Evoluție

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Suntem acum într-o perioadă în care spiritele partinice s-au mai liniştit. Haosul zilnic caracterizat prin acuze ale vreunui lider politic la adresa altuia a dispărut parcă, iar Moldova pare a fi în stabilitate politică. Totuşi, faţă de procesul de integrare europeană, opoziţia ia poziţii zilnice, susţinând interesele Uniunii Euro-asiatice. Ştiţi despre care opoziţie vorbesc.

Luna noiembrie se apropie cu rapiditate, anunţând venirea unei zile cu adevărată însemnătate în istoria Republicii Moldova. Partidele cu un program politic pro-european par a-şi atinge scopul, apropierea ţării de UE devine ireversibilă.

Dar să punctăm însă un mic istoric al evoluţiei politice, din perspectiva integrării europene:

– 28 noiembrie 1994 – Republica Moldova semnează Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu Uniunea Europeană, baza legală în relaţiile dintre UE şi Republica Moldova. După intrarea în vigoare a Acordului de Parteneriat și Cooperarea cu Uniunea Europeană la 1 iulie 1998, relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost plasate într-un cadru legislativ oficial.

– 2 octombrie 1995 – este semnat Acordul Interimar privind comerţul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană;

– anul 2008 aduce cu sine schimbările cele mai relevante: Republica Moldova este inclusă în Parteneriatul Estic, creat de către Uniunea Europeană în decembrie 2008, alături de Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Belarus. Acest parteneriat are ca scop principal crearea condiţiilor necesare pentru a accelera asocierea politică şi aprofundarea integrării economice dintre ţările partenere Uniunii Europene. Astfel, prin acest parteneriat, Uniunea Europeană se angajează să dezvolte pentru fiecare țară parteneră diferite programe vizând democratizarea prin reformarea instituțiilor de stat, având ca efect transparenţa şi stabilitatea politică. Uniunea Europeană asigură pentru aceste programe pe domenii sensibile asistenţa financiară necesară, lăsând deschisă şi posibilitatea liberalizării regimului de vize, cu condiția îndeplinirii tuturor criteriilor impuse.

 ianuarie 2010 – Uniunea Europeană inițiază nergocierile cu Republica Moldova pe marginea Acordului de Asociere. În următorii 3 ani, s-au desfăşurat 7 runde de negocieri, în cadrul cărora delegația împuternicită a prezentat reformele reale implementate de guvern.

Continuare pe ROMANCERNELEA.COM 

 

Comentarii

Roman Cernelea

Roman Cernelea

Blogger, activist, freelancer, student în anul III la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, România, facultatea de Științe Politice, ex-vicepreședinte la Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași. Îmi place să mă implic în proiecte care se merită. I...

Ultimele articole