În lumea chinezilor și a americanilor trebuie să ne facem loc cu mintea. (Fragment din cartea ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii!”)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Am scris anterior despre meritocrația chineză pe care trebuie să o preluăm ca principiu pentru a avea o clasă politică adecvată.

Adică , să nu mai avem Contrabandiști, Păpușari, Scule, care evită să spună oamenilor adevărul, care au obținut, cu banii lor murdari majoritatea voturilor în parlament.

Schimbarea, în acest sens, trebuie să vină de la o întreagă națiune, adunată în R.M. Dar nu ca o masă critică, după cum ar spune președintele Băsescu , ci ca o civilizație globalizată, care face revoluțiile pe net.O națiune care mereu vrea să învețe, care iși caută gloria în cărți, dar nu în firmele off-shore.

Pragmatismul elitelor politice chineze

A te hrăni cu puţin orez, a bea apă, a-ţi sprijini capul pe braţul îndoit, înseamnă adevărata stare de mulţumire.

Pentru urechile noastre sună bizar afirmaţia că la conducere în Partidul Comunist Chinez sunt alese numai persoane cu merite. Pentru sociologul italian Vilfredo Pareto, care a introdus termenul de „elită politică” în dezbaterea ştiinţifică, aceasta cuprinde pe acei indivizi care întrunesc două calităţi: deţin puterea politică şi au ajuns în această postură prin meritul personal.

Atunci când elita politică, aflată la putere, nu întruneşte şi a doua calitate, intră în conflict cu elita capabilă. În viziunea lui Pareto, elita bazată pe merit tranşează în favoarea ei acest conflict şi înlocuieşte vechea elită. Procesul se numeşte „circulaţia elitelor”.

De la formarea Republicii Partidul Comunist Chinez cunoaşte în permanenţă fenomenul rotaţiei sau al circulaţiei elitelor. China are vechi tradiţii mandarine de promovare a birocraţiei de calitate, care apără cu stricteţe interesele statului. Instituţiile statului în China funcţionează ireproşabil. „Această tradiţie persistă, de asemenea, în Coreea şi Japonia”, spune Francis Fukuyama, autorul operei clasice „The End of History and the Last Man” (Sfârşitul istoriei şi al ultimului om).

Omul politic chinez nu este un filosof, care caută esenţa metafizică a realităţii. Pentru el politica este o „artă a posibilului”, a realizării posibilului prin compromis şi dialog în favoarea scopurilor sociale. El are înţelegerea clară a faptului că nu toată societatea vrea să găsească esenţa realităţii, dar întreaga societate este interesată cum trăieşte azi şi cum va trăi mâine şi poimâine.

În politica chineză principiul moral are valoare prin efectele sale sociale. Comuniştii chinezi sunt mobilizaţi să fie mereu învingători, chiar dacă profunzimea filosofică şi modul lor de a acţiona nu merg întotdeauna mână în mână. Partidul Comunist, care edifică socialismul cu particularităţi chineze, are noi prieteni de drum deja şi printre socialiştii europeni. Nu mai vorbim de Rusia.

O nouă alianţă globală cu mai mulţi actori politici

O conversaţie cu un om înţelept valorează mai mult decât studierea unor cărţi deosebite timp de o lună.

Rusia este frustrată de faptul că SUA au contribuit realmente la dezmembrarea Uniunii Sovietice, că George Bush, senior, şi-a însuşit ideile lui Mihail Gorbaciov, potrivit căruia în lume se impune o nouă ordine. Resentimentele Federaţiei Ruse sunt mari şi din cauză că SUA s-au autodeclarat unica supraputere mondială.

Faptul în sine, cred unii experţi ca Zbigniew Brzezinski, poate conduce la constituirea unor noi alianţe cu participarea Rusiei. Probabilitatea este foarte mare, dacă luăm în calcul faptul că se adânceşte criza financiară mondială, care a început în SUA, iar China a propus şi a procedat deja la crearea unei noi valute mondiale.

Fost consilier prezidenţial pentru securitate, Brzezinski consideră că în atare condiţii este posibilă apariţia unei coaliţii antiamericane, condusă de China în Asia de Est şi de către India şi Rusia în Eurasia. Iar aici se pot asocia Iranul, Irakul şi Afganistanul.

Un exemplu doar. SUA au devenit extrem de atente în momentul în care la reuniunea din Sankt Petersburg, cu participarea Chinei, Indiei şi a Rusiei, unii experţi chinezi au aruncat undiţele diplomatice într-un heleşteu cu peşti mari.

Ei au făcut trimitere la afirmaţiile lui Vladimir Ulianov Lenin, care arăta că o alianţă, compusă din aceste trei state, ar constitui un scut sigur împotriva imperialismului occidental. Savanţii chinezi au accentuat că o asemenea alianţă ar încorpora peste 40 la sută din po¬pulaţia planetei, 44 procente din suprafaţa ei şi mai bine de 30 la sută din produsul intern brut.

În dificilul context geopolitic, alterat de revoluţiile din statele Arabe, în contextul destabilizării politice, provocată de americani în Irak, Iran şi Afganistan, popoarele lumii vor face o opţiune paşnică. E vorba, evident, de Republica Populară Chineză, care stabileşte relaţii cu alte state în baza a cinci principii.

