Doctorul Honoris Causa care a luat pulsul europenilor din Chişinău şi Rusia

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

La 27 martie 2014, conaţionali luminaţi, din inima entităţii statale actuale, dintre Prut şi Nistru, au oferit titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Mircea Beuran, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi chirurgi români.

În luna martie, acesta a poposit atât în Republica Moldova, cât şi în Federaţia Rusă, având astfel prilejul de a observa stări de spirit distincte, la interlocutorii direcţi, la evenimente cu semnificaţii diferite, dar şi la nivelul oamenilor simpli de pe stradă.

În Republica Moldova a fost martorul aniversării Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, act istoric înfăptuit la 27 martie 1918, dar şi receptorul obiectiv al speranţelor europenilor dintre Prut şi Nistru privind uşa deschisă de Uniunea Europeană, prin acordarea dreptului de a circula nestânjenit, în comunitatea democraţiei, libertăţii şi supremaţiei justiţiei, valori caracteristice statului de drept.

În Federaţia Rusă a observat reacţiile, deloc negative, ale celor care se bucurau de trecerea peninsulei Crimeea sub autoritatea politică şi militară a Moscovei.

Detalii inedite, utile înţelegerii lumii aflate la est de graniţa de răsărit a NATO puteţi afla dacă vizionaţi brainstormingul filmat şi reprodus mai jos:

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole