Filat, singur în fața mâniei poporului. Fragment din cartea ”Căderea Armaghedonului”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Am scris că Filat îi va înghiți pe Ghimpu și Urechean. Așa a fost.

Filat nu a vrut niciodată ca Lupu să fie președinte, ieșit din Partidul Democrat al lui Diacov, pe care l-a abandonat, supărat că acesta nu i-a încredințat formațiunea.

Lumea a rămas perplexă când a văzut că Filat îi îndemna să voteze președintele, dar se propunea pe el și nu pe Lupu. Mai țineți minte panourile publicitare cu marele Duce, privind țintă în punga noastră?

“Sunt un prim-ministru bun. Voi fi şi un preşedinte la fel de bun!”, se lăuda el la o emisiune radio.
Format ca individ, ca hommo sovieticus, în structurile secrete K.G.B.-iste, Filat a aflat că o minciună, repetată de zeci de ori, este luată drept adevăr.

Ajuns a treia persoană în stat şi Filat a început să o facă pe filantropul, umilind oamenii în stânga şi în dreapta. Ici aruncă salariul de premier unei pensionare, colo zuruia nişte bani de buzunar sportivilor, uitând că le-a jurat milioane.

La o emisiune TV le promitea cetăţenilor că vor avea şi ei câte o clădire ca cea pe care şi-a tras-o în centrul Chişinăului, e vorba de IPTEH. Amintim ea valorează câteva sute de milioane de EURO.

Nu am auzit pe nimeni, inclusiv pe colegii săi de coaliție să afirme că Filat a fost un strălucit şef al executivului. Creditele luate de la FMI şi băgate în pensii şi salarii denotă că Filat nu are idee de reformă.

Referindu-se la datoria externă a R. Moldova care ia proporţii înspăimântătoare, Lupu îi dă în obraz lui Filat, somându-l să nu se mai laude cu bani străini, de împrumut.

Într-un moment de necaz suprem, Urechean, care l-a luat în căruţa sa în 2005, făcându-l deputat, a explodat. Preşedintele ratat al R.Moldova a explicat cu năduf presei că Filat le promite milioane liderilor din teritoriu. Cum să nu treacă ortacii lui sub stejarul Filat?

PLAHOTNIUC VA ARUNCA BLANA DE OAIE A LUI LUPU?

Filat ştie că se formează o coaliţie de centru stânga. Nu ştie, însă ce loc va ocupa acolo Lupu, pe care s-a răzbunat pentru faptul că nu a mers în partidul lui așa după cum susținea la o conferință de presă. S-ar putea ca Lupu să fie sacrificat.

Lupu şi Diacov au făcut declaraţii de-a dreptul şocante, declaraţii potrivit cărora s-ar uni dacă ar pleca Voronin de la conducerea partidului comuniştilor .

Plahotniuc e de altă părere. Refrenul a suportat modificări după plecarea lui Plahotniuc în popor. Vladimir Voronin nu este atins de către Plahontiuc nici cu vorba, nici cu fapta. Sondajele indică un adevăr de netăgăduit – Plahotniuc a înțeles că Voronin va pleca din politică atunci când va dori, dar nu când va spune inamicul său numărul unu . Din acest punct de vedere Plahontiuc este pragmatic, iar Filat care a ocupat Piața ca să nu le permită comuniștilor să se adune acolo pe 23 noiembrie devine inamicul nr.1 a peste 50 la sută din electorat.

Acţiunile populiste la care se dedă Filat actualmente reprezintă o neinsiprată agitaţie. Or, se ştie că nu faci partid din traseişti. Doctrina liberal-democrată, pe care Filat o cunoaşte superficial, suportă intervenţii severe. Iar un partid politic, precum se ştie, se naşte la oraş, dar se afirmă la ţară. Două sute de lei nu prind.

Cu toate că i-am făcut lui Filat o ofertă generoasă – de a iniția dezbateri televizate despre sărăcie și toate câte ni le-a aruncat în cap, iar emisiunea live să fie moderată de mine sau Constantin Tănase, asistați de Iurie Roșca, gangsterul tranziției tace mâlc.
Pe timpuri era mai vorbăreț. Nu vrea să meargă într-o localitate ca oamenii să discute cu poporul. Știți de ce? Lui Filat îi place Piața Marii Adunări Naționale pe care o spurcă după ce aici au fost lansate de către înaintași idealuri sfinte.

Și-apoi, Filat vrea să trăiască mult. Se încumetă să meargă acolo unde oamenii îl așteaptă cu furcile și sapele ca să-i aducă aminte de promisiunile electorale. Așa că Filat o face pe eroul când afirmă că merge în sate cu pieptul deschis.

Problema crucială a coaliţiei rezidă în faptul că ea nu au îndreptățit așteptările UE. Or, UE a așteptat de la ei să-şi concentreze voinţa politică şi energiile necesare pentru a întregi Moldova. Ei, însă au lucrat vârtos împotriva statalităţii. Pe ei îi aranjează faptul că pot face contrabandă prin Transnistria, iar Șevicuc le este un soi de asociat.

EUBAM-ul consolidat elimina necesitatea punctelor de frontieră între regiunea secesionistă și restul țării. Aceștia , însă, au tensionat situația cu premeditare, pentru a tergiversa integrarea graduală a R. Moldova în UE.

Carnea, metalul, medicamentele de contrabandă toate sunt un chilipir pentru guvernanții de top, care înădușește producătorul autohton. Filat a promis că va soluționa această problemă, dar ea, ca și multe altele, a rămas numai pe hârtie.

După ce au partajat funcţiile aşa ca să aibă şi fotoliu, şi bani în buzunar, după ce au sărăcit ţara, ieşind noaptea cu sacul plin din pădure ,cei patru, deveniți trei și apoi doi s-au desolidarizat. Nu-i ajută nici Pactul. Filat a rămas singur. Singur în faţa poporului care-l priveşte ameninţător. Vine ora adevărului.

Comentarii

Vasile Grozavu

Vasile Grozavu

Spre nenorocul nostru, de 22 de ani ne căznim să aflăm răspuns la întrebarea: ”Și acum încotro?”. Cred că am aflat acest răspuns și cartea mea, ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii”, dă un răspuns clar la această întrebare. Eliminarea trădării ca metodă utili...

Ultimele articole