Echidistanţa şi echilibrul serviciului român de informaţii militare

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Până la urmă ce desparte comunitatea occidentală de aceea euroasiatică?

Raportul de forţe, pe planul loviturilor nucleare, al trupelor terestre, al forţelor aeriene şi navale, de care dispun statele membre ale NATO şi cele ale Uniunii Euroasiatice, viabilă, de jure, de la 1 ianuarie 2015?

Nicidecum.

Doar bombardamentul informaţional, unilateral, în Estul Europei, multiplu şi complementar, în Vestul bătrânului nostru continent.

Din această perspectivă postez aici ediţii speciale ale emisiunii VALORI EUROATLANTICE, pentru ca europenii dintre Prut şi Nistru, indiferent de vârste şi convingeri politice, să poată viziona şi judeca singuri alte moduri de a evalua lumea de ieri, ca şi pe aceea de azi.

De data asta, interlocutori sunt doi generali care au condus serviciul român de informaţii militare.

În cele 100 de minute de schimburi de opinii cu generalii, acum în rezervă, Decebal Ilina şi Mihaiu Mărgărit am abordat nu puţine teme de interes general şi pentru cetăţenii liberi ai Republicii Moldova.

Vizionare plăcută.

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole