departe, spre alte câştiguri. Viaţa e plină de piscuri neescaladate. Piscuri politice inclusiv.

28. Ce este pentru tine esecul?
Eşecul este atunci când pierzi la toate capitolele. Asemenea situaţii mă străduiesc să le evit. Greşeli, da, mai există, sau gafe şi pierderi minore, dar acestea nu reprezintă eşecul, ci, din contră, reprezintă semnalele care îţi ajută să te mobilizezi şi să eviţi eşecul.

29. Este adevarat ca intotdeauna, in toate cazurile, ai planul a, planul b daca nu merge b ai si planul c?
A face planificări şi prognoze ţine de profesia mea de economist. Aplic aceste deprinderi şi în viaţa politică, însă având în vedere imprevizibilitatea politicului nostru, eşti nevoit să-ţi faci şi planuri de rezervă, pentru a fi mereu pregătit şi în coerenţă cu evenimentele care se produc.

30. Daca castigi, mai raspunzi la telefoane?
Voi răspunde chiar la mai multe telefoane decât până acum.

Comentarii

Igor Dodon

Igor Dodon

-Deputat, preşedintele Partidului Socialiştilor- Date personale: Data naşterii: 18 februarie 1975 Lucrări Ştiinţifice: Articole ştiinţifice în revistele ştiinţifice. Programe pentru disciplinele de specialitate în cadrul ULIM şi IMI....

Ultimele articole