FILAT, BLESTEMUL DE PE CAPUL NOSTRU. FRAGMENT DIN CARTEA „ CĂDEREA ARMAGHEDONULUI” (I)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Imperioasa nevoie de unitate națională este greșit înțeleasă de Filat care se vrea cel mai mare și mai tare în țara hoților. Știm cum, știm de la cine au venit către el sumele fabuloase. Acest lucru îl va certifica,parțial, în finalul acestui fragment de carte, cel pe care l-a numit Păpușar.
Am analizat cu atenție faptele acestui intrus ca să concluzionez că tot răul ni se întâmplă din cauza lui, din nestăvilita lui sete de mărire.
El ne împiedică să ne unim. Voi publica două fragmente din cartea anunțată, respectând prescripția de a spune adevărul, fiindcă doar el ne va ajuta să pășim pe drumul regăsirii de sine care nu poate fi altul decât european.

FILAT NU VREA SĂ INTRE ÎN UE PE ACEEAȘI UȘĂ CU LUPU

Agitația celor două componente ale coaliției în legătură cu reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius, confirmă , o dată în plus, că Lupu și liota sa vor să intre în UE pe o ușă, iar Filat – pe alta.

Tragismul situației constă în faptul că lor le vor fi închise în nas ambele uși. Motivul e simplu – UE nu are nevoie de forțe destabilizatoare, ci de lideri, capabili să ofere soluții de unitate națională.

Corturile PDM pe străzile Chișinăului în care nu intră nimeni și Pactul lui Filat-Leancă-Gherman îi lasă reci pe oameni.

”Inventivul” Filat a organizat o videoconferință pe Facebook cu participarea oricui doriți nu însă și a reporterilor, a comentatorilor independenți. Dar efectul a fost nul. Mai mult, majoritatea opiniilor sunt negative.

”Bla-bla-bla”, de care am obosit, susțin unii vizitatori.

”Unde-i prosperitatea, unde-i sărăcia învinsă?”, întreabă alții.

Filat nu răspunde. Baloanele lui de săpun se sparg de camerele de luat vederi ale TVM, care trebuie sancționată de către CCA pentru faptul că face gratuit reclamă partidului lui Filat.

Lumea e plictisită. Din cauza lui Filat, aici Plahontiuc chiar nu se implică și minte are, poporul a început să-i urască patologic pe liderii europenei. Au dreptate și atunci când întreabă ”Da noi 21 de ani unde am mers – nu tot în Europa? Și dacă-i așa, de ce murim de foame?”

FILAT, PASĂREA PRE LIMBA EI PIERE !

Am obosit de ”inventivitatea” afișată a defunctului premier Filat , care se laudă că a deschis câteva centre de sănătate și o sală sportivă din fondurile europene. De fapt, Filat este neavenit la asemenea ”festivități” de două parale, după care bătrânii pleacă nemulțumiși că nu le-au dat macaroane ca pe timpuri.

Aveți perfectă dreptate, Filat uzurpează puterea lui Leancă. Motivația ofițerului de presă a PLDM,transmisă surorii sale de la instituția din Dealul Schinoasei , cum că reparația obiectivelor a început pe timpul lui Filat, nu ține.

Am argumentat deja. Filat, devine astfel protagonistul aforismelor noastre populare despre omul băgăreț fără săpun în toate locurile, despre musca la arat, despre cel care se războiește cu vântul ca să aducă ploaie.

Dacă judecăm fără patimă lucrurile, trebuie să precizăm că, la o adică, Filat nu avea ce căuta la Washingotn D.C. cu transplant, dar trebuia că-i cedeze lui Vladimir Voronin sau Zinaidei Greceanăi, care a semnat acordul provocările Mileniului.

Actul istoric al comunistului Voronin, invitat special la Casa Albă de către George Bush, a fost fără precedent.

Susținerea coaliției SUA în Irak, în situația în care Franța, Germania și Rusia au refuzat să se alăture americanilor a fost un eveniment istoric. În perioada de 20 de ani ai R.Moldova asemenea decizii epocale nu au mai fost luate.

Voronin credea sincer că SUA și UE sunt parteneri sinceri, că își respectă promisiunile. Dar atunci când UE îl numește oportunist pe Voronin, care a creat EUBAM-ul, sfidând opinia lui Putin, stai și te întrebi: Dar cu cine ne luăm tovarăș de drum?

UE, vedeți bine, s-a supărat pe Voronin, numindu-l oportunist, pentru simplul fapt că atunci când Rusia a introdus embargou asupra vinurilor moldovenești, el le-a spus fără înconjor birocraților de la Bruxelles că pot cumpăra tot vinul moldovenesc, fără a avea vreun prejudiciu de ordin financiar la câți bani și câte bogății au.

Nu le-a plăcut. UE a avut nevoie de un instrument docil și l-a găsit. Astfel, după un amplu raport care tăia în carne vie, birocrații de la Burxellea au hotărât să se descotorosească de Voronin. Nu le venea bine că Voronin cerea acțiuni ferme după cum ar fi – liberalizarea regimului de vize, crearea unei umbrele de securitate deasupra Moldovei, ajutorul concret în sancționarea legală a celor corupți- Filat, Urechean, Pasat, etc.

Filat, Lupu, Ghimpu au fost încurajați de către UE să creeze AIE anume pentru ca Voronin să nu le mai ceară atâția bani. Aceștia au acceptat să pupe mâna pentru cât li se dă. Când aud de suma 49 de euro pe cap de locuitor, care este cea mai mare acordată de UE drept ajutor, mă încearcă râsul – plânsul.

Poporul întreabă: ”Hoților, dar unde-s banii?”. Și Filat nu răspunde la aceasta cât și la alte întrebării pe Facebook. Așa că, nu-i fie cu supărare, dacă i le vom arunca în implant în speranța că vor ajunge la puțina lui materie cenușie.

Apropo, Filat, unde-s banii, când prezinți un raport detaliat despre modul în care i-ai fituit pentru a satisface ” interesele” oamenilor ? Te asigur, pe Facebook vei avea o audiență maximă. Dar cred eu, ar fi mai bine să anunți dezbateri publice în una din localitățile Moldovei. Doar te lauzi că le vizitezi. Ce zici? Anunțăm în toate instituțiile media, o prefațăm frumos și facem un show de câteva zile. Te asigur toată suflarea va sta lipită de ecranele televizoarelor și a calculatoarelor, a tranzistoarelor. Uite asta va fi ceva. Modalitatea – întrebare, răspuns. Îți poți lua de ajutor sculele – pe Leancă și Timofti. Punem o condiție – show-ul îi voi modera eu sau Constantin Tănase, asistați de Iurie Roșca.

(vom continua cu o impresionantă listă a celor pe care Filat i-a folosit și care, sperăm, ne vor acorda interviuri pentru a întregi portretul celui care este un blestem pe capul nostru.)

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Vasile Grozavu

Vasile Grozavu

Spre nenorocul nostru, de 22 de ani ne căznim să aflăm răspuns la întrebarea: ”Și acum încotro?”. Cred că am aflat acest răspuns și cartea mea, ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii”, dă un răspuns clar la această întrebare. Eliminarea trădării ca metodă utili...

Ultimele articole