(INTERVIU) Ei privesc ţara ca pe o pradă şi guvernarea ca pe un prilej de jaf

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

– De ce credeţi că s-au intensificat în ultimele zile solicitările de demisie a demnitarilor?

– Este de mult evident că în cadrul coaliţiei de guvernământ are loc un război în toată regula, ca între gangsteri şi oligarhi. Sau, dacă doriţi, între Gangster şi Oligarh, e totuna. Ei privesc ţara ca pe o pradă şi guvernarea ca pe un prilej de jaf, de aia nu încap doi într-o şa. Al treilea, liberalul belicos, nu e decât parte a jocului Oligarhului, ca şi alţi pioni care fac figuraţie în Parlament pe post de independenţi.

Cazul cu omorul de la vânătoare a servit doar drept catalizator al conflictelor ireconciliabile din sânul guvernării. În toată această tărăşenie cu Alianţa nu există personaje pozitive şi negative, toţi sunt la fel. Iar sarabanda revendicărilor încrucişate de demisie este doar parte a jocului de datul jos unul pe altul în favoarea unor bandiţi şi în defavoarea altor escroci.

– Dar totuşi, există responsabili concreţi pentru ce s-a întâmplat în Pădurea Domnească?

– Desigur. Moda asta boierească cu vânători e ca un ospăţ în timpul ciumei. Nici nu ne putem aştepta la altceva sub o guvernare cinică, a ohlocraţiei sau a elementelor declasate, care şi-au agăţat cravate şi papioane la gât ca să pară mai domni decât pe vremea când se ocupau de trafic de fete sau de ţigări.

Toţi cei prezenţi la vânătoarea respectivă trebuie să-şi dea demisia. Iar odată cu ei şi cei care îi protejează.

– Ce credeţi că se va întâmpla la sesiunea extraordinară care urmează să aibă loc marţi?

– E greu de prezis cu exactitate. Dar orice s-ar întâmpla, cred şi sper ca din acea zi să fie marcat începutul sfârşitului rapid şi ireversibil al actualei guvernări.

Bineînţeles, fiecare caută să atragă petarde mediatice în direcţia sa pentru a atrage atenţia.

Sursa: noi.md

Comentarii