Integrarea europeană – vis sau realitate? (Exemplul României)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Republica Moldova, la momentul de față, merge spre Uniunea Europeană, mergând pe urmele României.

Poziția pe hartă, dar și aspecte de ordin istoric fac ca drumul nostru spre Uniunea Europeană să aibă foarte multe în comun cu cel al statului de care ne desparte râul Prut.

În fond, calea spre Uniunea Europeana presupune aspecte mult mai complexe, care sunt bine cunoscute de câteva mii de oameni, care și reprezintă locomotiva statului spre realizarea acestui obiectiv. Pentru restul cetățenilor, sunt niște lucruri invizibile, până la un anumit moment.

Să examinăm drumul României spre Uniunea Europeană:

La data de 22 iunie 1995, România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană și până la 1 ianuarie 2007 – dată preconizată pentru semnarea tratatului de aderare – statul vecin parcurs un drum dificil, însă, în același timp, util – fapt în care ne putem convinge și singuri, plimbându-ne câteva ore prin orașele din România. Acest drum a presupus transformări și restructurări profunde în toate domeniile.

Liderii europeni, la data de 10-11 decembrie 1999, în cadrul Consiliului european, la Helsinki, au adoptat o decizia care a reprezentat o recunoaștere a eforturilor depuse și a realizării șirului de angajamente asumate de către România, care  au reprezentat un pas enorm în mersul european.

Hotărârea Uniunii de a trimite Bucureștiului invitația la lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a confirmat dorința acesteia, dar și a României, de a intări, dezvolta și consolida relațiile strânse cu vecinii noștri. În decembrie 1999, s-a subliniat importanța legăturilor tradiționale existente între România, Comunitatea, statele membre, dar și valorile comune pe care le impărtășesc.

Această invitație a reconfirmat și necesitatea de a continua și a finaliza, cu ajutorul Uniunii Europene, a procesului de tranziție al României la economia de piață, pe baza unor principii care să o apropie de standardele Uniunii, privind creșterea nivelului de trai, creșterea economică, pe baza principiilor și normelor desfășurării relațiilor comerciale, schimbul de mărfuri dintre România și statele membre UE.

Mare a fost mirarea europenilor când au văzut că peste 90% din populația României impărtășesc dorința de a adera la Uniunea Europeană, pe când dorința cehilor, polonezilor și a ungurilor a fost reprezentată de o cifră mai modestă, și, aparent mai apropiată adevărului – 40-60%.  Explicația acestei dorințe a românilor a fost găsită la București, unde guvernanții preferau să relateze cetățenilor mai mult despre beneficiile aderării la Uniunea Europeană, care nu sunt puține, umbrind neajunsurile și costurile acestei integrări, care vor fi suportate de către cetățeni. Informația oferită populației se rezuma la procesele tehnice și la beneficiile care vor fi resimțite de către aceasta. Guvernarea de la București, atunci, a ”scăpat” câteva detalii – enunțarea cărora ar fi redus din acele 90%, dar ar fi menținut o majoritate confortabila(60-70%):

-Faptul că, pe termen scrut și mediu, toate statele candidate au inregistrat pierderi(uneori, destul de semnificative) în anumite domenii;

-Momentul în care se vor înregistra avantajele nu putea fi prezis;

-Unele evoluții care vor avea o influență dureroasă asupra populației(întreprinderi închise);

La planificarea continentală – impusă țării – a fost adaugată și o planificare mondială, efectuată de către Fondul Monetar Internațional și de către Banca Mondială. Fiecare tranșă de împrumut era condiționată de indeplinirea mai multor obligații, negociate și stipulate în aranjamente Stand-by sau Acorduri, care erau botezate diferit. Acest pas a fost apreciat de către experți ca fiind unul necesar în efortul de sincronizare și concertare a programelor pentru România.

Integrarea implică, în primul rând, identificarea mijloacelor și căilor de a alinia diferite ramuri și sectoare economice la nivelul standardelor europene – care reprezintă primul pas în negocierile pentru aderare.

În cursul negocierilor de arerare, au fost stabilite coordonatele integrării sectoriale: transporturi, telecomunicații, turism, astfel încât să fie observate etapele în care fiecare sector economic va deveni compatibil cu standardele europene.

În februarie 2000, au început negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană. Atunci, s-a dat răspuns la întrebările care își făceau frecvent apariția din partea cetățenilor:
1.Ce a negociat țara noastră?
2.Ce etape va parcurge România în procesul integrării?
3.Care este mandatul negociatorilor?

Aceste răspunsuri au clarificat, în mare măsură, problemele de interes ale populației într-un domeniu de maximă importanță pentru evoluțiile economice, sociale și politice în anii ce vor veni.
1. Aparent, demararea negocierilor de aderare a reprezentat o problemă minusculă. Misiunea reprezentanților României fiind să meargă la Bruxelles și să comunice oficialilor de acolo opțiunea fermă a populației acestei țări de a deveni parte la această Uniune, pentru ca prosperitatea de care se bucură să fie împărtășită și de către cetățenii români.
2.Mandatele au negociatorilor au fost supuse parlamentelor țărilor respective, făcând obiectul unor ample și aprofundate dezbateri, în lumina intereselor urmărite și a obiectivelor vizate. Este cert că negociatorii nu pot fi decât specialiști cu o înaltă calificare în domeniile care fac obiectul aderării și integrării.
3. -O primă etapă constituie cea a aderării, în cursul căreia se urmărește;
-Promovarea unei dezvoltări durabile și armonioase a activităților economice;
-Creșterea durabilă neinflaționistă, fiind respectat mediul;
-Promovarea unui grad înalt de convergență a performanțelor economice;
-Integrarea propriu-zisă, în cursul căreia trebuie să se realizeze un nivel ridicat al standardelor producției și productivității muncii, a comerțul și serviciilor, respectiv, crescând competivitatea produselor și serviciilor, potrivit exigențelor impuse în relațiile dintre statele membre UE;

La 15-16 iunie 2001, Consiliul European de la Goteborg a decis, în ce privește extinderea UE și procesul de aderare, printre altele, ca eforturi speciale să fie dedicate asistenței acordate Bulgariei și României.

20 noiembrie 2002, Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată țintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

12 – 13 decembrie 2012, Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre și adoptă foile de parcurs pentru România și Bulgaria.

5 noiembrie 2003, este dat publicității Raportul de țară privind progresele României în procesul de aderare.

14 decembrie 2004, reuniunea Conferinței de Aderare România-UE, la nivel ministerial, unde s-a confirmat închiderea negocierilor de aderare a României la UE

13 aprilie 2005 Parlamentul European a dat undă verde aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.

14-15 decembrie 2006, Consiliul European a celebrat aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană în prezența reprezentanților acestor țări, precum și a Statelor Membre.

1 ianuarie 2007, România devine stat membru al UE.

România a parcurs, după cum am mai și spus, un drum dificil, dar care a asigurat stabilitatea în statul vecin, care nu putea fi gasită cu ceva timp în urmă. La fel, după cum am mai și spus, rezultatele nu s-au lăsat așteptate:

-accelerarea creșterii economice;
-creșterea exporturilor sectoarelor orientate către export și cu nivel redus al protecției vamale;
-scăderea costurilor producției firmelor datorită economiilor de scară;
-resursele eliberate din sectoarele neperformante, sectoare care se mențineau pe piață la adăpostuul protecției vamale, se îndreaptă înspre sectoarele competitive;
-participarea la procesul decizional la nivel european și posibilitatea de a influența viitorul europei, stabilitatea sistemului democratic, siguranța cetățenilor;
-creșterea nivelului de trai, libertatea cetățenilor de a se stabili oriunde în Europa;

Acum, mergând chiar și în cel mai apropiat de Republica Moldova oraș din România, putem să ne convingem, printr-un exemplu clar, care sunt beneficiile procesului de integrare europeană și, în același timp, cât de mult are nevoie țara noastră de această integrare europeană.

Având în față exemplul și susținerea României, Republica Moldova are șanse reale să atingă acest obiectiv într-o perioadă mai scurtă cu câțiva ani.

Cunoscunt fiind că cea mai mare putere într-un stat o au cetățenii, faptul care o să asigure sporirea vitezei, iversibilitatea și realizarea  acestui proces este unitatea.

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Belostecinic Roman

Belostecinic Roman

Într-o ţară unde toate se pun la îndoială, adevărul mereu umblă cu capul spart mai sînt oameni care apreciază onestitatea, cinstea şi adevărul. Mă bucur că îmi voi pot expune opinia şi sînt apreciat sau criticat de oameni ce judecă la rece....

Ultimele articole