Filat renunţă la Bodiu pentru a limita consecinţele plecării lui Godea

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Capul lui Bodiu a picat! Filat renunţă la omul său de încredere, după ce Godea a pus în încurcătură formaţiunea. Anterior am lansat mai multe ipoteze legate de misterioasa plecare a lui Godea din cadrul PLDM, invocând şi “urma lui Plahotniuc” (citiţi: Trei scenarii despre motivul “răzvrătirii” lui Godea) tot mai evidentă după Nagacevschi şi Tănase.

Godea “cel şiret”

“Schisma” în interiorul PLDM, iniţiată de unul din foştii lideri ai formaţiunii, a avut efectul scontat şi anume acel de a avaria campania electorală a lui Victor Bodiu, devenit într-o zi inutil şi expirat pentru Filat şi PLDM. Tot eu ziceam că acţiunea lui Godea a fost bine gândită şi aranjată, în timp ce echipa lui Filat se pregătea pentru raportare în faţa oficialilor europeni. O dovadă a faptului că Mihai Godea a fost ajutat, convins, “mituit” să plece, reprezintă şi „capacitatea” extraordinară a acestuia de aduna în timp record 13.000 de semnături, pentru a se înscrie în competiţia pentru capitală (posibil adunate cu ceva timp până la ziua „X”). Deşi unele “creiere luminate” din ţară cred sincer că Godea a reuşit să colecteze semnăturile de unul singur, nu există probe concludente. Ca să demonstreze acest lucru, Godea trebuie să prezinte tehnicile prin care el a mobilizat un număr atât de mare de oameni şi în baza căror surse materiale.

Filat cel “înţelept”

Pasul lui Filat este la fel de imprevizibil ca şi plecarea lui Godea. Unii îl pot considera incorect sau nedemn, dar de fapt decizia de a-l scoate din joc este foarte importantă din punct de vedere strategic.

În primul rând, liberal-democraţii nu ar fi câştigat nimic cu Bodiu, care după aproape o lună de campanie electorală s-a arătat a fi un candidat mediocru. Anticipând eşecul electoral în capitală, liberal-democraţii au decis să nu mai pompeze bani în promovarea lui Bodiu. Dar nici banii şi nici potenţiala pierdere a alegerilor nu a îngrijorat atât de mult echipa lui Filat cum probabilitatea unei schisme reale, profunde şi ireparabile, în sânul formaţiunii, de către “impertinentul”, dar totuşi curajosul Godea.

Alegerea lui Filat nu este Chirtoacă şi PL, pe care acesta îi va detesta şi mai mult. Liderul PLDM a făcut această turnură pentru a-şi salva partidul de la o posibilă scindare, orchestrată de inamicii partidului prin intermediul lui Godea. Este puţin probabil că Filat crede în capacitatea lui Godea de falimenta PLDM-ul, de aceea, el a spus că se va lămuri cu aceasta după alegeri. Dar nesiguranţa că alegerile anticipate vor putea fi  evitate îl face mai prudent.

Şi în această situaţie, PLDM-ul vrea să iasă cu faţa curată, punându-l în situaţie stupidă pe Godea şi pe cei care stau în spatele lui. Astfel, liberal-democraţii sunt gata să renunţe la capitală, investind în imaginea sa pe plan naţional, dar şi pe termen lung, în cazul unor anticipate. De asemenea, prin eliminarea lui Bodiu, PLDM-ul strică jocul democraţilor şi a finanţatorului lor, Vladimir Plahotniuc. Acum, şi democraţii vor trebui să iasă din competiţie în favoarea lui Chirtoacă, iar plusurile de imagine vor reveni în primul rând PLDM-ului.

Continuarea pe OBSERVATORUL POLITIC

Comentarii

Denis Cenuşa

Denis Cenuşa

Absolvent al Facultăţii de Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative, USM, specialitatea Relaţii Internaţionale, ulterior obţinerea diplomei de Masterat în Ştiinţe Politice. Participant la numeroase conferinţe, mese rotunde şi seminar...

Ultimele articole