Dodon, Narîșkin şi armonia etnică

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Sunt un cititor atent al celor scrise de Igor Dodon, pe un website relevant, de la Chişinău. Igor Dodon se dorea succesorul lui Vladimir Voronin, la conducerea unui partid cândva extrem de puternic, în ţinutul românesc dintre Prut şi Nistru, temporar separat de Patria Mamă, prin viol imperial.

Într-un fel are dreptate: se simte în putere, are de partea lui puterea apusă de la răsărit, aparent nu este mafiot ca un aliat temporar, primar într-un oraş unde am rude mai cu capul pe umeri decât interlopul pus să conducă o urbe unde nota dominantă este frica de viitorul democrat, nu autocrat.

Şi Dodon mai are dreptate când arată cu degetul spre liderii coaliţiei oficial pro-europene, asta pentru că Vlad Filat, în dorinţa de a ajunge la postul de preşedinte, a se citi logofăt al Moldovei ce nu mai controlează Transnistria şi doar parţial Găgăuzia, a trecut peste “cadavrele” multor foşti aliaţi politici, devenind tot mai singur, într-un areal politic în care poate doar votul de zilele trecute, din legislativul de la Chişinău să îl fi trezit, măcar parţial, la realitate.

Şi Dodon mai are dreptate să acuze actuala putere, pentru că nici Marian Lupu, care şi el spera la fotoliul de prezident cândva ocupat de Voronin, nu se simte confortabil cu acest personaj lipsit de scrupule, dar şi de viziune pragmatică, nimeni altul decât Plahotniuc Întâiul.

Şi Dodon mai are dreptate când scoate oamenii, puţini, câţi or fi, în stradă, când indică un imobilism real, o încremenire în proiect, precum aceea a liberalului Ghimpu, care parcă nici nu mai ştie ce vrea, ba să fie contra Moscovei, ba stat de sorginte sovietică pe teritoriul României istorice, ba unire, a nu ştiu cui, cu ştim noi cine, dar să fie şi el la masa negocierilor de genul:”al meu nepot rămâne marele primar.” Ne laşi?

Lui Dodon nu i s-a spus însă, nici măcar după inaugurarea monumentului Sfântului Serghie de Radonej, că sprijinul Moscovei, pentru el şi aceia ca el este unul comparabil cu cel dat de turnul de control unei aeronave trecute pe pilot automat, despre care se ştie că în final, după epuizarea combustibilului, tot se va prăbuşi.

Şi pentru că nu i s-a spus, în limba europeană pe care o preferă, Dodon a făcut caz de inaugurarea monumentului menţionat sub patronajul lui Serghei Narîșkin, Președintele Dumei de Stat și președinte al Fundației Sf. Serghie de Radonej, cu sprijinul Fundației Internaționale pentru Unitatea creștină ortodoxă a națiunilor și cu finanţare de la Fundaţia…”Te iubesc Moldova”. Moldova… veche, sub stăpânire moscovită.

Numai că viaţa joacă feste celor care vor mistificarea istoriei reale.

Astfel, cu un entuziasm pueril, cel ce nu va ajunge niciodată premier la Chişinău, nici prezident de teritoriu românesc furat cu baionetele sovietice, nimeni altul decât Excelenţa Sa Igor Dodon, cetăţean al Republicii Moldova, nu al Federaţiei Ruse – până la proba contrarie – a scris cu mânuţa sa proprie şi personală… că inaugurarea monumentului a fost salutată de președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, omnipotentul Serghei Narîșkin.

El a dorit, mai scrie Dodon, ca acest monument să devină un semn al memoriei istorice comune și al armoniei interetnice.

“Sunt sigur că acest lucru se va întâmpla!” exclama în extaz adolescentin Dodon.

Aşa este.

Republica Moldova, acum, România viitoare, reîntregită, pe cale democratică, nu uită istoria în care mioriticilor li s-a impus o limbă care nu era a lor, o administraţie iniţial ţaristă, apoi sovietică, apoi a unor mancurţi meniţi să menţină patru milioane de europeni depărtaţi de matca lor indiscutabilă.

Cât despre armonia interetnică, probabil că gospodin Serghei Narîșkin se referea la cea din Transnistria, impusă de pacificatorii răsăriteni, sau la cea din Crimeea, impusă de omuleţii verzi, sau la acea din Donbas, impusă de voluntarii forţelor speciale ruse, sau la cea din Siria şi Irak, unde omuleţii albaştri induc la sol armonia etnică, în stil aparte.

Armonia etnică înseamnă respect real, nu mimat, opus deci aroganţei şi propagandei imperiale, de care europeanul Dodon nu se delimitează, chiar dacă, în disperarea sa, ştie că sunt, pe termen lung, zadarnice.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole