Încoronarea şi ambuteiajele

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Ieri, 23 martie, a fost onorat cu învestirea în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Pentru următorii 3 ani, acest domn va fi personificarea simbolului suveranităţii, libertăţii, independenţei şi unităţii populaţiei Republicii Moldova. Unii, mai optimişti de fel, sau poate doar mai curajoşi, au şi prorocit începutul căderii partidului comuniştilor din Republica Moldova şi mai ales moartea politică a „duşmanului poporului şi a proaspetei democraţii moldoveneşti” Vladimir Nicolaevici. Fără să vrem ne apare în minte celebra frază-simbol, care parafrazată ar suna aşa: A murit preşedintele, trăiască preşedintele. Acest eveniment poate servi pentru o analiză mult mia largă a societăţii moldoveneşti, care trece dincolo de evenimentul în sine.

Departe de noi dorinţa de a lansa opinii şi presupuneri în acest sens. Ceea ce ne interesează şi despre ce dorim a ne pronunţa în acest articol, este scara la care au avut loc pregătirile pentru învestire, dar şi învestirea însăşi. Totul semăna mai mult a încoronare decît a învestire. Poate totuşi „trăiască regele”? Oricum, nu a lipsit nici simbolul, cei drept unul nou, al preşedinţiei – COLANUL PREZIDENŢIAL.

Pînă  în ziua X, adică pînă ieri, învestirea, dar şi tot spectacolul în jurul „problemei alegerii preşedintelui” nu ne provoca un interes deosebit (numai nu aruncaţi cu petre în noi), mai ales că în trei ani, nevoie de preşedinte se pare că au avut doar cetăţenii învestiţi cu putere din Parlament şi Guvern, căci problemele în stat se rezolvau în acelaşi ritm şi cu acelaşi tempou ca şi timp de douăzeci de ani. Desigur, nu putem să nu recunoaştem rezultatele deosebite ale guvernării, care, apropo, au fost obţinute şi fără preşedinte: cedarea Palăncii, care nici nu se mai înţelege dacă a fost sau nu cedată, totul ţinînduse într-un secret neoficial, înaintarea în depăşirea şi rezolvarea problemei transnistrene (două meciuri de fotbal şi un concert la Palatul Naţional sunt evident rezultate pozitive), reţinirea inexplicabilă a salariilor profesorilor, ridicarea nivelului datoriilor externe ale RM la sume la care guvernarea interioară nici nu visa, promovarea unei politici multiculturaliste în pofida imaginii naţionaliste a guvernării prin votarea legii ce vizează cultul musulman, promovarea proiectului de lege ce vizează nediscriminarea minorităţilor de orice gen, care deja sunt apărate de lege – mai puţin aşa-zisa minoritate sexuală etc.

Cum spuneam mai sus, învesitrea nu a prezentat interes pînă ieri, cînd deplasîndu-mă cu taxiul la o întîlnire urgentă, nu am rămas şocat de un ambuteiaj de care nu am mai avut parte pînă acum. Puşkin, Bodoni, 31 august, Bucureşti, Sciusev (doar astea le-am văzut blocate, deşi sunt sigur că mai erau şi altele) au fost pur şi simplu bucşite cu maşini iar la intersecţii stăteau bravii poliţişti care cică stăteau acolo ca să regleze circulaţia. Toate acestea pentru ca doar cîteva maşini cu „numere speciale”, la oarecare interval de timp, să treacă fără a fi stopate în ambuteiaj. Totul parcă e corect, dacă nu un mic detaliu, la ora 11:30 astfel de ambuteiaje pur şi simplu nu au cum să existe şi mai mult, aceste ambuteiaje au fost create tocmai din cauza maşinelor de serviciu ale funcţionarilor. Nici asta nu ar fi fost atît de rău, dacă nu ar fi problema străzilor înguste ale Chişinăului pe care se mai găsesc şi maşini staţionate – parcări improvizate. Dacă aceste maşini de serviciu ar fi trecut în regim normal (normal nu pentru demnitari ci pentru oameni), ar fi ajuns poate un pic mai greu, dar nu ar fi perturbat circulaţia în centrul oraşului, unde circulaţia este cea intensă. Am impresia că în ţara aceasta, legile se fac de către demnitari pentru demnitari. Deşi „demnitar” nu e cuvîntul potrivit, căci el vine de la „demnitate”, iar demnitatea este calitatea celor care gîndesc „aristocratic” (adică gata de jertfire pentru popor chiar cu preţul propriei vieţi). Oamenii plătesc impozite, deci îi hrănesc şi îi îmbracă pe aceştia, îi asigură cu bani pentru benzină, ca tot primii să sufere. Un profesor nu poate să lipsească de la lucru, este sancţionat şi mai mult, conform noilor legi legate de concediu pe motiv de boală, bugetarul este umilit şi mai mult, pe cînd parlamentarii nu pot fi sancţionaţi nici într-un fel pentru neprezentarea la locul de muncă pentru care este plătit din buzunarul nostru.

Seara, unele posturi de televiziune ne anunţă, noi fiind extrem de interesaţi să aflăm, ne anunţă despre bucatele care au fost la afterparty-ul învestirii regelui Nicolae I. În condiţiile în care un procent impunător din populaţia Moldovei nu are de lucru, trăieşte pe un salariu mizerabil şi nu are ce mînca, invitaţii (artişti, diplomaţi şi fauna locală a politicianismului) au fost serviţi cu icre roşii şi alte bucate alese. Poate cineva să ne învinuiască de invidie şi să ne eticheteze cu cine ştie ce exotisme îi va veni în cap, dar alegerea preşedintelui transformată într-un eveniment de încoronare, e prea mult pentru o democraţie care se vrea egalitaristă şi populară. A fost ales preşedintele, să treacă la treabă (dacă are ceva treabă), dar pe lîngă faptul că incapacitatea parlamentarilor de a alege preşedintele ne-a adus pierderi enorme din diferite puncte de vedere, inclusiv financiar, mai trebuie să se cheltuie bani pentru corporativka învestirii preşedintelui. Se ştie că moldovenii dau pe chef şi ultimii bani, iar de la o vreme a devenit o modă (sau poate o tristă necesitate) de a lua credite pentru acestea, dar chiar ne permitem acest lux pentru o învestire a preşedintelui, sau totul a fost achitat din creditele luate de către guvern? Poate pentru aceasta şi se luau creditele, or nu am observat  să fie investite în ceva, măcar oficial?!

Dar iarăşi, nimic din acestea nu ar fi fost atît de rău, dacă nu ar fi venit în contradicţie cu valorile şi principiile democratice cu care politicienii din ţara noastră obişnuiesc să ne hrănească.  Liberalii şi colegii lor comunişti au abolit regalitatea, astfel enunţît principiul egalităţii, dar au format la rîndul lor noi elite. Însă dacă viitorul rege era educat de mic cu mentalitatea demnităţii regale şi a responsabilităţii faţă de popor (deşi oricum erau cazuri cînd ajungeau tirani sau incapabili de a conduce), de unde vrem responsabilitate într-o elită formată din foşti nomenclaturişti şi nu numai, care vin din generaţii deformate de ideologii ateiste şi cosmopolite? Grija banului uşor şi a vieţii îndestulate din punct de vedere material, iată ocupaţia lor principală.

Comentarii