În SUA, falimentul ar putea fi identitar

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Recent, Statele Unite au evitat, la limită, un faliment tehnic; de fapt, pericolul persisită, falimentarea economică fiind doar amânată, prin votul politic al autorităţilor. Multă lume a fost surprinsă să constate cât de vulnerabilă în plan economic s-a dovedit a fi SUA. La fel de multă lume este astăzi surprinsă să audă cât de vulnerabilă este SUA în plan identitar. Am scris şi în alte articole că, la modul real, nu atât problemele economice îi îngrijorează cu adevărat pe oficialii americani, cât problemele şi tensiunile identitare care se acumulează în această ţară (vezi “Tendinţe separatiste în SUA?”). O criză financiară mai serioasă ar putea fi un catalizator pentru declanşarea unor crize de alt ordin – identitare şi secesioniste, care vor avea un impact mult mai profund asupra integrităţii SUA; şi în articolul menţionat am descris câteva scenarii ipotetice ale destrămării teritoriale. Prezint în continuare alte câteva consideraţiuni la acest subiect.

Un comentator notoriu al realităţilor americane, publicistul Charles Krauthammer, scria încă în noiembrie 1995: “America îşi continuă implacabil drumul spre diversitate şi separatismul etnic. Însă Americii îi este sortit un alt viitor, nu unul ca al Canadei, care va găsi o ieşire paşnică din dilema sa. America merge pe calea Balcanilor[i] [Chittum, 1996, p. 102]. Iar profesorul american de astrofizică, Michael Hart, un bun cunoscător al evoluţiei comunităţilor umane şi al diferendelor entice şi rasiale, ajunge la concluzia că singura cale de a evita vărsările de sânge pe criterii identitare în SUA (ca în Iugoslavia) este “partajarea rasială”, adică divizarea benevolă a ţării în trei state rasiale: “Statul Separatist Alb”, populat de albi; “Statul Separatist Negru”, populat de afro-americani; şi un al treilea stat mixt, “Statul Integrat”, ca o continuare mult mai redusă a SUA, populat de indivizi care acceptă integrarea rasială. Hart susţine că un asemenea scenariu, chiar dacă este unul separatist şi extremist, corespunde în realitate aşteptărilor unui număr mare de albi şi afro-americani care îşi doresc să trăiască separat de alte rase. În caz contrar, un război intern violent este inevitabil în viitor[ii].

În Rusia, profesorul Igor Panarin este cunoscut pentru „profeţiile” sale privind destrămarea Statelor Unite. Panarin nu poate fi considerat un personaj extravagant sau marginal; fost analist KGB, politolog, specialist în comunicarea în masă, războaie informaţionale şi modelarea proceselor globale, consultant politic, decan la Academia Diplomatică de pe lângă MAE-ul rusesc, Panarin reprezintă o voce căreia i se de ascultare în mediul experţilor. În 1998, la o conferinţă internaţională din Austria, acesta face predicţia privind destrămarea Statelor Unite către anul 2010 în şase regiuni autonome. Pe scurt, ipoteza lui Panarin era următoarea: imigraţia în masă, degradarea morală şi declinul economic vor genera în SUA căderea dolarului şi un război civil[iii]. În consecinţă, Statele Unite s-ar destrăma în şase părţi convenţionale: „Republica California” din coasta Pacificului, unde există o populaţie chineză tot mai numeroasă (care va trece sub dominionul Chinei); „Republica Texas”, unde sunt puternice mişcările de separatism şi care va uni statele din jur cu o populaţie hispanică foarte numeroasă (sub dominiounul Mexicului); „America Atlantică”, cu o mentalitate distinctă de cea a restului ţării (formată din Washington şi New-York, apropiate Uniunii Europene); „Republica Nord-Americană Centrală” (apropiată de Canada); Hawaii (care vor trece sub protectoratul Japoniei sau Chinei); Alaska (care va reveni Rusiei). Panarin a prezentat şi o hartă a „viitorului geopolitic” al SUA, cu indicarea frontierelor care vor separa statele nou formate.

Harta destrămării SUA, de Igor Panarin, publicată în 1998. Potrivit lui Panarin, SUA se vor destrăma în şase state, care vor trece sub protectoratul Chinei, Canadei, UE, Rusiei, Mexicului, Japoniei. 

Fiind confruntat cu critici dure din partea mediului de experţi din SUA, Panarin făcuse trimitere la predicţiile politologului francez Emmanuel Todd, care încă în 1976 a prezis destrămarea Uniunii Sovietice, cu 15 ani până la eveniment. Acela de asemenea fusese ironizat, dar într-un final se demonstrase că avusese dreptate[iv]. Desigur, „profeţiile” lui Panarin pot fi uşor desfiinţate şi ridiculizate astăzi, când 2010 a trecut, iar SUA au rămas intacte. Însă în cazul tezelor lui Panarin, ale lui Chittum sau ale altor prevestitori ai destrămării identitare a Statelor Unite trebuie să atragem atenţia nu atât la cronologia apocalipsei SUA sau la geografia acesteia, ci la factorii şi mecanismele care vor duce la colaps. În acest sens, constatăm că mai toţi autorii sus-menţionaţi, precum şi cei pe care îi voi menţiona într-un alt articol, au o viziune surprinzător de comună asupra modului, în opinia lor, vicios în care evoluează lucrurile în SUA în plan demografic şi etno-rasial.

(Va urma).

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune


Chittum Th.W. Civil War Two. The coming breakup of America. 1996. 174 p.   

[i] Krauthammer Ch. Quebec and the Death of Diversity // Time Magazine. November 13. 1995. P. 124

[ii] Hart M.H. RACIAL PARTITION OF THE UNITED STATES // http://www.lrainc.com/swtaboo/taboos/mhhart01.html. 1996.

[iii]PanarinI. Распад США: миф или реальность?// http://www.panarin.com/doc/25/

[iv] As if Things Weren’t Bad Enough, Russian Professor Predicts End of U.S. // by Andrew Osborn. The Wall Street Journal, December 29, 2008 / http://online.wsj.com/article/SB123051100709638419.html

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole