Funcţiile duşmanului: scurt ghid politic

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Sociologul german George Simmel făcuse odată o observaţie pe cât de cinică, pe atât de realistă: „La anumite grupuri, ar putea fi chiar o urmă de înţelepciune politică încercarea de a-şi găsi nişte duşmani, care să păstreze unitatea membrilor grupului şi să-i facă pe aceştia conştienţi de unitatea lor, ca interes vital”. Această frază a lui Simmel reflectă suma teoriilor şi strategiilor politice despre care am scris aici „Duşmanul comun” şi aici „În politică, nu există prietenii, dacă nu există duşmănii”. Având în vedere rolul important al duşmanului în construcţiile politice, au fost efectuate mai multe studii pentru a elucida aspectele psihologice ale acestui fenomen social.

În cadrul unor analize sociopsihologice specializate, au fost identificate patru funcţii care îi revin duşmanului comun. Prima funcţie e de natură psihologică şi corespunde necesităţii grupului de a se afirma identitar şi statutar în raport cu un duşman. A doua funcţie e de ordin social, miza identificării unui duşman fiind coeziunea şi solidarizarea grupului. A treia funcţie este politică, deoarece prin invocarea pericolului izvorât de la un duşman, liderii obţin puterea şi iau sub control procesele politice. A patra funcţie este una economică, existenţa unui duşman fiind conectată cu noi oportunităţi de formare a pieţei, comerţ şi profit [Middents, 1990].  

Cercetătorul olandez Van der Dennen propune propria clasificare a funcţiilor care îi revin duşmanului în viaţa socială a unui grup [van der Dennen, 1995:

1. Ordine şi stabilitate. Determinarea şi delimitarea clară a duşmanului este o precondiţie necesară pentru stabilitatea ordinii interne şi pentru organizarea relaţiilor intergrupale/tribale/statale. Duşmanul nu e neapărat să fie ceva real, poate fi şi ceva/cineva imaginar.

2. Proiecţie. Duşmanul însumează toate calităţile negative de care ar vrea să scape/să se dezică grupul. Duşmanul, fiind completamente „negativ”, permite ca orice act ostil şi orice agresiune în adresa lui să fie justificată.

3. Solidaritate. Ameninţarea din partea unui duşman intern sau mai ales extern sporeşte coeziunea grupului ameninţat. Existenţa unui duşman periculos, înfricoşător produce frică în cadrul populaţiei, şi această frică poate fi utilizată pentru diverse psihomanipulaţii.

4. Justificarea. Duşmanul este criminal, inuman şi imoral, în contrast cu liderii grupului natal şi acţiunile acestora, oricare ar fi ele. Efectul e datorat contrastului cardinal dintre duşmanul negativ şi „noi”, cei „buni şi puri”. Graţie acestui efect contrastant, „noi” ne poziţionăm mai sus pe scara valorică. Şi „ne” sunt totodată justificate acţiunile orientate spre anihilarea ameninţărilor izvorâte de la duşman. 

Ca o concluzie generală, numeroase studii privind geneza conflictelor au demonstrat că pornind de la societăţile mici primitive până la societăţile mari contemporane, a fost întrevăzută nevoia fundamentală a acestora de a avea un duşman; iar identificarea şi portretizarea acestuia are importante funcţii şi efecte sociale. Liderii politici care au ştiut să identifice un duşman care să corespundă funcţiilor menţionate mai sus, au fost avantajaţi în competiţia electorală şi în controlul social al maselor.  

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole