Sincer, eu nu cred că Platon a fost eliberat de Dodon. Adică da, a fost eliberat de Dodon, dar nu neapărat pentru că așa a vrut Dodon. De fapt, Dodon a vrut pentru că așa au vrut alții, în fața cărora Dodon este atât de neînsemnat, încât nici nu poate să vrea altceva. Și, în general, toată această isterie în jurul lui Stoianoglo și Dodon mi se pare total deplasată. De parcă nu-i clar că cei doi n-au decât un rol decorativ în toată această poveste.

Altceva e că acum trepădușii din politica de pe Bâc vor încerca să profite de situație. E normal, asta au făcut tot timpul. În Republica Moldova, ”a profita” și ”a face politică” sunt sinonime absolute.

Dodon, care tremură ca varga numai la auzul numelui Plahotniuc, speră să-l folosească pe Platon pe post de rangă (”lomul” cu care se grozăvea acum câteva zile), pentru a para loviturile mortale ale celui care nu iartă.

Maia, aflată, ca de obicei, în lumea ei paralelă, se bucură ca un copil că are și ea, în sfârșit, un argument mai de Doamne ajută, în zborul său lin către prezidențiale.

Andrei Năstase, cel mai frustrat dintre toți (care chiar crede că poate deveni prim-ministru, deși-i repetent la matematică) este încrezut că s-a ivit ocazia să arunce piatra în Dodon, astfel încât să nimerească în Maia, în speranța că Platon îl va ajuta să o redirecționeze.

Singurul care conștientizează pe deplin complexitatea situației este Andrian Candu (poate și Șor), care înțelege bine cu cine are de a face și proporția războiului care urmează.

Era clar de la bun început că singurul om din Republica Moldova care-l putea băga la pârnaie pe Platon și să-l mai și țină la răcoare mult și bine era Plahotniuc. Fiara poate fi doborâtă doar de o altă fiară, nevertebratele erbivore n-au ce căuta aici. Cine crede că a fost ușor se înșală amarnic.

Acum, fiara a ieșit din cușcă, pentru că nu mai avea cine să o păzească. Și, bineînțeles, odată scăpată din laț, ea are un singur scop: REVANȘA. De altfel, Platon a și zis, cu subiect și predicat, la televiziunea lui de curte, că principala lui preocupare astăzi este să se răzbune pe Plahotniuc. Mai e ceva, la care s-a referit doar tangențial – recuperarea banilor pierduți. Nu, nu-i vorba de miliardul furat (asta pot crede doar Bolea, Bătrâncea și poporul deșteptat), este vorba despre banii lui, care s-au dus pe apa sâmbetei, din cauza aceluiași dușman de moarte. Cum va arăta această confruntare mi-i frică să-mi imaginez. Apropo, dacă încă n-ați înțeles, ”războiul antioligarhic”, la care am fost martori în ultimii trei-patru ani, cu Maia și Andrei pe post de mascote, s-a derulat exact în această logică.

Dar să revenim la Dodon. Este adevărat, Platon are forță, e foarte hotărât și dispune de relații valoroase la Moscova, care ar putea, teoretic, șlefui imaginea șifonată a președintelui nostru ”jucător”. Tot el îl poate apăra de atacurile lui Plahotniuc, dar și să le dea peste degete lui Andrei și Maiei, dacă vor încerca să facă alte coaliții decât cu rușii.

Pe de altă parte, să crezi că Platon e o armă pe care o poți manevra cum vrei e naivitate crasă. Nu, el va face exact ce-i trebuie lui. Și asta nu-i politică, iar aici el a fost sincer. Așa că Dodon ar trebui să calculeze bine și să-și construiască politica în marja exactă a intereselor lui Platon. Dacă nu va fi în stare, riscă să-și scape ranga direct peste picior.

Vizitează blogul personal al lui Nicolae Federiuc

Comentarii