Igor Dodon vrea să termine ceea ce a început Petru Lucinschi

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se pare că este hotărât să schimbe forma de guvernământ și să ne transformăm în republică prezidențială. În acest sens el a semnat un Decret prin care să fie organizat un referendum consultativ. În fond, prin acest referendum, Dodon vrea să-și facă campanie electorală pe banii statului. Dodon are însă și ambiția să conducă țara cu adevărat. Dar încotro?

De fapt, întrebarea este mai mult retorică, deoarece Dodon și acum, fără atribuții, vrea să semneze un acord cu Uniunea Euroasiatică. Doar că acest acord nu va avea nici o putere juridică, în condițiile în care Republica Moldova este republică parlamentară. Dodon nu-și ascunde nici intențiile de federalizare a țării, dar din nou, îl încurcă actualul Parlament.

Dacă referendumul va avea loc și va trece, atunci președintele Dodon va putea dizolva parlamentul și organiza alegeri parlamentare anticipate. În condițiile actuale, toate sondajele ne demonstrează că PSRM-ul singur ar putea forma o majoritate parlamentară. Șansele socialiștilor de a forma majoritatea vor crește dacă numărul deputaților va fi diminuat de la 101 la 71, un alt punct din întrebările propuse de Dodon la referendum. Pentru a crește șansele ca referendumul să treacă, echipa lui Dodon a inclus și două subiecte pur populiste și anume anularea legii ”miliardului”, dar și introducerea disciplinei ”Istoria Moldovei” în curricula școlară.

E amuzant pentru mine poziția așa-numitei societăți civile, care acum critică intențiile lui Dodon, chiar dacă aceeași analiști și jurnaliști se arătau foarte încântați atunci când Dodon, Năstase, Usatâi și Maia Sandu protestau împreună. Culmea este că atunci când erau împreună pe scena din PMAN, Dodon promova exact aceleași idei, iar Năstase bătea din palme. Ei, dar atunci asta se chema „unificarea societății civile și a clasei politice”. 😀

Ce ține de poziția guvernării, PDM s-a expus deja foarte clar pe unele dintre aceste teme și pe ideile anunțate inițial de președintele Igor Dodon de a organiza diferite referendumuri.  Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că atât în campania electorală, cât și acum, șeful statului a făcut promisiuni care nu țin de competența sa.

„Republica Moldova este republică parlamentară. Parlamentul și Guvernul sunt instituțiile care joacă rolul cel mai important. Prim-ministrul împreună cu echipa sa este prima vioară într-o republică parlamentară. Are o contribuție mai mare în tot ceea ce înseamnă guvernare. Președintele este important ca instituție, dar e mai mult pentru un echilibru între puteri.”, a declarat Candu în cadrul emisiunii „Tema săptămânii” de la Canal2.

Cu siguranță că juriștii vor analiza din perspectiva legalitatii și această nouă idee politicianistă, dar și solicitarea de a fi cheltuita o sumă mare de bani de la buget pentru ca președintele Dodon să-și facă, de fapt, campanie electorala pe banii statului.

Acest vis l-a avut și fostul președinte al țării, Petru Lucinschi. Iar această idee s-a născut din cauza orgoliului că un președinte ales de popor trebuie să fie cel care dictează regulile în țară.

Vor fi însă de acord moldovenii sau nu ca să fie cheltuite circa 100 milioane de lei pentru o ambiție și PR politic, rămâne de văzut.

Comentarii

Ion Harghel

Ion Harghel

Cetăţean al Republicii Moldova, interesat de viaţa social-politică, pledez pentru dreptate, sunt realist şi vreau ca într-o zi întreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate politică şi altruism pentru a contribui la unificarea societăţii. Crezu...

Ultimele articole