După Șor, Maia ar putea deveni ”SCUMPĂ” și pentru unioniști.

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Pentru început doresc să punctez că sper foarte mult să vină ziua să o vedem pe Maia Sandu ieșită de pe facebook către cetățeni, cu un program clar stabilit, cu o strategie matură de guvernare, și în sfârșit distanțată de toți ”Năstașii”, ”Usatiștii” și ”Natașele” modele și cele dolofane, (care sug fonduri europene dar îi lustruiesc … papucii impostorilor politici kremliniști) astfel devenind ceea ce înseamnă cu adevărat opoziție! Dar până când Maia continuă să dea dovadă de (nu zic mincinoasă pentru a nu ofensa creierașele netede și atât de firave a unora) naivitate completă.  Însă și-a schimbat din nou mesajul înțelegând că totuși are nevoie și de voturile unioniștilor. Pare să fi uitat despre prezența lui Trăian Băsescu și cum își șterse-se picioarele de unioniști la Congresul PAS.
Dar s-o luăm de la capăt.
La Conferința de la universitatea din Vilnius, care a fost organizată în contextul Zilei Europene pentru Comemorarea Victimelor Stalinismului și Nazismului,  la care a participat Sandu şi Băsescu, s-a răsunat următoarea declarație a Maiei Sandu:

Aşa este ţara mea. Are un Guvern corupt care nu este agreat de oameni. Calitatea instituţiilor din Moldova este cea mai rea din regiune„. O spune fosta ministră fără să puncteze dacă a spus-o și despre instituțiile de învățământ =)

Urmată de Replica lui Băsescu:

Să fiu sincer, n-am mai auzit vreodată un asemenea discurs din partea unui lider despre țara sa, precum cel care l-a rostit Maia Sandu aici. Multe lucruri bune și progrese s-au înregistrat în ultimii ani. Cu teorii de genul „haideți să ucidem oamenii corupți și vom vedea apoi ce facem cu alegerile”, Moldova se va îndrepta direct spre Moscova„. (vezi aici)

Și aici pare că s-a terminat prietenia, de notat că Băsescu a promovat-o mult pe Maia Sandu, pe când Năstase aștepta la ușă să facă o poză. În loc de mulțumesc Maia l-a făcut cu ou și cu oteț spunând că ”Băsescu vine în Moldova pentru că s-au terminat funcțiile în România iar partidul lui este slab în sondaje”. Sau chiar făcându-l dușman acuzându-l pentru mesaje eurosceptice și că” implicarea lui în politica din Moldova ar conveni doar socialiștilor”. Nu rău da? Să zici că cel cui îi datorează pașaportul român ar face jocul lui Dodon.

Să ne întoarcem deci la schimbarea mesajului.

Nuș cum voi, dar eu am văzut așa o pupătură… După ce la numit eurosceptic și ”bomj politic” deja se declară absolut deschisă pentru colaborare cu Băsescu. O fi întrevederea cu Joseph Daul atât de importantă? I-a pus Daul mințile la loc?  – ok dacă e așa. Dar ce fel de politician este Maia Sandu dacă trebuie dusă de mânuță? ca de-i dai drumu’ – face ”kaka”.  Dar cel mai interesant mi-a părut: ”cu oameni foarte buni”. Chiar sper să îi găsiți! Cu Alaiba și Grosu treabă nu faci. Unul tăcea mâlc în timpul jafului din bănci, altul pe ascuns(?) primea bani de la Shor pentru a vă finanța campania prezidențială (vezi aici). Fapt confirmat și de primarul din Orhei (vezi aici).

Simplificând, totul arată așa: în prezidențiale Maia nici nu și-a bătut mult capul de unioniști pentru că ei nu aveau o altă opțiune în turul 2, și evident se simte foarte deranjată de consolidarea curentului unionist prin venirea lui Trăian Băsescu la Chișinău, pentru că acuma o să aibă de luptat pentru voturile unioniștilor și nu are nici o garanție a succesului. În fine, concluziile vă aparțin.

Pace!

Comentarii