Filat a făcut iarăși de râs Moldova în întreaga lume . Fragment din cartea ”Căderea Armaghedonului”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Nu este pentru prima dată când Filat nu-și dă seama ce spune atunci când rostește un discurs. Pentru prima oară am avut mari îndoieli că are dexterități de politician văzându-l căciulit în fața lui Joe Biden, vicepreședintele SUA. Spunea, de pe scările Teatrului de Operă și Balet, că ex-ambasadorul SUA este cel mai moldovean dintre moldoveni.

Gravitatea afirmației a fost enormă. Filat ne-a făcut un mare deserviciu, dând de înțeles că diplomatul este un agent de influență al șefului executivului de la Chișinău, ceea ce nu era adevărat. Se știe că un diplomat trebuie să acționeze corect, întrucât îl reprezintă în țara în care a fost numit ambasador pe șeful statului. Însă, din afirmația lui Filat, rezulta că el îl are la ”picior” pe însușii Barack Obama.

Aberația lui Filat, ca să utilizez un termen care îi place echipei lui, împrumutat de la un ex-președinte sau de la fiica lui, a provocat nedumerire în rândul diplomaților din UE, acreditați în R.Moldova. Nu mai vorbim despre România, Federația Rusă, state care au o puternică influență în regiune. Aplicarea unor grade de comparație într-un domeniu atât de sensibil este considerată o aventură a unor agramați certați cu studiile de calitate.

Credeam că emoțiile nefirești ale lui Filat, heruvim al afacerilor dubioase, nu sunt proprii altor guvernanți. Da de unde? Aflându-se la Washington D.C., scula lui Filat, pre numele său artistic, Leancă, a solicitat un neobișnuit ajutor SUA .

Plângărețul națiunii a rugat Casa Albă să influențeze UE în vederea urgentării admiterii R.Moldova în UE.

Asta a fost prea de tot. Leancă a ridicat un val de suspiciuni germane, franceze și engleze, punând pe jar spionii acestor state din R.Moldova, care au trebuit să afle de urgență ce a avut în vedere șeful diplomației de la Chișinău cu veleități de ”mare diplomat”.

Am absoluta convingere că acest tandem trebuie să-și presoare cenușă pe cap și să plece de urgență acolo unde îi este locul. La groapa de deșeuri a istoriei. Dar să nu uite să o ia și pe Natalia Gherman – Snegur, care avea obligația de a veni cu explicațiile de rigoare după ce s-a consumat actul al treilea al piesei ”Pasărea pre limba ei piere”.

În tusovka de duminică, la care a venit un electorat absent, obligat în marea sa majoritate să facă act de prezență pentru a nu pierde locul de muncă, Filat a făcut-o și mai boacănă , lăsându-ne cu o convingere fermă că SUA, într-adevăr, ne duc de căpăstru ca pe un animal suveran și independent.

După afirmația rasistă a unui poetaș, care deja trebuie să-și prezinte demisia din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor, pe motiv că nu-i plac ochii înguști ai popoarelor din Asia, afirmație anticipată de alt ”of” patetic potrivit căruia Moldova aparține UE ca o fecioară turcilor, a venit rândul lui Filat să-și iasă din maluri cu inteligența sa proverbială.

Spune, cel care-l consideră nebun pe Renato Usatâi, că R.Moldova va ajunge în UE ori cu voia, ori fără voia statelor-membre.

Astfel Filat pune sub un mare semn de întrebare onestitatea diplomatică a occidentalilor, acreditați în R.Moldova , în special a trimisului UE la Chișinău, de vreme ce aceștia nu au cerut precizările de rigoare. Pe lângă faptul că a spus direct că vom submina UE ca structură, dacă nu ne acceptă, lăsându-i pe cei prezenți reci, aceștia știind cu cine au de a face, Filat nu și-a prezentat scuzele de rigoare imediat.

Dimpotrivă, am asistat la o inflamare a unui banal miting despre care mass-media a scris ca despre unul din care nu a rezultat nimic, în afară de faptul că Moldova se va supăra și va porni o cruciadă împotriva Bruxellesului în cazul în care nu va așterne covor roș de la Chișinău până în inima Europei pentru niște hoți și oligarhi corupți. Am fost sunat imediat de mai mulți prieteni din occident care m-au compătimit:

-This man is kidding. Absolutely! (Acest om își bate joc. Categoric!)

Vă imaginați cum m-am simțit eu, cetățeanul celei mai anemice țări din lume! Recunosc, am fost întrebat, dacă nu cumva acest urmaș al lui Alexandru Lăpușneanu nu are de gând să provoace un conflict între UE și Rusia, ținându-se cont de trecutul lui de elev al unei școli k.g.b. de lângă Moscova.

Cert e că bunii mei prieteni au lăsat fără atenție implicare SUA în calitate de ambasador al R.Moldova pentru admiterea ei în UE, știindu-se că telefoanele Angelei Merkel, principala figură a acestui organism, se ascultă, ea fiind suspectată că se are de bine cu rușii prin conducta de gaze Molotov – Ribbentrop.

Așadar, acest intrus, care a cheltuit sume uriașe pentru a zăpăci populația și a persevera în promisiunile exagerate cu momeala UE, a făcut-o lată.

Un vânt urât mirositor bate dinspre R.Moldova către Bruxelles. Nu poporul a stricat aerul, ci clasa politică iresponsabilă în frunte cu Timofti, Lupu și Filat care înloc să le spună oamenilor când vor călători fără vize în UE unde vor să meargă să-și vadă copiii robind, au mâncat la huci , cum a zis o vecină de-a mea.

Sărmana fusese sâmbăta la maică-sa la Sireț care e bătrână. Se întorcea acasă.

– Am fost la mama, sireaca, fiindcă e în ani și nu mai poate. L-am pomenit pe tata, că a fost sâmbăta morților, așa a înțeles ea să lege cu mine capăt de vorbă. Vroia să afle dacă vom putea călători la Bruxelles ca și la Moscova.

Eu mă întorceam dintr-o călătorie de serviciu și mă duceam să-mi hrănesc câinii, paznici ai casei părintești, de adepții lui Filat – Timofti-Leancă-Lupu-Diacov care mă hărțuiesc pentru faptul că spun oamenilor adevărul.

N-am ezitat să-i răspund sincer că, dacă rușii recunosc Transnistria ca stat, nu mai apucă să călătorească fără viză la fiică și la ginere în Italia. I-am spus că adunarea inutilă a fost organizată de Filat anume cu acest scop, fiindcă obiectivul european al R.Moldova a fost stabilit încă în primii ani de independență, iar monstruoasa coaliție a compromite ideea, împușcându-se și cotonogindu-se cu regularitate.

…Călătoria fără viză în Italia este un vis de aur al vecinii mele din sat. Are o singură fiică plecată împreună cu soțul să muncească în Italia. Au lăsat acasă două fete care le spun buneilor ”mamă” și ”tată”.

Din tot cât au câștigat au construit o casă alături de cea părintească. Este foarte frumoasă. Fetele lor sunt și mai frumoase. Sunt educate, nu trec pe lângă om fără a-i da binețe. Rezistă cu greu până la vacanța de vară ca să plece la părinți. Bunica lor, însă, nu a fost niciodată și speră foarte mult să nu pună mâinile pe piept fără a vedea cum se descurcă prin străini unicul său copil.

Am văzut-o foarte întristată și i-am spus cel mai autentic banc despre conducerea de la Chișinău. Iată-l:

Zice-se că Domnul era foarte generos atunci când ne împărțea frumusețile. Moldova se transforma, într-adevăr, într-o gură de rai. Cu lunci tihnite, pajiști, lacuri, cu oameni blânzi la suflet și muncitori.

– Doamne, le dai prea mult! a exclamat Sfântul Petre. Mai lasă și pentru ceilalți!

– Nu-ți face griji, acuși o să vezi ce conducători le dau!

Și ne-a trânti cu vârf și îndesat politicieni corupți și inculți. Extrem de lacomi.

Femeia a zâmbit amar, dar a conchis mai mult pentru sine:

– Din cauza lor fiică-mea ar putea să nu se mai întoarcă niciodată acasă!

Am consolat-o și i-am spus că și fiul meu nu vrea să se mai întoarcă. Sunt și eu la fel de trist și voi vinde tot ca să merg lângă el, împreună cu soția, fiindcă sângele apă nu se face.

Ca mine și ca vecina mea sunt sute de mii în feuda lui Filat. Ne revoltăm, scriem, dar pe acesta nici vânt rece nu-i trece. Acesta își încurajează ortacii prin declarații nesăbuite să ne țină captivii rușilor câte zile ne-a mai lăsat Domnul pe acest pământ. El nu-și dă seama, dacă este creștin și nu paj al homosexualilor și lesbienilor, că cel mai mare bine pe care ni-l poate face e să plece și să ne lase odată în pace.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Vasile Grozavu

Vasile Grozavu

Spre nenorocul nostru, de 22 de ani ne căznim să aflăm răspuns la întrebarea: ”Și acum încotro?”. Cred că am aflat acest răspuns și cartea mea, ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii”, dă un răspuns clar la această întrebare. Eliminarea trădării ca metodă utili...

Ultimele articole