Grâul și neghina (Mitul diasporei atotțiitoare 3)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

I. Paralele și circulația lor.

Totuși, conform principiului ”nimic nu se pierde, totul se transformă”, ceva trebuie să se întâmple cu remitențele, ar putea riposta cineva. Așa este, iar pentru a afla pe unde sunt plimbate finanțele cu pricina, e util să le urmărim itinerariile.

  1. Știm încă de la Cantemir lectură că între carte și zidărie omul mioritic a preferat invariabil mortarul.

Prioritățile nu s-au schimbat pe aceste meleaguri nici după câteva sute de ani și cea mai mare slăbiciune a urmașilor strămoșilor strămoșilor noștri rămân de departe a fi materialele de construcție.

Diaspora, fiind mai ”rafinată” în materie de afaceri, preferă imobilele la cheie. Pasiunea imobiliară reprezintă de fapt un fel de business investițional pentru toți cei care dispun deja de o locuință, dar au la dispoziție bani în plus și n-au priceperea de a-i gestiona. Cum e investitorul, așa e și investiția, n-are rost să ne supărăm.

Nu ne supărăm, dar e nevoie să demascăm că preferințele ”investitorilor” (a) au distorsionat piața imobiliară și au făcut ca oamenii cu veniturile obținute pe sol natal să nu aibă acces la cei patru pereți și o masă din cauza că prețurile au ajuns la un moment dat să concureze cu prețurile pentru monumentele de arhitectusă de la București, Milano sau Bruxelles și (b) au gonflat un domeniu bazat pe muncă slab calificată, iar în momentul în care balonul imobiliar s-a spart, încă o partidă de cetățeni a fost obligată să-și caute locuri de muncă în domeniul ridicării edificiilor, de regulă în străinătate, dat fiind că lotul de brațe de muncă disponibilizat nu este instruit pentru altceva.

De aia se întâmplă bizareria că unii investitori se plâng că nu găsesc brațe de lucru autohtone pregătite pentru exercitarea profesiilor mai elevate, în condițiile în care irosim cantități enorme de smiorcăileli că nu dispunem de locuri de muncă la scara blocului. Ca să vă imaginați proporțiile dezastrului e suficient să reiterăm constatarea că nu avem lucrători în stare să toarne asfaltul sau croitorese să dea cu o ață, iar despre mecanici și ingineri pentru industrii nici nu e cazul să amintim.

Sigur, diaspora nu este obligată să aibă dureri de cap cu astfel de probleme și își vede de bișniță. E o treabă legitimă, dar care nu-i oferă dreptul de a se afișa cu o stea în plus pe frunte.

  1. Milano este centru economic, comercial, cultural, este loc de atracție turistică și are două echipe babane de fotbal. Nu este scutit nici de atenția persoanelor cu fițe, dar nu are atâtea mașini cât își permite Chișinăul.

Traficul din Chișinău este un fenomen ce ar trebui studiat cu mai multă atenție din varii motive. Nu cred că poate cineva nega că numărul de autorurisme care circulă prin capitală este supradimensionat în raport cu speranța de viață și cu văicărelile citadinilor.

Când vezi atâtea mașini, te întrebi în mod firesc cărui scop servesc. Fiindcă lumea normală circulă cu rost, nu pentru aflare în treabă sau pentru a mima activitate intensă.

Cu Milano e clar: forfoteala în vederea căpătuirii nu înseamnă doar Berlusconi, ci și Bursa Italiană, Alfa Romeo, Pirelli, Galleria Vittorio Emanuele II, Dolce e Gabbana, Giada, Armani, Ermenegildo Zegna, La Scala etc, iar cluburile de noapte răspund nevoii fotbaliștilor de a socializa cu establishment-ul fashion-lui mondial, căci ce altceva poți să faci cu niște milioane de euro pe fiecare cap de alergător după o minge.

