Este Legea în capul mesei în RepublicaMoldova, sau nu?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Legislaţia Republicii Moldova, în opinia mea, în multe domenii este destul de bună, iar în ultimii ani ea a fost ajustată la standardele europene. Însă, constat cu regret, că în unele cazuri Legile şi Hotărîrile adoptate rămîn doar pe hîrtie. Şi asta pentru că cei care ar trebui să le îndeplinească se tem de responsabilităţi, se tem să nu fie blamaţi, sau probabil există alte motive pe care eu nu le cunosc.  Aşa s-a întîmplat şi în cazul comercializării activelor din dotarea Forţelor Armate.

În iulie 2001, atunci cînd la guvernare era Partidul Comuniştilor, prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 458-XV cu modificările ei ulterioare, a fost aprobată lista bunurilor materiale din dotarea Forţelor Armate (în special din dotarea Armatei Naţionale) care urmau să fie comercializate (nu nimicite). De atunci şi pînă în 2011 foarte puţin s-a realizat pentru îndeplinirea acestei Hotărîri a Parlamentului. Asta în condiţiile în care, odată cu trecerea timpului, s-au modificat preţurile, muniţiile s-au deteriorat, sporind astfel  gradul de risc la care erau supuşi militarii şi populaţia din zonele adiacente depozitelor de armament.

În iulie-august 2011, Ministerul Apărării, în condiţiile legislaţiei în vigoare, şi cu aprobările necesare (faptul dat a fost confirmat în 2011 de Procuratura Militară, iar recent şi de Procuratura Generală), a încheiat un contract de vînzare-cumpărare a unor active din dotarea Armatei Naţionale, incluse în lista bunurilor materiale, în conformitate cu Hotărîrea vizată. Unele dintre acestea aveau „vîrsta” de peste 40  de ani şi mai mult de 20 de ani deja se păstrau în depozitele Armatei Naţionale, iar în ultimii 10 ani, fiind scoase din dotarea Armatei, se impuneau a fi comercializate ori nimicite.

Analizînd situaţia din Armata Naţională şi din ţară la momentul respectiv, Colegiul Ministerului Apărării a decis să înainteze conducerii de vîrf a Republicii Moldova propunerea de a comercializa, în caz de posibilitate, aceste active. În luarea deciziei şi argumentarea ei, ne-am condus de trei factori importanţi.

Primul, prin comercializarea acestor stocuri de tehnică militară şi muniţii, cu termenul de exploatare şi păstrare expirat, s-ar fi minimalizat riscul la care sînt supuşi militarii – care le păzesc permanent – dar şi cetăţenii localităţilor din apropierea depozitelor. Înainte de luarea unei decizii finale, au fost desfăşurate şedinţe ale Consiliului Suprem de Securitate şi Comisiei parlamentare de profil, şi-a expus îngrijorarea şi Procuratura Generală.

Pentru sporirea securităţii cetăţenilor, pe lîngă comercializare, Ministerul Apărării, în cooperare cu OSCE şi alte organizaţii internaţionale, implementează, pe parcursul anilor, un şir de alte măsuri, cum ar fi nimicirea muniţiilor, paletarea în depozite, reparaţia depozitelor actuale, sporirea sistemelor de pază şi protecţie a depozitelor, construcţia unui depozit nou, în conformitate cu standardele internaţionale. Un exemplu elocvent în acest sens ar putea fi nimicirea pe parcursul anilor 2009-2012 a 422 tone de muniţii,  costul fiind estimat la 3,38 mln lei, Programul de reducere a riscului de explozie la depozitele de muniţii, implementat de Ministerul Apărării, în colaborare cu organizaţia nonguvernamentală Norwegian People’s Aid, în cadrul căruia au fost paletate circa 600 tone de muniţii din dotarea Armatei Naţionale şi se va construi un depozit de păstrare a muniţiilor, cu susţinerea OSCE.

Al doilea factor important a fost executarea legislaţiei şi a misiunilor trasate de către Parlamentul Republicii Moldova, care, după cum am menţionat anterior, încă în 2001, a decis să fie comercializat excesul de bunuri materiale militare. Reprezentanţii poporului au aprobat o listă concretă a bunurilor care trebuiau comercializate. Misiunea a fost pusă – ea trebuia îndeplinită, fie anulată. Odată cu venirea AIE la guvernare, în toate discursurile publice, formaţiunile politice constituente ale acestei Alianţe, au pledat pentru un stat de drept şi respectarea legislaţiei. Deci, Ministerul Apărării, propunînd comisiilor interdepartamentale de profil această tranzacţie, nu a făcut nimic altceva decît să pună în practică o lege, contribuind astfel la consolidarea statului de drept Republica Moldova.

Şi ultimul factor, de asemenea foarte important – factorul economic. Toate ţările, neutre sau nu, produc, vînd şi cumpără armament şi alte produse cu caracter pur militar sau cu destinaţie dublă. Aceste afaceri sînt profitabile pentru state. Nimic nou sub soare. Este un drept al fiecărui stat. Tranzacţiile date sînt strict controlate de structurile statului şi de unele organe internaţionale, ca să corespundă legislaţiei, dar nu sînt mereu atît de transparente cum ne-am dori noi. În multe ţări, se menţine monopolul în domeniu, dar şi un anumit grad de confidenţialitate asupra acestor tranzacţii.

Comercializarea lotului de armament şi muniţii din dotarea Armatei Naţionale, dar nu nimicirea, a fost realizarea unui drept al Republicii Moldova, care a adus beneficii financiare suplimentare la bugetul naţional. Preţul de comercializare a activelor Armatei Naţionale, inclus în acest contract de vînzare-cumpărare, a fost mai mare decît preţul evaluat de comisiile speciale de stabilire a preţurilor, ceea ce demonstrează că tranzacţia a fost benefică, din punct de vedere economic.

Dacă nu comercializam aceste active, trebuia să identificăm şi să alocăm surse financiare suplimentare pentru nimicirea lor, cum s-a procedat cu 422 tone de muniţii lichidate doar în ultimii trei ani. În condiţiile crizei financiare şi lipsei de resurse strict necesare, inclusiv pentru menţinerea sectorului de apărare a ţării, nu cred că ar fi fost cea mai lucidă soluţie.

În plan politic, orice acţiune de acest gen poate constitui un risc – adică să fie interpretată eronat, sau folosită de forţe interne şi externe pentru a declanşa tensiuni diplomatice. În cazul nostru, riscul dat a fost asumat prin decizia celor două comisii interdepartamentale responsabile de luarea unor astfel de decizii. Cu regret, tensiunile n-au putut fi evitate, atît în interiorul ţării, cît şi în relaţiile bilaterale cu alte ţări. Incidentul a fost aplanat de către diplomaţii moldoveni şi reprezentanţii Guvernului de la Chişinău. Anul trecut, la recepţia oficială oferită de Ambasada Republicii Azerbaidjan, cu prilejul Zilei Independenţei, reprezentantul oficial al Republicii Moldova am fost desemnat eu. Nu cred că în condiţiile în care ar fi existat nereguli, prietenii noştri azeri acceptau prezenţa unui demnitar „implicat în scandal” în calitate de reprezentant oficial al Republicii Moldova la o ceremonie diplomatică de acest nivel.

Clar lucru, unii reprezentanţi ai torentului pacifist şi ai opoziţiei actuale ar putea să mă critice dur pentru aceasta. Eu sînt mai realist şi am fost antrenat să-mi apăr ţara, chiar şi cu arma în mînă, de aceea şi aleg opţiunile benefice, din toate punctele de vedere, pentru acest pămînt.  În aceste condiţii nu mă tem să propun conducerii de vîrf şi structurilor abilitate să ia decizii importante, în statul nostru, soluţii netradiţionale pentru probleme existente.

Cu toate acestea, tranzacţia în cauză a stîrnit un val enorm de suspiciuni şi învinuiri în adresa mai multor instituţii statale, dar, în special, în adresa Ministerului Apărării. Mulţi mi-au sugerat că voi avea soarta ministrului Valeriu Pasat, deşi, în ambele cazuri, s-au respectat procedurile naţionale şi internaţionale şi deciziile au fost colective. Da, s-ar putea. Însă eu ştiu că s-a început un lucru care trebuia să fie făcut încă un deceniu în urmă şi care,îndeplinit la timp, ar fi adus beneficii mult mai mari pentru Republica Moldova.

În prezent ce ne rămîne de făcut cu restul muniţiilor şi tehnicii de care nu mai avem nevoie? Cred că va trebui să le nimicim ori să le tăiem la fier uzat, inclusiv avioanele de vînătoare MIG-29. Nu cred că cineva va mai accepta să riște cu reputația sa în beneficiul Republicii Moldova. Unde-i mintea moldovanului cea de pe urmă?

Comentarii