Grigorii Petrenco şi „deţinuţii” lui politici cu raiting de 0%…

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

După evadarea ratată, Petrenco a mai primit încă o lovitură în fizionomie. De această dată, poporul a fost cel ce i-a arătat unde-i locul revoluţionarului-bolşevic. Mă refer la alegerile locale ce au avut loc în două localităţi din raioanele Anenii-Noi şi Hînceşti, Ochiul Roş şi Sărata Galbenă.

Candidaturile „camarazilor” lui Petrenco mă refer la Roşco şi Amerberg au primit 0% încredere din partea cetăţenilor.

Ochiul Roş

În satul Ochiul Roş, candidatul Roşco, a acumulat zero voturi. Dacă e să ne aducem aminte cât de impostori erau toţi cei ce-i martirizau pe aceşti extremişti numindui reprezentanţii poporului, atunci rezultatele ne arată care e ponderea reală a protestatarilor în localităţi. Vă puteţi închipui pe cine reprezintă acest Roşco, dacă din cei 236 de cetăţeni ce au participat la scrutin nu s-a găsit măcar unul pe care acest Roşco ar putea să-l reprezinte. Vai şi amar de capul lor…

Al doilea „martir” – Amerberg Mihail. Şi acesta este unul din grupul lui Petrenco reţinut în data de 6 septrembrie pentru protestele violente în faţa Procuraturii Generale. Atunci supra acestor indivizi au fost descoperite diferite obiecte ce nu au nici o legătură cu protestele, ci mai degrabă unelte pentru acţiuni sângeroase şi violente. Amerberg a candidat în satul Sărata Galbenă. Dintre cei peste două mii de cetăţeni ce au participat la scrutin „tocmai” 17 au considerat că Amerberg îi reprezintă. Să nu credeţi că dacă lui Roşco în primul caz i-au acordat zero voturi ceea ce constituie ZERO % încredere, atunci Amerberg cu a lui 17 voturi în procente încrederea ar putea fi mai mare. Amerberg are 0,8%…

Sărata Galbenă

Aşa dar…

Scrutinul din 15 aprilie a arătat adevărata susţinere pe care o are Petrenco şi gaşca acestuia la cetăţeni. Ţin să atrag atenţia DVS, că în Ochiul Roş marea majoritate a locuitorilor sunt vorbitori de limbă rusă. Satul Sărata Galbenă la fel are o comunitate considerabilă de ruso-lingvi. Anume această parte a cetăţenilor Republicii Moldova sunt susţinători ai pro-putinismului şi adepţii aderării ţării noastre la uniunea vamală. Dacă şi ei nu îi acordă extremiştilor lui Petrenco susţinere atunci viitorul politic a lui şi el însuşi este proporţional egal cu voturile acordate de cetăţeni – ZERO.

P.S. Pe semne Petrenco ştia care v-a fi scorul electoral în Ochiul Roş şi Sărata Galbenă. Din acest motiv a avut tentativa de a fugi din ţară cu o zi înainte de alegeri. Nu are dreptul un lider să părăsească echipa în ajunul unor evenimente precum sunt alegerile locale. În loc să meargă la cetăţeni să-şi susţină coechiperii şi vecinii de celule de detenţie, Petrenco a preferat fuga. De fapt aceasta şi este caracteristic unora de teapa lui Petrenco.

Şacal

Ţineţi minte personajul din disenele animate sovietice „Maugli” ce se ascundea după tigrul Şerhan? Vă aduceţi aminte fraza strigată de el atunci când începea a mirosi a „ars”? – А мы уйдём на север, а мы уйдём на север (Noi plecăm spre nord).  Apoi iată că Petrenco parcă ar fi copia acestui personaj. Se ascunde după proteste şi problemele cetăţenilor, de fapt fiind un simplu şacal, ce pune coada între vine şi încearcă să evadeze spre nord…

Comentarii

Veaceslav Burlac

Veaceslav Burlac

Am absolvit Colegiul de Medicină din oraşul Bender. În prezent fac studii la facultatea Business şi Administrarea Afacerii la Universitatea Agrară. Din 2001 sunt director a unei mici companii din Chişinău. Prin intermediul bloggului aş dori să înc...

Ultimele articole