Expansiunea islamică în Europa

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

(Diferite acoperământuri pentru cap şi văluri purtate de femeile musulmane;

imaginea este elaborată cu titlu de informare pentru europeni).

 Un preot musulman de la o moschee din oraşul olandez Breda a propus în 2007 ca toţi creştinii să-şi numească Dumnezeul cu acelaşi nume ca şi musulmanii – Allah, pentru a consfinţi un nume comun al divinităţii[i]. Acest exemplu completează lista lungă a cazurilor când musulmanii se impun cu o tenacitate uimitoare pe continentul european, în dorinţa lor de a deveni cea mai influentă comunitate religioasă în Europa; vezi la acest subiect şi articolul „Umma şi „cei trei purceluşi””. Afirmarea islamică se face şi pe cale religioasă-ideologică, şi pe cale demografică şi, într-un viitor apropiat, pe cale politică. Astfel, bunăoară, tot în Olanda, Partidul Musulman din această ţară a declarat că intenţionează să participe la alegerile parlamentare din 2015, înaintând şi o listă cu obiective spre realizare, în interesul adepţilor Islamului[ii].

Per ansamblu, în ţările europene musulmanii tind la prima etapă să obţină controlul asupra unor regiuni importante ale metropolelor, cum se întâmplă în Danemarca, unde musulmanii au iniţiat o campanie de transformare a unei părţi din Copenhaga, dar şi alte oraşe daneze, în „Zone ale Legii Sharia”, care urmează să funcţioneze ca enclave autonome, sub controlul legilor islamice. Între timp, consiliul orăşenesc din Copenhaga a aprobat oficial construcţia primei „Moschee Mari” din capitala daneză, o megaconstrucţie fără precedent, care să se impună în plan arhitectural şi e destinată musulmanilor şiiţi. În general, lipsa unui număr suficient de moschei e o problemă tot mai acută pentru comunitatea islamică europeană. În Franţa, musulmanii au solicitat să li se permită să folosească bisericele romano-catolice pustii ca o modalitate de a rezolva problemele de trafic cauzate de miile de musulmani care, în lipsă de moschei suficiente, se roagă în stradă; în această ţară sunt în prezent mai mulţi musulmani practicanţi, decât catolici practicanţi[iii].

Există şi pretenţii de ordin identitar-ideologic. În Elveţia, în 2011, o asociaţie a imigranţilor a cerut, nici mai mult nici mai puţin, scoaterea crucii de pe steagul oficial al ţării, sub pretextul că „steagul elveţian nu mai corespunde societăţii multiculturale de astăzi”, în Elveţia există „o diversitate culturală şi religioasă” şi, de fapt, „ar trebui să existe o separare între religie şi stat”[iv]. Tot în Elveţia, mai multe organizaţii musulmane, din toate cele 26 de cantoane, formează ceea ce ele numesc Umma Elveţiană (Umma Schweiz), un fel de “parlament musulman”, în paralel cu cel oficial, care se va ghida de legea Sharia şi le va permite musulamanilor “să vorbească într-o voce”[v],[vi]. În numeroase cazuri, autorităţile oficiale sprijină tacit asemenea gen de revendicări. În Franţa, în oraşul Bollene, s-a cerut retragerea unui placat cu mesaj turistic, pe motiv că acesta avea înfăţişată o fetiţă cu… ochi albaştri. Demersul a fost înaintat de socialiştii francezi, care au considerat că acest placat este o formă de rasism şi discriminare faţă de copiii imigranţilor; socialiştii lui Hollande au venit la putere inclusiv datorită votului „multicultural” şi au şi interesul, şi angajamentul de a respecta şi promova drepturile minorităţilor, cu preţul unor sacrificii etno-culturale[vii].

O fetiţă cu ochi albaştri şi păr blond de pe placatul cu mesaj turistic din oraşul francez Bollene, care a devenit cauza unei dispute identitare, pe motiv că ar fi o formă de rasism şi discriminare faţă de imigranţi. Text: „Un oraş. O identitate. Bollen”.

Tot în Franţa s-a produs un scandal în legătură cu desemnarea câştigătoarei concursului „Miss Franţa 2012”. Câştigătoare a devenit o franţuzoaică nativă, însă unele organizaţii care promovează drepturile persoanelor de culoare s-au revoltat că „Miss Franţa” e „albă ca zăpada” şi nu reprezintă celelalte rase care trăiesc în Franţa. În paralel, în Franţa a fost instituit un concurs de frumuseţe întitulat „Miss Black France”, destinat doar concurentelor de culoare[viii].

În Norvegia, din 2009, femeilor musulmane care lucrează în poliţie sau armată li se permite să poarte hijabul tradiţional, ca o măsură a autorităţilor norvegiene de a-i mobiliza în structurile de forţă şi pe reprezentanţii diasporei musulmane din ţară[ix]. În alte ţări, mai puţin deschise în acest sens, liderii musulmani revendică dreptul femeilor musulmane de a purta hijab, chador, niqab sau burqa, în funcţie de originea femeilor. În general, în multe ţări europene locuitorii sunt nevoiţi să ia cunoştinţă de tradiţiile vestimentare ale musulmanilor de diferite origini etnice, pentru a şti cum să se comporte în raport cu aceştia, sau, dacă se convertsesc la Islam, să ştie cum să se îmbrace (vezi imaginea de la începutul articolului).

