În limba lui Mihai Eminescu

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

“De la Nistru pân’ la Tissa” toţi cei ce vorbesc limba lui Mihai Eminescu visează la ziua când vor fi respectaţi pentru ceea ce sunt, nu pentru ce ar dori alţii să rămână.

Şi nu am văzut ca junimea zilelor noastre să fie temătoare pentru un viitor croit de cei cu mentalitate imperială răsăriteană, doar tinerime nerăbdătoare ca frânele trecutului marcat de secera oprimării şi ciocanul deznaţionalizării să devină simple imagini în muzeul prezentului, cel maculat de încrâncenări feudale.

“Din Hotin şi pân’ la mare” se mai agaţă de putere, încă sovietizată, bunici cu păr cărunt, ochelari de intelligence şi surâsuri ce nu vor mai fi veşnice.

“Şi-au făcut duşmanii cale” pe micile ecrane, în limbile imperiale, din disperarea metropolei răsăritene că pierde, pe zi ce trece, hăţurile unei stăpâniri viclene, ahtiată după stipendii mafiote, dar condamnată a avea, curând, soarta celor care şi-au minţit populaţia din fosta republică, deloc democrată, dar tot estică, evident germană.

“Vai de biet român săracul!” se rescrie azi, încet, dar sigur, vaietul fiind transferat la cei care mai cred că tancurile, avioanele, armele sofisticate pot face diferenţa, în favoarea lor, a celor care simt propria economie intrată în convulsii deprimante.

“Îndărăt tot dă ca racul”, din colţ în colţ, tot mai singuraticul locatar din palatul puterii mai ieri sovietice, mai azi federale, mâine greu de ghicit cât şi cum vor mai rămâne din visele sale, cele ale palidei restauraţii imperiale.

“Şi-i străin în ţara lui” cel care era adulat cu eticheta de eliberator, cu steluţă roşie, până în urmă cu 25 de ani, iar azi este condamnat, în lumea liberă, pentru crima de a redeveni ocupant vremelnic, într-un teritoriu unde unii luptă pentru identitatea lor europeană, contra celor care vor să impună mentalitatea euroasiatică.

Peste poate.

“Curg duşmanii în puhoi” o vreme, uitând că naţiunile libere, cele mai ieri umilite, fiind azi unite pot trimite, la groapa de gunoi, ciocoii vechi şi noi.

“Îşi dezbracă ţara sânul” în lumea celor care se tem de viitor preferând ochelarii trecutului, tot mai puţini la număr, comparativ cu cei ce nu pleacă deloc capul în faţa securii imperiale.

“Cine-au îndrăgit străinii” răsăriteni se simt tot mai izolaţi pe un tărâm care nu este al lor, ci al urmaşilor lor, în vecii vecilor, cei ce nu vor mai răbda să li se încalce samavolnic libertatea, limba, obiceiurile, credinţa, Tricolorul.

“Clopotele să le tragă” conaţionalii care au puterea de a spune NU mumiilor politice, boiernaşilor îndulciţi la strălucirile înşelătoare ale unei puteri mai degrabă nevolnice, în comparaţie cu aceea luminată de voinţa lui Mihai Viteazul.

“Şi Moldova adunând” în anii premergători lui 2018, când RDG-ul românesc are şansa de a deveni un simplu exponat într-un muzeu onest, al desovietizării ireversibile.

“Toţi duşmanii or să piară” pe limba, viclenia şi iluzia lor, junimea latină, de pe ambele maluri, ale Milcovului de azi, nefiind obişnuită să plece fruntea în faţa celor deprinşi să trăiască precum bunicii lor, nu cum visează copiii lor.

Dulcea Românie rămâne intangibilă pentru tot mai pleşuvul vultur imperial răsăritean.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole