Iată cine l-a pus la dubă pe Filat…

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Am ajuns să o vedem şi pe asta. Din 2011 tot scriu despre fărădelegile celui mai ŞEF dintre şefi. Deja nu mai speram să văd momentul când, Filat va fi încătuşat şi dus la pârnaie. În data de 15 octombrie 2015, Vlad Filat a fost lipsit de imunitate şi reţinut pentru 72 de ore. Încă aşa interes faţă de o şedinţă în plen a legislativului nu am văzut nici o dată. Pe un portal, ce transmitea în direct şedinţa, am văzut un record de vizitatori unici. La un moment erau 320 mii. Aşa o impresie că toată ţara urmăreau declinul politic a lui Vlad Filat. Sunt convins că marea majoritate nici nu admiteau că liderul liberal-democraţilor va fi lipsit de imunitate, de arest nici în gând.

Motivele invocate de Procurorul General au fost atât de convingătoare încât, 79 de deputaţi din legislativ au susţinut demersul lui Gurin. Dar motivaţia a fost cu adevărat una destul de serioasă – Filat învinuit că ar fi primit 250 mln. dolari SUA, de la ex-Preşedintele BEM, Ilan Shor.

Poate chiar şi asta nu m-a mirat. Ştiţi care a fost marea mea uimire – Toţi cei ce strigau în gura mare de pe scena din faţa Guvernului, cei din DA, că vor să fie pedepsiţi cei ce au furat miliardul, astăzi în unanimitate îl martirizează pe Vlad Filat. Despre faptul că Filat se face responsabil de delapidarea banilor de la BEM, am scris în nenumărate ori încă în 2012-2013. La acel moment, Filat mai era încă premier. Victor Bodiu, mâna dreaptă a lui Filat, era Preşedinte la BEM, înainte de a veni Shor. Ministerul Finanţelor era condus de Veaceslav Negruţă, care apropo şi-a dat demisia şi din funcţia de Ministru al finanţelor şi din cea de vice-preşedinte PLDM când a înţeles cine se face vinovat de devalorizarea băncii poporului şi a statului.

Astăzi pentru unii este JOIA NEAGRĂ. Pentru alţii JOIA LUMINATĂ, pentru o bună parte din cetăţenii acestei ţări este o simplă joie lucrătoare. Joia neagră cu siguranţă este pentru Filat şi cei ce se simt cu musca pe căciulă, poate şi pentru unii membrii PLDM. Este şi firesc. Dar iată că pentru cei PLDM-şti, care pe propria piele au simţit „mulţumirea” lui Filat pentru anii slujiţi cu credinţă şi devotament, dar lăsaţi în voia soarte şi daţi pe mâna justiţiei pentru furturile a banilor publici făcute la comandă sau cu bunaştiinţă a ŞEFULUI, această zi este ca o răzbunare. Aş presupune că, pentru naşul lui Filat şi feciorul lui, astăzi ar putea fi JOIA LUMINOASĂ. Din simplu motiv ca şi Filat să simtă ce înseamnă patru păreţi şi „luxul” apartamentelor din izolatorul CNA.

Urmăresc comentariile celor ce sunt foarte activi pe reţelile de socializare şi platformele de ştiri. Dacă să fiu sincer nu prea înţeleg cine totuşi se face vinovat de arestarea lui Vlad Filat?

Jurnalul Ţopilor trâmbeţesc că arestarea lui Filat s-a făcut la indicaţia lui Plahotniuc. Altceva cred că nimeni nici nu se aşteptau de la ei.

Ţaranu despre arestarea lui Filat

Unul din liderii DA-lui, Nicolae Josan afirmă că anume lor se datorează faptul că lui Filat astăzi i s-a ridicat imunitatea şi acuma este încătuşat la CNA.

Nicolae Josan despre arestarea lu Filat

Procurorul Generalde la tribuna legislativului ne informează că Filat a pus în buzunar peste 250 mln. dolari SUA şi cere ridicare imunităţii.

Gurin cere ridicarea imunităţii parlamentare a lui Filat

Ilan Shor, ex-preşedintele BEM, depune mărturii că Vlad Filat l-ar fi şantajat şi a pretins o sumă astronomică pentru Republica Moldova – peste 250 mln. dolari de care vorbea Corneliu Gurin în Parlament.

Shor şi Filat

Vedeţi câţi pretendenţi sunt să-şi asume laurii că l-au pus la pârnaie pe Vlad Filat? Poate că au şi dreptatea lor, dar eu am răspunsul pentru întrebarea dată. După părerea mea la pus pe Vlad Filat la dubă Măria sa LĂCOMIA...

Să nu fi fost Filat lacom după bani, după influienţă, după putere etc, cu siguranţă nu ajungea în custodia CNA-lui. Nu ajungea să fie hrănit în izolator pe banii contribuabililor. Nu era să fie nevoit să-şi ceară iertare de la părinţi şi multe altele ce s-a întâmplat astăzi cu dânsul. LĂCOMIA l-a dus acolo unde se află acuma. Înseamnă că acolo îi este şi locul. După cum şi-a aşternut, aşa şi doarme. Noapte bună Vlad Filat…

 

 

Comentarii

Veaceslav Burlac

Veaceslav Burlac

Am absolvit Colegiul de Medicină din oraşul Bender. În prezent fac studii la facultatea Business şi Administrarea Afacerii la Universitatea Agrară. Din 2001 sunt director a unei mici companii din Chişinău. Prin intermediul bloggului aş dori să înc...

Ultimele articole