În Germania, un scandal răsunător cu tentă religioasă s-a produs la începutul anului 2010, când pentru prima dată un politician de origine turcă, Ayguel Oezkan, a fost numită în funcţia de ministru pe politici sociale şi integrare în guvernul landului Saxonia de Jos. Imediat ce-şi primise funcţia, ministrul a cerut să fie scoase din şcoli crucifixele, pe motiv că ele sfidează simţul religios al copiilor ce împărtăşesc alte confesiuni. Replica germanilor a fost promptă; inclusiv Angela Merkel a luat atitudine faţă de propunerea jignitoare a ministrului, cea din urmă fiind nevoită să-şi ceară public scuze pentru iniţiativă[x]. Cazul însă, deşi s-a consumat, poate fi privit ca o anticipaţie a conduitei politice a musulmanilor care ar putea obţine cu timpul un număr tot mai mare de funcţii decizionale. Aceştia pretind deja să fie instituită funcţia de mola (preot musulman) în armata germană, unde există o reprezentanţă în creştere a recruţilor turci. Sunt susţinuţi şi din afară; mai exact, din ţara de origine. În 2011, când prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan a vizitat Berlinul, acesta a făcut un apel la conaţionalii săi din Germania cu îndemnul să rămână turci, iar autorităţilor germane şi-a permis să le propună să deschidă şcoli cu predare în limba turcă[xi].

Nu se ştie care este impactul real al îndemnului lui Erdogan, însă dacă ne raportăm la studiile sociologice efectuate în Germania în 2012, germanii ar trebuie să fie îngrijoraţi la modul cel mai serios. Iată doar câteva din constatările cele mai relevante pe care le-au dezvăluit sociologii: în 2012, numai 15% dintre turci considerau Germania drept patria lor, în descreştere comparativ cu anul 2009 – 21% şi anul 2010 – 18%. Totodată, 90% dintre turcii din Germania consideră că copiii lor în mod obligatoriu trebuie să cunoască limba turcă; 95% dintre turci consideră că trebuie să-şi păstreze identitatea turcă; 87% dintre turci consideră că societatea germană trebuie să depună un efort pentru a lua în considerare obiceiurile şi tradiţiile turcilor; 46% dintre turci îşi exprimă speranţa că în curând Germania va deveni un stat majoritar musulman (o cifră în creştere comparativ cu 33% în 2010); peste 90% dintre turci (inclusiv tinerii) se consideră religioşi, iar religia musulmană o consideră unica religie dreaptă; sporeşte numărul tinerilor cu vârsta între 14 şi 32 de ani care aderă la grupuri extremiste, împărtăşesc viziuni radicale anti-occidentale şi sunt dispuşi să aplice violenţa pentru realizarea scopurilor lor. Luate împreună, aceste date indică o perioadă foarte dificilă în viitorul apropiat pentru societatea germană, căreia îi va fi greu să găsească soluţii comode pentru rezolvarea problemei musulmane care devine tot mai însemnată în această ţară[xii].

În Austria, în 2012, un tânăr turc din a doua generaţie de imigranţi, Inan Türkmen, editează în limba germană o carte cu un titlu provocator: “Noi venim” (“Wir kommen”), în care declară fără menajamente: “Indiferent dacă ne doriţi sau nu în Uniunea Europeană, influenţa noastră în Europa e în creştere. Noi suntem mult mai numeroşi. Noi suntem mai tineri. Noi suntem mult mai ambiţioşi. Noi suntem mai puternici”. Una din ideile promovate de autor este crearea unui partid transeuropean care să reprezinte interesele turcilor din toate ţările UE, un fel de „mişcare a cetăţenilor înrăiţi” („Wutbürgerbewegung”) care să protesteze împotriva aroganţei europenilor. Iar într-un eseu publicat pe marginea ideilor sale, Türkmen face aluzii directe la modul în care musulmanii, în speţă turcii, vor cuceri rasial Europa, prin amestec cultural şi genetic: „În curând cu toţii veţi fi puţin turci. Oamenii devin micşti cultural şi eu planific să contribui la acest proces. Până acum, toate fetele cu care am avut relaţii au fost europene, nu turcoaice. În viitor, pistruii vor deveni un semn tot mai rar în Europa. Viitorul aparţine turcilor”[xiii].

Cu alte cuvinte, în principalele oraşe ale Europei apar rând pe rând colonii ale musulmanilor, guvernate nu de autorităţile statelor-gazdă, ci de imami radicali. Aceste colonii-enclave se detaşează de restul societăţii, se izolează obţinând caracteristicile unor formaţiuni cvasistatale – acolo funcţionează moravurile şi tradiţiile musulmane, sunt create judecăţi Sharia, se deschid şcoli, spitale şi chiar bănci destinate exclusiv musulmanilor, se cultivă un mod de gândire anti-asimilaţionist şi separatist, tinerii sunt educaţi în conformitate cu legile Islamului fundamental. Liderii acestor colonii-enclave au ştiut cum să manipuleze şi să influenţeze autorităţile statelor prin invocarea drepturilor omului, a corectitudinii politice în declaraţii, a principiilor toleranţei şi ale multiculturalismului, pentru a obţine subsidii, privilegii, cedări şi a se împlanta adânc pe teritoriile unde s-au localizat. După ce prima etapă, de populare incipientă şi aclimatizare a fost depăşită, nou-veniţii pretind drepturi suplimentare, revendică respectarea propriilor legi, cer interzicerea legilor şi tradiţiilor din ţările-gazdă[xiv]. Devin tot mai frecvente şi atacurile pe motive religioase, în special împotriva enoriaşilor şi preoţilor creştini. În decembrie 2010, la Viena fusese publicat un Raport privind intoleranţa şi discriminarea împotriva creştinilor în Uniunea Europeană. Raportul a fost alcatuit de organizaţia neguvernamentală austriacă Observatory on Intolerance and Discrimination Against Christians in Europe şi publică o listă impresionantă de cazuri când bisericile creştine din ţările europene au fost vandalizate, iar slujitorii şi enoriaşii creştini au fost brutalizaţi şi agresaţi fizic[xv]. Iar potrivit unui raport din 2011,85% din persecuţiile sociale din Europa se produc împotriva creştinilor[xvi]. Expansiunea musulmană pe continentul european se produce la turaţii maxime, cu o agilitate şi consecvenţă uimitoare şi nu trebuie să fii specialist în conflictologie sau în psihologie socială, ca să înţelegi că în Europa rivalităţile şi confruntările identitare, pe motiv etno-rasial şi religios, vor fi inevitabile. Iar aceste rivalităţi şi confruntări vor schimba inclusiv profilul ideologic al Europei.  

 

(Fragment din cartea la care lucrez, despre conflictele identitare).

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune


[i]The Islamic Threat // by Thomas Jackson. American Renaissance, March 2, 2012 / http://amren.com/features/2012/02/the-islamic-threat/

[ii] Muslim Party Seeks Power In Dutch Parliament// forbes. 1/16/2012 / http://www.forbes.com/sites/abigailesman/2012/01/16/muslim-party-seeks-power-in-dutch-parliament/

[iii] Europe’s Inexorable March Towards Islam // by Soeren Kern. Stonegate Institute. December 29, 2011 / http://www.stonegateinstitute.org/2711/europe-march-towards-islam

[iv] Imigrantii vor ELIMINAREA CRUCII de pe steagul Elvetiei! // FrontPress. 26.09.2011 / http://www.frontpress.ro/?p=20359

[v]Muslims Plan “Parallel Parliament” In Switzerland // February 22, 2012 / http://counterjihadreport.com/tag/umma-schweiz/

[vi]Switzerland: Multicultural Paradise? // by Soeren Kern. Gatestone Institute. May 21, 2013 / http://www.gatestoneinstitute.org/3721/switzerland-multicultural

[vii] Le Front de Gauche dénonce la présence d’enfants blonds sur le plan de la ville // Islam en France. 19 juin 2012 / http://www.islamenfrance.fr/2012/06/19/bollene-84-le-front-de-gauche-denonce-la-presence-denfants-blonds-sur-le-plan-de-la-ville/

[viii] Row over ‘white as snow’ Miss France // France 24. 10 December 2012 / http://www.france24.com/en/20121210-row-over-white-snow-miss-france

[ix]В норвежской армии и полиции будут носить хиджаб // 5 февраля 2009г. / http://ulenspiegel.od.ua/?ID=4630

[x]Немецкий политик извинилась за требование убрать распятия из школ // http://lenta.ru/news/2010/04/27/oezkan/  

[xi]Национально-религиозная мина для Германии // Вадим Трухачев / http://www.pravda.ru/world/europe/european/14-07-2011/1083733-deutschland-1/

[xiii]Angry Turk’s Message for Europe: „We are Coming”// by Soeren Kern. Gatestone Institute. March 16, 2012 / http://www.stonegateinstitute.org/2947/angry-turks-europe

[xiv]ЧтождетисламизированнуюМолдову. Перенимаем европейский опыт? //
Март 2011 года
/ http://enews.md/blogs/view/386/

[xv]AFR: Intoleranţa şi discriminarea împotriva creştinilor în Uniunea Europeană // ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA / http://hunedoaraevanghelica.wordpress.com/2011/01/13/afr-intoleranta-si-discriminarea-impotriva-crestinilor-in-uniunea-europeana/

[xvi] Crestinii sunt grupul religios cel mai discriminat in UE // FrontPress. 25.03.2012 / http://www.frontpress.ro/?p=29071

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole