Este mai breaz votantul Maiei decât votantul lui Șor?!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Clipul cu ”îți bat botu” de la întâlnirea Maiei cu alegătorii a făcut audiență, iar reacția publicului a fost pe măsură. Pe bună dreptate, căci este relevant în ceea ce privește atitudinea Maiei și a lui Năstase față de alegători, dar și față de oameni în general.

În lipsa ideilor și argumentelor, cei doi aventurieri politici tratează lumea cu violență verbală și fizică, cu ciondăneală și afuriseală, cu amenințările cu bătaia și cu atacul în haită în sensul direct. Treaba asta nici nu uimește pentru că reprezintă exteriorizarea unor metehne mai vechi, chiar patologice în cazul unor ortaci din blocul electoral ACUM.

Însă speța cu pricina merită remarcată nu doar din acest punct de vedere, deoarece s-a întâmplat acolo ceva mai dihai ce nu poate fi trecut cu vederea și trebuie explicat.

Insul care a pus întrebări și care a aflat cu această ocazie farmecul unei polemici cu matroana mitingului, a enunțat niște lucruri bine cunoscute și la care o persoană cu minimă diligență politică ar fi trebuit să aibă preparat un răspuns măcar de ochii lumii. Dânsul s-a referit la faptul că integritatea lui Năstase stă cel puțin sub semnul întrebării și că ar fi oportun ca Maia să emită o concluzie cu privire la acest fapt.

Că Maia e cam bleagă și se încurcă la cele mai simple întrebări, știm. Ceea ce a surprins (asta la modul impropriu zis surprins, căci am avertizat în alte circumstanțe că diasporenii sunt fix ca și moldovenii rămași la vatră) a fost comportamentul celor care s-au prezentat la șueta electorală în calitate de suporteri.

Cele câteva douăzeci sau treizeci de persoane (între altele, un număr infim în raport cu totalitatea cetățenilor care definesc suveranul) l-au apostrofat pe temerarul neavenit, invitându-l să se cărăbănească cu tot cu iscodirile sale.

Cică, ”și ti baji cu întrebărili tăli, uăi, noi știm dispri Năstase, și mai pierz timpu cu provocărili tăli, duti uăi di-aiși”. (Transcriere aproximativă, dar cam așa s-a auzit J ).

E, replica asta ”din popor” mi se pare mai nocivă decât ”îți bat botu”, e mai sulfuroasă, având în vedere că imoralitatea grupului este într-o măsură mai mare periculoasă decât inepția unui plăvan pus să păzească ”integritatea” Maiei.

Iar în context nu pot să nu amintesc despre felul în care televiziunile Maiei și ale lui Năstase îi batjocoresc pe cei care l-au votat pe Șor și au intenția să o facă și în continuare, pretextul fiind imoralitatea votului dat în cunoștință de cauză în favoarea unui personaj controversat.

Pentru că rezultă pe cale de logică elementară o curiozitate legitimă: cu ce este mai breaz să votezi în cunoștință de cauză un ipochimen cu integritatea discutabilă ca Năstase decât să votezi pe unul ca Șor?

Cu ce drept îi judeci, îi condamni și îi înjuri pe alții pentru exact același lucru pe care îl comiți chiar tu însuți? Cu dreptul individului fățarnic, nesimțit și abject?

Comentarii