Germania – „ofiţer şef facilitator în Europa”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Într-o lume tot mai dinamică, când şi frontierele au devenit uşor transportabile, după cum dictează dreptul forţei imperiale, dialogul dintre şefii diplomaţiilor americană şi germană merită o atenţie aparte. John Kerry fiind avanpostul administraţiei Obama, în relaţia cu partenerii europeni recunoscuţi de Moscova ca interlocutori tolerabili, precum Germania şi Franţa. Iar ministrul Steinmeier fiind acela care a poposit în SUA după ce a scris în New York Times că ordinea europeană, cea de după anul 1989, este pusă evident sub semnul întrebării, iar Germania va încerca să îşi asume un rol de… facilitator, cu alte cuvinte nu de factor de consolidare a graniţelor europene actuale.

Primul punct comun între John Kerry şi omologul german, Frank-Walter Steinmeier, este cel remarcat de secretarul american de stat, acela că amândoi se află cam la fel de multe ore în aer, la bordul aeronavelor care îi duc spre negocieri, în diferite metropole importante, pentru pacea lumii.

Al doilea element de referinţă recentă este reuniunea de la Paris, unde şefii diplomaţiilor americană şi germană au avut ca parteneri de discuţii pe omologii lor din Marea Britanie şi Franţa, cu alte cuvinte un poker politic, cu cărţile de joc ucraineană, irakiană, siriană, libiană şi iraniană.

În privinţa Iranului cei patru diplomaţi sprijind natura paşnică a programului nuclear promovat de Teheran. Un ţel despre care John Kerry a afirmat că ar fi sprijinit şi de Rusia şi China.

Kerry a elogiat aportul oamenilor de ştiinţă germani, a experţilor de la Berlin în problematica nucleară, care au propus opţiuni viabile în negocieri. Niciun cuvinţel despre informaţia ciudată, dată acum câţiva ani, de BND, serviciul secret german, privind iminenţa trecerii la producţia de serie a primei rachete nucleare iraniene. Lucru explicabil prin răceala actuală dintre Bundesnachrichtendienst/BND şi structurile similare din SUA şi Marea Britanie, o victorie indirectă a FSB, urmaşul KGB.

În mod relativ surprinzător, abilul John Kerry a reliefat rolul Germaniei, în ecuaţia geopolitică de astăzi. Mai mult, ca o flatare a omologului german, liderul Departamentului de Stat a afirmat că este de acord cu ce a scris Steinmeier în cotidianul american menţionat, mai concret cu calitatea Germaniei de „ofiţer şef facilitator în Europa”, probată de acordul Minsk 2.

Galant, Kerry a declarat că admiră şi respectă eforturile cancelarului Angela Merkel şi a preşedintelui Hollande de a miza pe negocierile de la Minsk, atunci când nimeni nu ştia cu certitudine rezultatul.

Sigur, toţi oamenii lucizi vor pace, dar depinde cu ce urmări, pentru părţile chemate la masa negocierilor.

Multe state europene au rămas cu întrebări nerostite, parţial exprimate în ziarele fiecărei metropole.

Tancurile şi piesele de artilerie par a fi fost retrase din ceea ce se speră a deveni o zonă tampon, demilitarizată, sintagmă care aminteşte de fâşia similară, existentă între Nordul şi Sudul peninsulei Coreea.

Nimeni nu crede, implicit SUA şi Germania, că Rusia va înceta sprijinul pentru aşa numiţii separatişti, în condiţiile în care mai mult de o treime dintre aceştia sunt acum militari din Forţele Armate Ruse, ofiţeri şi subofiţeri de elită, dar, după cum toată lumea ştie, aflaţi în concediu, fără familii, tocmai în Donbass.

Nimeni nu crede, în Europa de Est, că Minsk 2 va garanta pacea în Ucraina.

Iar sancţiunile suplimentare anunţate de John Kerry, pentru alte persoane, entităţi bancare şi asociaţi ai lui Ianukovici sunt, să ne fie cu iertare, o frecţie la un picior de lemn.

Însă John Kerry a rostit şi cuvinte ce exprimă nuanţe noi:”suntem cu toţii nerăbdători să ajungem într-o zi când situaţia va fi detensionată şi vom putea vedea o perspectivă pentru micşorarea posibilităţilor de confruntare.”

O iluzie, de vreme ce integritatea teritorială a Ucrainei este făcută ţăndări, Crimeea a fost anexată precum Bucovina de Nord şi Basarabia de Sud, iar Donbassul se transformă într-o Transnistrie mai mare.

În replică, Frank-Walter Steinmeier, a mulţumit pentru primire şi cuvintele amicale, ale gazdei americane insistând pe faptul că “în vremuri ca acestea, când ne confruntăm cu un număr mare de diferite crize trebuie să rezolvăm aceste crize.”

Steinmeier a reamintit omologului american faptul că au sărbătorit împreună 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Atunci au vorbit despre momentul când a fost dat jos peretele care despărţea două state, ale aceleiaşi naţiuni, aceasta fiind germană.

Azi, naţiunea română este despărţită de Milcovul numit Prut. Nu pentru multă vreme.

Frank-Walter Steinmeier a afirmat că ziua aniversării menţionate a reamintit participanţilor marile valori pentru care ambele țări militează și pentru care sunt dispuse să se ridice la luptă. Pe plan diplomatic, deocamdată.

Şi Steinmeier a enumerat crizele din Libia, Siria, Irak, plus alte conflicte africane. Asta pentru a preciza public că Berlinul şi Wshingtonul au un contact diplomatic  permanent, fie pe telefon, fie direct, încercând să coordoneze acțiunile comune și pașii următori.

Nimeni nu neagă că acest lucru nu ar fi bun, dar cert este că undeva, cineva, se îmbată cu apă rece, crezând că întâlnirile dese, schimburile de opinii, concesiile tacite şi capitulările oficial nerecunoscute, în faţa ofensivei complexe, politice, economice, militare şi diplomatice a Rusiei, în Ucraina, indirect în Irak şi ca susţinător constant al Iranului, vor duce la o detensionare geopolitică.

De altfel, Frank-Walter Steinmeier recunoştea că “astăzi, suntem la un punct în care e mult prea devreme pentru a ne bate pe umerii noștri, mândri pentru ceea ce am realizat. Amândoi suntem departe de a fi fericiţi sau mulțumiţi cu ceea ce am fost capabili să obținem până acum. Trebuie să menținem presiunea asupra părților implicate în conflict. În drum spre Washington, am folosit din nou posibilitatea de a vorbi cu Serghei Lavrov la telefon, în scopul de a face foarte clar faptul că ori de câte ori încetarea focului este încălcată, ambele părți trebuie să încerce să se asigure că încălcările zilnice ale încetării focului vin la un capăt, astfel încât să ne permită să intrăm într-o altă etapă, în procesul de punere în aplicare a acordurilor de la Minsk. Pentru a pregăti terenul pentru o soluționare politică.”

Intenţii frumoase, dar Crimeea pare deja a fi omisă din viitoarele negocieri politice, Donbassul este ca şi pierdut, Mariupol se pregăteşte de viitorul asalt, nici Odesa nu se simte mai bine, iar în Transnistria instrucţia zilnică este tonul la muzica aşa numiţilor pacificatori, cotropitori imperiali pe pământ furat în baza dreptului forţei de sorginte ţaristă.

Diplomaţi, alocuţiuni, speranţe, viziuni, acorduri, telefoane, pace?

Doar liniştea dinaintea unei noi furtuni, de data asta cu tunete şi fulgere de (primă)vară.

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole