Identitatea și cultura națională II

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Am decis să scriu acest articol în calitate de replică utilizatorului DanP, care mi-a fost și coleg de clasă, iar acum este student la Cambridge. Dan a postat un comentariu la primul meu articol de pe acest blog, un comentariu bine argumentat, care ridică ștacheta dezbaterii suficient de sus, și țin întâi de toate să îi mulțumesc pentru aportul său.

Iată principalele teze ale lui Dan:

1.„desi accepti faptul ca identitatea nationala este un construct social si istoric uiti de faptul ca identitatea romaneasca este la randul sau un construct social al statului roman in tandem cu intelectualitatea vremii. Romania ca si majoritatea statelor europene ale secolului 19 incepe sa-si construiasca o identitate nationala unitara pe baza similitudinilor lingvistice si culturale care exista intre diverse regiuni ale tarii. Asta este un proces firesc, necesar insusi supravietuirii statului si dezvoltarii economice, realizat in mare parte prin intermediul introducerii educatiei obligatorii si asistat de un sir de procese conexe asociate dezvoltarii statului modern.

Deci construirea unei identitati nationale serveste unui scop politic si economic bine determinat. Loializarea populatiei fata de statul nou format si uniformizarea spatiului lingivistic si cultural sunt imperios necesare unei economii moderne care necesita un grad ridicat de alfabetizare.

Basarabia s-a aflat istoric vorbind in afara acestui proces de romanizare, iar perioada interbelica a fost prea scurta pentru a crea o identitate romaneasca puternica in randul majoritatii populatiei. Statul roman a esuat la acest capitol lamentabil.

Respectiv a vorbi despre o identitate romaneasca a locuitorilor acestui teritoriu ca un fapt a priori dat este o eroare. Majoritatea moldovenilor nici o data nu s-au considerat a fi romani. Anume de asta “Renasterea” nationala este o mistificare si manipulare. Putem vorbi de nastere nationala, moldovenii nu trebui sa-si aduca aminte de o identitate demult uitata ci sa-si construiasca alta noua.”

Nu e adevărat faptul că majoritatea moldovenilor nu s-au considerat români. Au fost în circulație ambii identificatori („moldoveni” și „români”), până autoritățile sovietice au încercat să-l elimine forțat pe ultimul. Mai multe detalii poți găsi în acest articol consacrat dăinuirii istorice a etnonimului de „român” pe teritoriul Moldovei și în întreg spațiul românesc.

Sunt de acord cu faptul că statul român în perioada interbelică s-a descurcat rău cu consolidarea identității românești în Basarabia. Însă această identitate transcende perioada interbelică, dacă nu la nivel civic, atunci cel puțin la nivel etnic. Asta creează premisele apariției unui curent unionist în orice moment, mai ales acum, când informația circulă foarte repede. Dacă ar fi fost așa cum zici tu – „moldovenii nu trebui sa-si aduca aminte de o identitate demult uitata ci sa-si construiasca alta noua” – acest curent nu ar fi existat. Ori Grigore Vieru când scria „Din Basarabia…” ori cuplul Teodorovici când cânta „Trei Culori…” nu construia o identitate nouă, la fel ca și ceilalți fruntași ai renașterii naționale.

2.”Un discurs romanofil extrem unionist, care ar defini statul de cetatean al Republicii Moldova in termeni etnici si ar militata pentru abolirea statalitatii republicii Moldova ar fi defectiv la ambele capitole. Creeaza un risc major pentru conflicte inter-etnice, dezmembrarea statului, si violenta.

Un discurs care ar nega de exemplu faptul ‘romanicitatea’ limbii vorbite pe teritoriul moldovei si ar nega similitudinele culturale intre cele doua state ar fi la fel de nesatisfacator.

Intrebarea este cum de construit un discurs national care s-ar plasa intre aceste doua extreme.
Care ar afirma legatura istorica si culturala dintre cele doua maluri ale prutului si simultan ar lasa spatiu pentru afirmarea diferentelor culturale si istorice care ne separa si ar permite loializarea minoritatilor nationale.”

Pui alături termenii „românofil”, „extrem” și „unionist”, și prin asta folosești un clișeu cu puțină justificare logică. Vezi mai multe detalii în acest articol. Aș mai adăuga faptul că unionismul nu presupune definirea cetățeanului RM în termeni etnici pur și simplu deoarece nimeni nu zice nicăieri că cineva nu este cetățean al RM dacă nu este român. Desigur, românii ar avea cel mai mult de beneficiat din urma unirii, dar asta nu înseamnă că oricare altă etnie ar avea de suferit. Ce ar avea ei de obiectat? Că se va diminua statutul limbii ruse? Dar el se diminuează treptat și în Republica Moldova. Că se va diminua mai brusc? Nu cred, pentru că dacă se face unirea nu înseamnă că toți vorbitorii de limbă rusă o să dispară peste noapte și că nu o să se vorbească rusa și în continuare, la fel cum în Transilviania încă mult timp după 1918 s-a vorbit maghiara pe arii extinse, iar majoritatea populației din orașe precum Oradea sau Cluj-Napoca erau unguri. Constat că acutizarea conflictelor interetnice este un alt clișeu invocat fără o bază solidă.

3.„Tu vorbesti despre faptul ca basarabenii si romanii impartasesc un spatiu cultural comun. Adevarat insa spatiile astea nu se suprapun ele nu sunt identice, mai degraba arata ca o diagrama Venn. Nu uita ca majoritatea absoluta a moldovenilor este bilingva ceea ce inseamna ca are acces direct la o cultura diferita decat ceea romaneasca. Dincolo de faptul ca noi citim Eminescu la scoala, cand mergem acasa privim RTR si Ruskii canal, iar majoritatea populatie urmareste cu precadere stirile despre Rusia decat despre Romania. Orizontul cultural si punctele de referinta ale unui bucurestean sunt deseori diferite pana la neintigibilitate pentru un chisinauean de rand.

Este indubitabil ca exista diferente culturale semnificative, la nivel de self-perception, la nivel de repere culturale intre cele doua maluri de Prut conditionate de bilingvismul moldovenilor, trecutul istoric, omniprezanta mass-mediei rusesti in imaginarul moldoveanului. Noi ramanem a fi ancorati intr-un spatiu cultural mix ceea ce ne confera un grad de autenticitatea si specificitate.

Orizontul cultural nu se limiteaza la folcor sau ceea ce se preda la scoala. Exista o cultura traita cotidian, iar in Basarabia ea e diferita. Acolo exista, Splin, Kobzon, Ala Pugacheva, Vysotski, Ruki v Verh, Brat etc. etc.”

Iată aici aș vrea să desfășor ideea. Cele expuse mai sus sunt observații empirice și nu pot fi contestate decât cu date mai riguroase, de aceea tot ce-mi rămâne e să abordez problema din punct de vedere normativ. E aceasta o identitate națională separată? La prima vedere e un amestec de două identități. De altfel, niciuna din manifestările menționate mai sus nu e distinctă, ci e împărțită cu o altă identitate națională. Același rezultat o să-l obținem în cazul unui copil cu tată rus și mamă româncă, în cazul în care a avut contact timp suficient cu ambele orizonturi culturale. Asta combate și tezele moldoveniștilor privind existența unui „popor distinct”. Dar nu aici am să mă concentrez. O asemenea identitate alcătuită din jumătăți are următoarele dezavantaje:

3.1. Complexele de inferioritate. Deseori basarabaenii când vin în România sau când vorbesc cu o persoană din România sunt sfioși, le e rușine să nu facă vreo greșeală lingvistică. E un fapt intrat în subconștient, iar la bază lui stă percepția că nu sunt români pe deplin, sau că sunt un soi de români inferiori și că graiul lor e inferior. În raport cu rușii de pe loc e același lucru – mai ales să ne amintim de situația anilor ’80-’90: dacă intrai în comunicare cu un om necunoscut, ori aveai treabă într-un loc public, te adresai în rusește. Limba rusă era cea știută și folosită de toți, iar limba română era la fel o limbă inferioară. Dacă te adresai în română și interlocutorul tău se dovedea a fi rus, se uita chiorâș la tine. Aici e cazul să amintim și bancurile despre moldoveni care circulau în URSS și care circulă în spațiul post-sovietic și astăzi. Deci întreaga „identitate moldovenească” este pătrunsă până în măduvă de un aer de inferioritate. Iar în cazul celor cu identitate românească pronunțată nu este așa. El nu se sfiește să vorbească cu un român; îl tratează ca pe un egal. Nu se rușinează să vorbească și cu un rus în limba sa, la fel precum rusul nu se sfiește să i se adreseze în limba lui.