E adevărat, după cum am menționat, noi avem Piața Agricolă Centrală amplasată pe axa a două gări, deci tot un fel de centru comercial e și aceasta. Totuși…

Ce credeți că face un diasporean cu banii câștigați în pribegie după ce își rezolvă problemele de prin gospodărie? Îi cumpără odraslei bolid, și nu oricum, ci concomitent cu atingerea majoratului, singurul obiectiv rațional și realist fiind aglomerarea traficului urban și creșterea statisticilor privind accidentele auto.

  1. Moldoveanul nu e moldovean, dacă nu e și fudul, chiar dacă e diasporean.

Iar fudulia la pachet presupune și pricopseala cu o diplomă de studii superioare pentru descendent. Căci să nu ai educație elementară sau discernământ minim nu e nici o rușine, dar să nu aibă vlăstarul o patalamă e de toată jena, râd vecinii. E cam costisitor, cincizeci de euro examenul, dar vorba aia, obrazul gros și coșuros… pardon, obrazul subțire cu cheltuială se ține.

Așa se face că nici măcar cel mai chinuit cartier din Chișinău nu rămâne neonorat cu vreo instituție de învățământ superior. Nu contează că ”universitatea” are infrastructură sau logistică mai modeste decât pentru o școală de meserii. Nu deranjează. Interesează să fie titulatură și o facultate de drept în schema de studii, chiar dacă profilul e agricultura. Avantajul e că poți alege să fii agronom sau jurist, dar poți să fii precum cappuccino la pliculeț, adică doi în unu, și agronom, și jurist. Mai poți să te iei de piept cu statul: cum așa, omul are studii superioare, ești obligat să-i pui la dispoziție loc de muncă cu program lejer, feisbuc pe masă și leafă de fotbalist la FC Barcelona, Real sau PSG.

Apropo, a observat cineva că prin părțile noastre verbul ”a merita” nu este perceput în relație cu ideea de efort propriu și nu este raportat la criterii, ci are o conotație specială ce subînțelege obligația colaterală, fie ea și a unei entități abstracte, de a da satisfacție meritului pretins? Iar în situația în care visele rămân a fi doar exerciții de narcisism, fudulia se face soră cu frustrarea, și nu o frustrare oarecare, ci una mare, de-ți vine să strigi ”vrem țara înapoi”!

  1. Nunțile și divertismentul reprezintă un domeniu cu o capacitate înaltă de absorbție a ”investițiilor” diasporenilor.

Industria dezmățului matrimonial și a parangheliilor de tot felul înflorește în mod imperturbabil, în pofida crizelor. Firește, nunta îl face pe moldovean să se simtă în elementul său. Evaluatul invitaților, număratul sticlelor, calculatul mezelurilor, tortul, închinatul, dezbrăcatul, lăutarii, dansurile, voia bună, buchețele, danteluțele. Toate astea îi conturează coordonatele de confort și ocazia de a face proba dexterității.

Se cheltuie exagerat? Pfaiii! Păi degeaba a muncit omul ani de zile din greu pe ”la Italia”? Mai și împrumută dacă trebuie! Ce-o să le spună el mesenilor dacă nu se dă vin roșu la grătar sau vin alb la pește? Atenție, nu orice pește, ci minim somon! Apoi, unul vrea șampanie cu icre, altul vrea coniac ca să-i intre mai bine pe gât cașcavalurile de toate felurile. Cu ce altceva să-i impresionezi? Să le povestești de Jobs, de Musc, de roverul Curiosity sau despre acceleratorul de particule? Mai mare rușinea!

Adevărul e că în materie de divertisment avem o populație statornică în raport cu tradițiile, dar și receptivă la genurile de distracție din repertoriul internațional. Sfântul Nicolae și Ignatul, Crăciunul și Revelionul, deci Uratul și Colindatul, Paștele și Blajinii, Hramul și toți Sfinții din calendar, olăritul, împletitul, dovleacul, plăcintele, astea sunt sfinte, căci sunt datini din străbuni și fac parte din programul obligatoriu. Hăluinul, Valentainul, Cucurbitaceele și Vegetalele sunt curente noi și opționale, dar trendul obligă și astfel nu scapă nimic nesărbătorit.

II. Beneficiile și beneficiarii.

Banii gheață traversează frontiera spre RM, indubitabil, însă observând destinațiile lichidităților, îmi permit ca la întrebarea mizerabilă ”îți plac banii diasporei?” să răspund privind direct în ochi că banii diasporei plac beneficiarilor nemijlociți ai intrărilor, recte progeniturilor, ascendenților, afinilor etc. Nu e rău nici atât, e chiar excelent, dar în momentul în care mi se reproșează ceva legat de această faptă, declar fără menajamente: dragă diasporă, eu n-am nici o treabă cu banii tăi și poți să te dai de-a dura în cap cu ei! Capisci?!

La fel se pot exprima toți cei care nu au vreo tangență directă sau indirectă cu sfera de acțiune a chiverniselilor diasporești și se declară pauperi sau își obțin subzistența în limitele intravilanului sau ale extravilanului din apropiere. În virtutea faptului că generoșii din diasporă nu au contribuit la altceva decât la crearea unui sistem care, așa cum am constatat, se limitează la deservirea propriilor portofele. Transferurile sunt afectate unor trasee care nu au nimic comun cu dezvoltarea RM. Imobilele, mașinile, nunțile și diplomele satisfac plăcerile posesorilor de cheș și aduc folos unui număr redus de persoane implicate în hora risipei. Atât.

De exemplu, nu-mi pare rău că învățământul superior are ceva încasări din partea iubitorilor de fală goală. Doar că e o mică mare problemă. Componenta corupțională este fundamentală, iar asta nu contribuie la funcțiunea sănătoasă a monedei și nici la creșterea calitatății învățământului.

Pe de altă parte, nici o problemă, dacă insistați achiesez în chip resemnat și expeditiv la atitudinea cea mai confortabilă și spun așa: fiecare este în drept să facă ce vrea cu banii pe care i-a muncit și nu stau să caut prin buzunarele altora și să le număr activele. Numai că într-o asemenea ipoteză e oportun să interoghez cu aceeași fermitate: dar de la mine ce vreți, neemancipaților? Mi-ați dat mie măcar un sfanț ca să-mi cereți socoteală?!

III. Una e munca temporară, altceva e diaspora.

La chestiunea cu bilanțul nu se cade în mod principial să ocolim delimitarea clară între diasporă și migrația în vederea muncii temporare anume din cauza că, în linii generale, aportul esențial de bani pe masă îl au cetățenii cu travaiul de ocazie. În schimb, membrii diasporei au reușit anumite forme de integrare în societățile în care s-au aciuat, elementul definitoriu fiind, de regulă, profesia, și pentru dânșii relația cu țara de origine este complementară, în special la capitolul financiar.

Iar trăsătura esențială a complementarității este exprimată de o tendință tot mai accentuată în care diaspora are calitatea de locator, în traducere înseamnând beneficiar al plăților pentru chiria bunurilor fixe. Ați înțeles bine, pentru că spiritul antreprenorial al diasporenilor și-a găsit încununarea în contracte de chirie neînregistrate la fisc a imobilelor achiziționate în scopul activității aducătoare de profit contra plată celor care își duc zilele prin republică.

Afară de chestiunea cu neachitarea impozitului pe venit, șiretenia interesează și sub aspectul ce ține de sensul de mișcare a veniturilor dinspre chiriașii care își onorează obligațiile pentru folosința locuințelor către consumatorii de hedonism la standarde ultra all inclusive. În acest sens îmi permit recomandarea de a solicita informații de la agențiile imobiliare. Datele sunt foarte relevante din perspectiva subiectului studiat.

Bineînțeles, circumstanța nu e de condamnat, căci statutul de locator sau de locatar e un capriciu al șansei, sau, de ce nu, un efect al efortului perseverent. De aia nu ne cramponăm, e o chestie de judecată mai subtilă, chiar solomonică.

IV. Diasporeni cu bani raidereni

Pentru noi e mai cu folos să nu scăpăm din vedere și să punem în lumina reflectoarelor o specie de inși care demult s-au specializat exclusiv pe îndeletniciri vocale și se strofolesc în numele diasporei. Având în vedere ținuta lor istericoasă, nu e dificil să-i identificăm și să le schițăm profilul.

Primii de remarcat sunt nomazii care au furat banii în Moldova, iar cheltuielile le comit pe alte meridiane. Aceștia țin neapărat să se distingă de masa comună și își atribuie porecle: ”investitor german” sau ”gastarbaiter”, ”geniu al finanțelor” sau ”mafalda feisbucului”. Titlurile exprimă ipostaze diferite, însă indiferent de modul în care aceste exemplare se deghizează, esența e una: sunt hoți. Dar nu sunt tâlhari obișnuiți, ci coțcari cu televiziuni în proprietate care fac aport la apelativul ”presă independentă”.

Urmează pezevenchii cu reședințele pe meleaguri îndepărtate dar cu lefurile la Chișinău și cu misiunea de a organiza caraghioșlâcuri la scară largă în scopul furatului ochilor moldovenilor repede săritori la zaiafeturi. E vorba despre un soi de autodeclarați stand-uperi, iar din punct de vedere al standardelor modeste locale niște triști măscărici ai diasporei care nu sunt capabili să treacă testul gramaticii și al obrazului de om bine crescut.

Contribuie și audiența nu foarte pretențioasă din cauza că e după chipul și asemănarea scamatorilor. Publicul diasporean, ca și cel domestic, nu se încurcă cu fleacuri precum criteriile și rigorile, căci derbiul forului interior dintre exigență și abandonul judecății raționale este câștigat la scor de neprezentare de precaritățile comportamentului infantil.

Dacă anunță o divă sau un enterteiner vreo zi de venerație a unei erbacee, zici că pune strechia stăpânire prin târg. De parcă Burebista și Gorbaciov au tăiat lavande, nu viță de vie… Ți-ai luat ițari și ți-ai tras selfie pe câmp? Gata, ești tip modern din categoria ”open mind” și pui de geto–dac la pachet. În această calitate e legitim să ceri ”țara înapoi”.

Nu se poate altminteri, deoarece diasporencele istețe e musai să-și realizeze chemarea, adică să facă transferul de ”valori” dinspre apus spre miazăzi. Și ce poate fi mai valoros decât un concept de ”lavender fest”, de exemplu, în calitate de motiv inedit de destrăbălare?… Tot diaspora salvează la greu, că dacă era după mintea sedentarilor, Moldova ar fi rămas și la ora asta doar cu Ziua Dovleacului.

Păi, ce credeți voi? Poți să ai bani, dar dacă nu ai content, stai cu bancnotele în buzunar, ca plăvanul, că nu te duce cerebelul să le cheltui. Diaspora te scoate din întuneric, căci ai lavandă, nu dovleac, băi moldovean nespălat ce ești! (Asta cu ”moldoveanul nespălat” am preluat-o de la una din animatoarele diasporei). Și, apropo, știați că cei care îngrijesc plantațiile de lamiacee nu prea sunt încântați de strivitul rezultatului muncii lor prost remunerate de către celulitele ”oupenmaind-erilor”?

Iar ca să nu pară viața doar sărbătoare, între cucurbitacee și vegetație se mai inserează și ceva borș cu știr de genul ”adoptă un vot!”. Ca probă elocventă a generozității diasporești! Nu trebuie să plătești și nici de mâncare nu cere, adevărat chilipir asemenea fel de adopții. Apropo, ce minte ”sofisticată” trebuie să ai ca să inventezi un îndemn în care multivalentei îmbinări îi este atribuit un sens denaturat? E ca și cum ai spune „binecuvântează o perversiune”!

Insist cu trivialitățile pentru a evidenția foarte precis rolul diasporenilor noștri în contrast cu trăsăturile ce caracterizează o diasporă autentică.

Ca diferențele să fie mai perceptibile, e bine să amintesc despre comunitățile de polonezi, ucraineni și irlandezi din afara țărilor de origine. I-ați auzit să se plângă vreodată de ceva sau să revendice ”țara înapoi”? În schimb, și-au ajutat conaționalii cu toate puterile fără a cerși gratitudine în contrapartidă.

La oamenii serioși nu are cum să fie altfel, deoarece pentru oricine îndrăznește să părăsească bătătura tatei și a mamei cu scopul de a-și împlini destinul într-o societate cu valori superioare asamblate în norme și standarde, bunele intenții în raport cu consangvinii sunt dincolo de orice contabilitate mercantilă.

Definiția diasporei în raport cu baștina în nici un caz nu înseamnă defularea resentimentelor și etalarea apucăturilor de satrap, ci, dacă există generozitate, înseamnă mobilizarea resurselor disponibile în spațiul din proximitate, valorificând statutul câștigat în beneficiul comunității de origine.

V. Cerealele și gărgărițele.

Ceea ce vreau să se rețină este că intervenția mea nu vizează pe cei mai mulți care, luându-și lumea pe umeri, au plecat să caute o șansă. Mai ales că între ei se regăsesc rude, prieteni sau cunoștințe pe care le întâlnesc la reuniuni de familie sau la șuete cu amici. Apropo, numărătoarea se face cu zecile, persoane foarte apropiate, ca să pricepeți…

Și, spre deosebire de jurnaltv și Maia, cunosc starea lucrurilor nu din fițuici scrise de foștii consilieri ai Țopilor și ai lui Filat, ci din contactul direct cu oamenii care își dobândesc bunăstarea muncind din greu și care nu au timp să stea la cafele consumate între două sesiuni de scărpinat limba și o tură de delectare cu vederi venețiene.

În fine, acest text este despre faptul că:

  1. Majoritatea celor care muncesc în străinătate și trimit bani familiilor nu sunt interesați de jocurile politice din RM și nici nu le trece prin minte să se înregimenteze în oastea politică numită diasporă moldovenească.

Oamenii au găsit soluții individuale la problemele pe care nu au reușit să le rezolve acasă prin concursul comun al obștei. Munca lor înseamnă prosperitatea familiilor proprii, iar interacțiunea cu semenii se supune normelor valabile pentru toți. Dacă este ceva de împărțit, e posibil numai în baza unor raporturi contractuale în care o parte are calitatea de creditor, iar cealaltă parte este debitor. Nimic mai mult.

  1. Diaspora autentică poate fi clamată doar de către cei care pentru a se integra acolo unde au plecat, au fost nevoiți să părăsească definitiv locul de baștină.

Însă chiar dacă plătesc tributul înstrăinării pentru o viață mai îndestulată, beneficiari ai succesului obținut la noul loc de trai tot ei sunt. Nu datorează nimănui nimic, dar și alții nu le sunt datori cu ceva. Evident, înafara cazului în care există aceleași raporturi contractuale.

  1. Niște impostori au uzurpat o idee și manipulează speculând cu durerile și sentimentele oamenilor.

Impertinența de a vorbi în numele diasporei nu semnifică altceva decât o faptă de escrocherie politică pe care acești șnapani o comit cu scopul de a se salva de răspundere penală pentru infracțiunile de care se fac vinovați.

  1. Niște mahalagițe sau mitocani atât de tare ”se spetesc să întrețină” Republica Moldova, încât au foarte mult timp la dispoziție pentru a face gâlceavă și pentru a posta în regim non-stop minciuni pe feisbuc și la jurnaltv.

Anume aceștia au sărit să mă dojenească cu ”vă plac banii diasporei?!”. Ce-aș putea să le mai răspund unor specimene cărora nu le datorez nici măcar o centimă, dar care îmi reproșează mie propria lor lipsă de chibzuință și socoteală?…

 

 

 

 

Comentarii