„Duminică, la Chișinău vine în vizită diavolul!”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Părintele Galeriu slujea într-o biserică, unde nu se prea înghesuiau creștinii.

S-a gîndit, s-a tot gîndit Părintele cum să atragă oamenii la Sfînta Biserică și la sfîrșitul oficierii Liturghiei dintr-o duminică s-a adresat așa către cei prezenți: „Iubiți credincioși, duminica următoare avem un mare eveniment! Duceți-vă și spuneți tuturor rudelor voastre că Duminică vine la noi, la biserică, într-o vizită diavolul!”.

Toți l-au crezut.

Toți bucureștenii și-au făcut timp pentru acea duminică, vrînd să vadă diavolul și să dea mîna cu el.

Biserica devenise neîncăpătoare de-a binelea.

Nu, nu e o glumă.

Este cruntul adevăr al lumii acestea, tot mai îndepărtată de Dumnezeu și tot mai dornică de a-l cunoaște în față pe cel rău, de a se fotografia alături de el și de a i se închina, ca unui rege.

Oare, noi, la Chișinău și Bălți, nu avem diavoli destui, care să vină în fiecare zi, în vizită oficială sau neoficială, și să ne îmbrățișeze?

Numai în politică vedeți cît de mulți sunt.

Ei pozează și alături de ierarhi, și alături de artiști, și alături de copii.

Ei participă în campanii electorale, vor să fie primari, deputați și miniștri.

Ei vor să fie prezenți în toate domeniile vieții sociale, politice și economice.

Cum adică vor?

Ei, în destule cazuri, au și reușit să dea tonul dirijoral, diavolesc, fără ca cineva să-i deconspire.

Uitați-vă în lista candidaților pentru funcția de Primar general al municipiului Chișinău.

Chiar nu vedeți diavolul?

Chiar e unul singur?

Chiar au șanse candidații diavolului să treacă în turul doi al alegerilor?

Sau, precum țarul rus Putin, aceștia pot învinge din prima lor încercare?

Mă uit la unii dintre candidați și îmi vine să-l prarafrazez pe Părintele Galeriu, spunînd așa:  „Dragii mei, în zilele următoare, pentru o lună întreagă, la noi vine în vizită diavolul! Doriți să-l vedeți, să-l aplaudați și să-l alegeți pentru încă un an la cîrma municipiilor Chișinău și Bălți???”.

Auziți?  Vine în vizită diavolul…

Și dacă el de-aici, din Basarabia, de la 1812 nici n-a plecat?

 

 

 

Comentarii

Traian Vasilcău

Traian Vasilcău

traianus, tot el Traian VASILCĂU minicatastif de autor: sunt aproape strămoș: am un car de ani, poeţii aşa de mult nu trăiesc. ador Libertatea, fug cît pot de lichele, dar dau mai tot timpul de fraţii lor: de minciunoşi, agresori, pîrîtori şi h...

Ultimele articole