3.2. Polarizare. Dacă „moldovean” e un amestec dintre „rus” și „român”, conform tezei tale, atunci întotdeauna vor fi cei care se simt mai mult ruși și cei care se simt mai mult români. Asta înseamnă că societatea va fi mereu divizată și va fi greu de găsit un consens cu privire la chestiunile identitare. Teza asta o enunță mai mulți, însă încurcă cauza cu efectul. Nu mișcarea unionistă sau cea filorusă creează polarizarea; ele sunt o consecință a polarizării. Nu violențele de la Marșul Unirii de la Bălți au divizat societatea, ci dizivarea societății pe chestiunea identitară a condus la violențele respective. Să sugerezi oprirea curentului unionist pentru a opri divizarea e ca și cum ai înceta să tușești în speranța că o să-ți treacă răceala.

Toată această polarizare e ca o halteră cu două discuri grele care balansează pe o muchie de cuțit – această „identitate moldovenească” șubredă, de la care nu poți să nu deviezi pentru că nimeni nu o poate defini cu strictețe. O asemenea situație tensionată e propice și pentru deșfășurarea bătăliilor geopolitice (vezi și cazul Ucrainei). Soluția ar fi să înclinăm balanța într-o parte, astfel încât unul din discuri să tragă în jos până atinge punctul de sprijin, și după asta haltera se află în echilibru stabil. URSS a încercat să-l tragă într-o parte; nu au reușit. Nu ne rămâne decât să-l tragem în cealaltă. Iar acel punct de sprijin este unirea. După ce va fi realizată, toți românii o să ajungă treptat în mod natural să se identifice ca români, iar rușii vor putea în continuare să se identifice ca ruși. Insă dat fiind faptul că românii alcătuiesc majoritatea, atât în România per ansamblu, cât și în Basarabia, rușii nu-și vor mai putea impune viziunile geopolitice în lipsa unei cete de „semiruși identitari” care să-i susțină.

3.3. Neclaritate, ambiguitate, confuzie. O „identitate națională moldovenească” e greu de definit din cauza celor expuse în primul articol. Când ceva începe sau încetează a fi moldovenesc? Ungheni e moldovenesc? Dar Iași? Focșani? Tiraspol? Cine face și cine nu face parte din patrimoniul cultural moldovenesc? Grigore Vieru face? Adrian Păunescu? Paul Goma? Lucian Blaga? Pușkin (a stat în Chișinău, nu)? Șciusev? Alexandru Ioan Cuza ține de Istoria Moldovei? Dar Carol I? Mihai Viteazul? Dar Cotovschi sau Ivan Bodiul? De ce, deseori, când ne referim la „moldoveni”, îi îgnorăm pe cei 4 milioane de moldoveni de la vest de Prut? Putem merge și în direcția cealaltă… Zdob și Zdub e moldovenesc? Dar O-zone? Carla’s Dreams? Leningrad (doar tot cântă „pohui”)? Ar suna corect să numim mămăliga sau zeama „mâncare tradițională moldovenească”? Aici lipsesc anumite criterii concrete care să facă delimitarea dintre ce e moldovenesc și ce nu e. O încercare de a clasifica o „istorie moldovenească” sau „literatură moldovenească” sau „muzica de estradă moldovenească” va genera de regulă rezultate rupte din context, neîntregi, și vor conține elemente nefirești sau contestabile.

Identitatea românească este deja creată și le-a aranjat pe toate la locul lor. Atunci când ne referim la „istoria românilor”, ne vine în minte Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș și Mihai Viteazul, „literatura română” ne face să sară în fața ochilor Eminescu, Creangă, Alecsandri, Arghezi și Blaga, iar „folclorul românesc” ne duce cu gândul la doine, colinde, pețitul miresei, oala cu sarmale, Făt-Frumos și multe altele. Asumarea unei identități deja create este mai ușoară și ridică mai puține întrebări incomode decât crearea unei idenități noi fără a avea un fundament etnic, geografic sau social la bază.

La final am să amintesc o postare a unui cunoscut, care, fiind întrebat de un stărin „cine sunteți voi, moldovenii?”, și-a început răspunsul astfel: „E o poveste lungă și complicată…”. Dacă a-ți defini națiunea e o poveste lungă și complicată, atunci e clar că identitatea națională respectivă nu e viabilă.

…………………………………………………….
Sper că și ceilalți cititori vor găsi util acest răspuns pe care i l-am acordat lui Dan.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii

Iulian Gramațki

Iulian Gramațki

Doctorand în economie la Goethe Universität Frankfurt; licențiat în Administrare de Business și Științe Politice la Saint Louis University Madrid; membru al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale și al Platformei Civice „Acțiunea 2012”. Cunoști...

Ultimele articole