Filat va fi colindat de către cei pe care i-a mințit cu nerușinare. Poporul vrea să pună stejarul pe foc

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Unul dintre ortacii actuali ai lui Filat și anume Urechean se plângea presei că acesta îi distruge partidul, promițându-le primarilor milioane. Acum Urechean se face a uita de afirmația sa, întrucât s-a căciulit la palatul lui Verde de Filat și i-a închinat partidul.
Problema, însă a rămas. Ea s-a agravat. Primarii din localități care au tirajat promisiunile iresponsabile ale lui Filat riscă efectiv să ia un perdaf pe cinste de la alegători dacă ar încerca să-i momească iarăși cu stejarul. Am auzit nu o singură dată oamenii glumind cinic despre Filat care a dat jos comuniștii, dar nu le-a dat oamenilor lemne ca să-i prăjească. În lipsa lemnelor ei consideră că e bine să facă foc cu stejarul.
Avertismentul l-a scandalizat pe mai marele de moment al clipei trecute implacabil. Cu siguranță, este speriat și Plahotniuc ca să nu mai vorbesc despre Lupu și Diacov, artizanii culiselor mârșave de facere și desfacere a alianțelor de tot soiul. Vocea lor trebuie să o auzim acum, dar nu pe a unui individ controversat care zăpăcește lumea cu divagațiile sale.
Așa se face că, ajungându-i cuțitul la os, mai mulți aleși localii din întreaga ţară vor organiza, pe 11 octombrie, un marş de protest în centrul capitalei. Preşedinţii de raioane, primarii, dar şi consilierii locali vor manifesta în stradă faţă de tărăgănarea adoptării legii finanţelor locale şi vor cere consolidarea autonomiei puterii locale.
Reprezentanții Congresului Autorităţilor Locale au înregistrat deja declaraţia privind organizarea marşului. Protestatarii îşi vor da întâlnire în Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar ulterior, coloana manifestanţilor se va îndrepta spre Palatul Republicii.
Ca întotdeauna, verzii lui Filat, prin vocea pițigăiată a unui oarecare Ioniță, implicat în scandalul cazinourilor, care a prejudiciat de milioane de lei bugetul, caută purici în brânză. Acesta a spus public că nu pot accepta ca de pe hartă să dispară peste o sută de primării. Stranie logică a acestui împătimit de fotoliul de parlamentar! Atunci când vine vorba despre închiderea brutală a școlilor și spitalelor ei nu se opun, fiindcă elevii și bolnavii nu aduc voturi. Dar primarii sunt figuri importante, ei pot fi luați calzi într-un an electoral când Filat speră să intre în satele uitate ale R.Moldova pe un cal alb cu sacii plini cu bani falși.
Ce vor, de fapt, primarii? Ei vor reforme, ceea ce solicită și organismele internaționale, partenerii de dezvoltare. La modul concret ei vor mai multă autonomie puterii locale nu vor să mai pupe mâna celor de la palatele incendiate.
Am auzit lucruri nu tocmai plăcute, dar adevărate despre intențiile ascunse ale guvernanților. Într-un an electoral ei nu vor să piardă pârghiile de influenţă la nivel local. Adică, ei țin morțiș să distribuie resursele financiare pe baza criteriilor politice.
Evident, curmarea acestei practici vicioase îl va duce la groapa de deșeuri a istoriei pe cei doi oligarhi autoritari. Primarii din mai multe localități cu care m-am întâlnit au adus exemple din care rezultă că orice efort de extindere a bazei fiscale, investițiile aduse, crearea unor noi locuri de muncă se soldează cu pierderea unor importante sume din cauza legislației strâmbe.
Primarii vorbesc adevăruri durute pe care le cunosc, fiindcă ei se întâlnesc zilnic cu oamenii, având obligația de a-i ajuta. Indiferența parlamentarilor care au plecat cu o lună înainte în concediu, punând în buzunare sume frumușele, revenirea din concediu cu o lună mai târziu s-a soldat cu aceste inutile tergiversări.
Ca să vezi, pe deputați îi preocupă problemele minorităților sexuale, dar solicitările de adevărată schimbare, de stimulare a inițiativei creatoare a maselor și readucerea la viață a localităților nu-i interesează.
Reprezentanții Congresului Autorităţilor Locale din Moldova au adus exemple concrete ce denotă că birocrații din Cancelaria Guvernului lui Leancă, moștenire sumbră de la Filat, elaborează diferite instrucțiuni ce împiedică punerea în practică a legislației locale deja adoptate.
Pe timpuri Congresul Puterilor Regionale al Consiliul Europei i-a sancționat dur pe comuniști pentru îngrădirea drepturilor aleșilor locali. La Chișinău s-au deplasat mai mulți factori decizionali care au susținut deschis primarii. E timpul să procedeze la fel și în cazul în care ”aleșii” poporului, dar înainte de orice acest ”mare diplomat” Leancă nu va înțelege că maxima Vox populi, vox Dei (Prin vocea poporului vorbește însuși Domnul) îl vizează direct pe el.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Vasile Grozavu

Vasile Grozavu

Spre nenorocul nostru, de 22 de ani ne căznim să aflăm răspuns la întrebarea: ”Și acum încotro?”. Cred că am aflat acest răspuns și cartea mea, ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii”, dă un răspuns clar la această întrebare. Eliminarea trădării ca metodă utili...

Ultimele articole