Durerea de dinți în geopolitică

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Presa rusă a anunțat că liderii regiunii secesioniste transnistrene au amintit Moscovei despre referendumurile din trecut care au încercat să ofere o bază juridică pentru înglobarea raioanelor din Estul țării în Federația Rusă. Se spune că scrisoare a fost semnată de Burla, șeful Sovietului Suprem al autoproclamatei republici nistrene. Instituție care cu puțin timp în urmă nu a permis adoptarea de către regiune a drapelului rusesc și aplicarea legislației Rusiei pe teritoriul Transnistriei. Adresarea a fost publicată după ce s-a anunțat că anexarea Crimeii va avea loc după o altă schemă decât cea prevăzută într-un proiect de lege care a pus pe jar europenii. Chiar dacă respectivul proiect a fost retras, oficialii ruși se joacă cu nervii occidentalilor, promițând că acesta va fi repus în circuit după anumite completări care să permită anexarea la Federația Rusă a unor teritorii străine în caz de forță majoră.
Paradoxurile sunt în trend. Așa promotorul alipirii la Rusia a regiunii Transnistrene, pretinsul lider Evghenii Șevciuk a întrunit în ajun șefii instituțiilor de referință pentru a aminti că regiunea Transnsitreană nu jinduiește război și nici nu se implică în conflictele de pe teritoriul Ucrainei. Mesajul este cât se poate de pacifist, deși se poate observa supărarea pe atitudinea ucrainenilor care au impus un regim de control sporit la hotarul cu regiunea transnistreană. Șevciuk a subliniat că în toată această perioadă nu a organizat deliberat aplicații militare, nu a concentrat militari sau milițieni și nici nu intenționează să o facă. Dânsul s-a arătat convins că în scurt timp cei care astăzi vorbesc despre amenințarea militară din partea Transnistriei se vor convinge de absurditatea supoziției. Autoproclamatul lider din Estul țării a spus că dorește din tot sufletul stabilizarea situației din Ucraina și contează pe menținerea bunelor relații cu Kievul. Șevciuk a cerut control sporit la pretinsa frontieră pentru a nu admite tranzitarea prin regiune a munițiilor și armelor.
Tiraspolul este mai atent ca niciodată și conștient că reprezintă o zonă de posibilă presiune care poate fi activată de ruși la prima necesitate. În același timp, elitele politice din stânga Nistrului nu sunt interesate într-un scenariu de confruntare, inclusiv cu Ucraina, sursa sigura de bani personali pentru zile negre.
De altă parte, unii oficiali găgăuzi, care se laudă că sunt așteptați la întrevedere cu însușii Putin, sunt disperați să-și demonstreze loialitatea. De o parte Formuzal și echipa sa pretinde că sunt primii patrioți din Moldova, de altă parte însă decid să formeze gărzi populare ca să se apere de instituțiile de forță din propria țară, pe care cinic o reduc la formula de ”centru”. Mai mult s-a decis să fie instituit un post de poliție deocamdată doar la intrarea în autonomie, pentru a monitoriza și avertiza despre eventuale ”razii” ale poliției sau procuraturii de la Chișinău. Și acesta este începutul, pentru că pe raft așteaptă să fie votate o serie întreagă de inițiative cu caracter pronunțat secesionist. Despre comisia instituită recent pentru a îmbunătăți comunicarea între Parlament și autoritățile găgăuze nu se pomenește în discursurile oficiale ale Comratului, care preferă să se laude cum s-au vândut pentru dreptul promis, nu și obținut, de a vinde vin în Federația Rusă.
Pe acest fundal, Comisarul pentru extindere Ștefan Fule, într-un interviu pentru o publicație germană, a declarat că pentru a schimba Europa de Est este nevoie de un instrument puternic care este extinderea UE și care poate constitui o forță de stabilizare în zonă.

Comentarii

Iuliana Bordeianu

Iuliana Bordeianu

Iuliana Bordeianu, jurnalist. 10 ani am făcut știri politice pentru cele mai citate agenții de presă din țara în calitate de reporter, editor, șef de department. 3 ani de știri TV în calitate de producător și coordinator de programe nu mi-au creat de...

Ultimele articole