Astfel, Republica Populară Chineză, fidelă principiilor coexistenţei paşnice, va fi şi, de fapt, este considerată sprijinul tuturor statelor în tranziţie. Mai mult, din câte observăm, însăşi Uniunea Europeană caută ieşire din criza financiară solicitând asistenţa Chinei.

Cercetători de marcă americani cred că SUA trebuie să promoveze o linie politică bine gândită. Relaţiile foarte bune cu China, alianţa cu Japonia şi susţinerea aspiraţiilor Chinei în comunitatea recent creată – BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China) ar fi un plus. Deocamdată observăm contrariul.

Va intra taurul într-un magazin de porţelan?

Gloria nu este a celor neînvinşi, ci a celor care se ridică după fiecare lovitură.

Barack Obama a prezentat oficial noua strategie de apărare a Statelor Unite. A acordat o atenţie deosebită aviaţiei şi marinei pentru asigurarea unui nivel avansat de acţiuni în raport cu provocările lansate de Iran şi capacitatea de apărare crescândă a Chinei.

Cotidianul chinez de limbă engleză „Global Times” precizează că la ora actuală parteneriatul chino-american este unul bazat pe cooperarea economică şi el trebuie continuat în spiritul bunelor tradiţii pentru prosperarea ambelor popoare. Se estimează, de asemenea, că noul rol asumat de SUA, poate fi benefic pentru China, întrucât va asigura „mediul paşnic” de care are nevoie pentru a-şi continua dezvoltarea economică. Însă, atunci când îşi vor spori prezenţa în regiunea Asia-Pacific, SUA ar trebui să se abţină să-si încordeze bicepşii, întrucât aceasta nu va ajuta la rezolvarea disputelor regionale. Dacă SUA va aplica militarismul în regiune, supraputerea va fi ca un taur într-un magazin de porţelan. Va pune în pericol pacea, înloc să consolideze stabilitatea regională.

Cireaşa de pe tortul chinezesc

Deschide ochii mai repede decât gura.

Chinezii au o regulă de aur în elucidarea adevărului. Îl caută mereu în faptele omului. Au dreptate. Căci numai faptele redau o realitate, materializează vorbele. Răbdători din fire, calculaţi în aprecieri, chinezii au un acut simţ al intregului. Ca într-o familie strâns unită, în diplomaţie ei discută de zeci de ori o idee în baza faptelor care o preced până a lua o decizie. Odată luată, decizia devine lege. Occidentalii, care aruncă cu prea mare uşurinţă vorbele în vânt, nu sunt deprinşi cu un asemenea mod de gândire.

În timpul ultimei vizite a preşedintelui Hu în SUA am asistat la momente de entuziasm vis-á-vis de modul în care evoluează relaţiile dintre cele două state. Lumea a răsuflat uşurată după ce a aflat că această cooperare poate fi durabilă încă, cel puţin, 30 de ani. Şi mai surprinzătoare a fost afirmaţia vicepreşedintelui, Joe Biden, care, în cadrul vizitei în China, s-a confesat publicului că şi-a povăţuit nepoata să înveţe limba chineză.

Nu explorăm în subconştientul politicienilor după reţetele lui Freud şi nu tragem de păr argumentele, dar constatăm o realitate. Statele-membre ale colosului militar Nord-Atlantic au programe separate de colaborare cu Republica Populară Chineză. Spus în limbaj direct, fiecare ţară din NATO (mă refer la cele care au o contribuţie bugetară însemnată în puşculiţa acestui organism) face tot posibilul pentru a lua de una singură cireaşa de pe tortul chinezesc.

Un cititor american a scris la cotidianul New York Times un răvaş care a pus pe jar chinezii. În înţelegerea lor, acesta a lansat un avertisment. „Să împuşcăm chinezii care ne fac probleme!” cerea, nici mai mult, nici mai puţin. Precizăm, chinezii îi depăşesc pe americani într-o competiţie economică. Răspunsul a venit de la un comentator, de trei ori laureat al premiului Pulitzer. A fost la fel de neinspirat. „Nu poţi împuşca o naţiune, care are rezerve valutare de peste 3.201,7 miliarde de dolari”, i-a dat el replică. Au urmat propoziţii despre o competiţie onestă, respectarea drepturilor omului. Vorbe. Dar ele nu convingeau.

Realitatea este alta. Şi SUA trebuie să accepte succesele Chinei ca pe o realitate. Să se împace cu ideea că Partidul Comunist Chinez este mai bun decât cele două partide americane, care se succed la guvernare, fără ca altele să mai aibă şanse de victorie. Multiplicarea succeselor economice va fi, indiscutabil, o prioritate a chinezilor, şi acest adevăr trebuie să-l accepte toţi, inclusiv Statele Unite.

Comentarii

Vasile Grozavu

Vasile Grozavu

Spre nenorocul nostru, de 22 de ani ne căznim să aflăm răspuns la întrebarea: ”Și acum încotro?”. Cred că am aflat acest răspuns și cartea mea, ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii”, dă un răspuns clar la această întrebare. Eliminarea trădării ca metodă utili...

Ultimele articole