GENERALUL PETRAEUS, DOLARUL ŞI MILITARII MOLDOVENI

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Agenţia Associated Press, citând The New York Times a relatat un fapt neobişnuit, referitor la fostul director al Agenţiei Centrale de Investigaţii, faimosul general David Petraeus. Acesta, după cum se ştie, a avut roluri decisive, în teatrele de operaţiuni militare irakian şi afgan.

Ca orice cerebral, cu o experienţă de invidiat, atât pe plan militar, cât şi pe cel al culegerii de informaţii externe, Petraeus doreşte să transmită din cunoştinţele şi abilităţile sale, într-un areal universitar, fiind deja invitat să ţină cursuri la Universitatea Oraşului New York.

Numai că unele voci, din presa de peste Ocean au criticat intenţia celor care au dorit prezenţa generalului Petraeus, în aula universitară, de a îi acorda o retribuţie de 200.000 de dolari.

Motiv pentru care distinsul David Petraeus a anunţat că va preda, în anul universitar următor, pentru suma simbolică de 1$.

Decizia generalului a avut în vedere eliminarea controverselor legate de suma iniţială, cu care a fost cuantificată experienţa sa, dar şi focalizarea pe ceea ce efectiv vrea să îi înveţe pe studenţi.

Petraeus are un doctorat, luat la Universitatea Princeton. Ulterior el a scris pe larg despre relațiile internaționale, strategia militară și probleme de securitate națională.

E programat să înceapă slujba lui, ca profesor invitat, de politici publice, la 1 august.

Dacă generalul Petraeus predă, pentru un dolar, în Statele Unite, cu aceeaşi sumă, simbolică, ar putea preda, câteva zile, şi la Chişinău.

De data asta, la Universitatea de Stat din Moldova, în aula căreia ar lua loc toţi politicienii şi jurnaliştii care se pronunţă şi/sau scriu după ureche, despre Armata Naţională, a celui de-Al Doilea Stat Românesc, fiind total afoni, în privinţa rigorilor specifice carierei armelor.

Generalul David Petraeus ar explica asistenţei că în Statele Unite ale Americii, nici ministrul şi nici şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Departamentul Apărării NU ar fi fost sancţionaţi disciplinar, pentru imprudenţa unui militar, care a avut drept consecinţă moartea sa.

Tot în armata americană, nici liderul Forţelor Terestre, nici comandantul brigăzii unde s-a petrecut incidentul nu ar fi fost schimbaţi din funcţie.

Justiţia militară americană ar fi stabilit vinovaţii şi le-ar fi hotărât soarta.

Tot generalul Petraeus ar fi salutat decizia preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, ca în luna septembrie să fie convocată o nouă şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate/C.S.S., consacrată reformei în armată.

Context în care i-ar fi sugerat europeanului Timofti: “Doriţi un organism militar modern? Înlocuiţi recruţii cu voluntarii profesionişti, pe bază de contract. “

Întrebat cum i se pare atenţionarea ministrului apărării de la Chişinău, în şedinţa C.S.S., Petraeus ar fi surâs:

“Aşa ceva nu se practică la Pentagon. Dacă ministrul este bun, rămâne în funcţie. Atenţionarea ţine de un sistem pe care refuz să îl înţeleg. Nu este bun un ministru, îl schimbi, nu îl umileşti public, ca la grădiniţă. Nu este o conduită occidentală.”

La finalul cursurilor sale, plătite cu 1 dolar, generalul David Petraeus ar înmâna nihiliştilor, politicieni şi jurnalişti interesaţi în exacerbarea, evident electorală, a unei situaţii voit colorate în negru, în mediul militar, câte o diplomă de…excelenţă – ca sugestie să renunţe la vehemenţa primitivă, cu argumente ce ţin de epoca de piatră – şi câte un compact disc.

Unul cu o melodie pe măsura novicilor, care îşi dau cu părerea în domeniul militar.  Vizionare plăcută!

 

 

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole