Doi juriști și trei păreri…

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Aud foarte des această expresie în spațiul public și țin să atrag atenția că este enunțată de cele mai multe ori și în mod absolut inadecvat de către tot felul de fizicieni neîmpliniți sau specialiști în energetică în vederea anulării opiniilor juriștilor, ca mai apoi, pe terenul eliberat, să emită ei înșiși concluzii de chibiți în probleme juridice complicate.

Pentru că dictonul are un conținut mai elevat, îmi permit privilegiul de a trece peste semnificația trivială pe care i-o atribuie indivizii contorsionați de suferințele neputinței intelectuale, iar gândurile se duc fără pregetare la Scalia.

Acel Scalia care în calitate de judecător la Curtea Supremă a Statelor Unite nu a ezitat să se opună soluțiilor de limitare a cazurilor de condamnare la moarte susținând că pedeapsa capitală este perfect constituțională.

Ce Jurist și ce Părere…

Părere susținută în pofida faptului că zilele de istorie ce ni se cuvin generațiilor contemporane și celor proxime sunt dominate de paradigma conform căreia pedeapsa capitală trebuie abolită în totalitate. Iar motivele care stau la baza acestei paradigme sunt cât se poate de imbatabile, având în vedere nivelul pe care civilizația l-a atins astăzi.

Înainte de toate, se spune, și e dificil de contrazis, că omul nu este încă în stare să dea o definiție vieții omenești și să-i înțeleagă semnificația adevărată. Așa stând chestiunea, specia noastră nu este în drept să lipsească de viață alte ființe născute după chipul și asemănarea Creatorului.

În al doilea rând, practica judecătorească cunoaște foarte multe cazuri în care s-au comis erori și foarte mulți oameni nevinovați au fost executați. În asemenea spețe, după ce s-a constatat eroarea, s-a reținut că aceasta este imposibil de reparat. Firesc, s-a ajuns la concluzia că pedeapsa trebuie să fie reglementată de așa manieră încât să fie posibil de corectat o eventuală greșeală judecătoarească.

În fine, s-a observat, studiind cazuistica din perspectiva apărării drepturilor omului, că pedeapsa capitală era foarte larg folosită ca instrument în vederea eliminării din viața publică a persoanelor indezirabile pentru potentații tiranici. În consecință, abolirea pedepsei capitale s-a constituit într-un fel de standard prin care se definesc și se delimitează regimurile democratice de cele pentru care viața umană nu are valoare.

Totuși, disprețuiește Scalia valoarea vieții umane atunci când își susține opinia? Evident, nu. Și raționamentele ar sta nu doar în puterea precedentului sau a tradiției. Resorturile care îl ajută pe Scalia să insiste cu tărie sunt extrem de ancorate și pertinente. Părerea lui pare exagerată doar la o vedere superficială, căci la o analiză atentă se dezvăluie mai profund.

În primul rând, convingerea marelui jurist se întemeiază pe faptul indubitabil că un judecător de talia sa trebuie să aibă cunoștințele și experiența necesară pentru a da sentințe ireproșabile. Argumentul infailibilității nu poate fi ignorat dat fiind că orice judecător integru este obligat să gândească aievea în momentul în care judecă un caz și, prin urmare, nu i se poate reproșa lui Scalia că încrederea sa ar fi exagerată.

Apoi, convingerea dânsului se întemeiată pe ideea că sistemul care înfăptuiește justiția și adoptă decizii este cât se poate de bine conceput și agregat, astfel încât actul de justiție să aibă loc la nivelul care asigură corectitudinea sentinței. Ar avea dreptul Scalia să raționeze astfel? Indiscutabil că este îndreptățit.

Așa dar, în aceste condiții cum tranșăm lupta modelelor în mod principial și irevocabil? Nu avem cum. Rămânem cu… doi juriști și trei păreri. Atenție, e vorba de Juriști (!) și de Păreri (!)…

Deocamdată, paradigma dominantă rămâne de nezdruncinat. Dar cine este în stare să afirme că justiția nu va fi capabilă să revină la un moment dat la etalonul de la care a pornit, al zeilor, și să fie înfăptuită conform cu paradigma lui Scalia?

… Cam asta ar fi cât se poate de sumar despre o problemă rezolvată din punctul de vedere al reglementărilor, dar deschisă din punctul de vedere al competiției conceptelor… Prea subtil pentru cortexul multilateralilor și de aia nici nu stăm la mintea lor…

Comentarii