Doar o singură Dreaptă, euro-unionistă, poate fi o alternativă Stângii în al doilea stat românesc

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

DECLARAȚIA PNL în context postelectoral

113

Falsa speranță, deocamdată viabilă, privind orientarea proVEST, neconfirmată prin acceptul tuturor entităților politice ex-parlamentare de a include în Constituție obiectivul de orientare europeană, nu poate fi o soluție completă fără obiectivul Reunirii cu România. Este extrem de regretabil că această răspundere nu o conștientizează clasa politică de pe cele două maluri de Prut, cea care persistă într-un mesaj greșit, nesincer, pe fundalul unor instituții aflate sub controlul unei forțe ce dirijează, totuși, jungla politică. Atât politicienii, cât și analiștii politici spun ferm că Republica Moldova se prăbușește, dar nu au curajul să mai facă un pas și să recunoască imperativul și unica soluție privind Reunirea cu România, cea care ar deschide calea spre resetarea societății, invocată de aceștia.

Pentru aceasta, forțele cu influență în societate, care împărtășesc valorile europene, ar putea încerca o conciliere a societății cu oportunități majore ca ziua de 9 Mai, ca zi a sfârșitului războiului al doilea mondial și ca Zi a Europei, în care să îi deplângem cu toții pe cei pieriți fără nicio vină într-un cataclism care nu a fost al nostru, dar care ne-a marcat dureros pe deceniile următoare.

Un imbold în acest sens ar fi consolidarea Blocului UNIREA, format după alegeri și care îndeamnă celelalte entități revendicate ca unioniste să se alăture într-un proiect comun.

Formarea Blocului UNIREA este un act temerar, prin care se oferă alegătorilor dezamăgiți de prestația entităților intrate în Parlamentul de la Chișinău o alternativă unionistă, dar, posibil, – și eurounionistă. Doar o Dreaptă unificată, unică și autentică, ar putea schimba raportul în Legislativ și ar împiedica scenariile forțelor vădit sau ascuns proruse, drapate cu frazeologie europeană, menite să ne înțepenească în falsul proiect patriotic Republica Moldova, făcătură nazisto-comunistă.

În preajma alegerilor europarlamentare, la care – alături de statele europene – participă și națiunea română, noi, PNL, îi îndemnăm pe basarabeni să participe la vot, să demonstreze că se implică demn și responsabil în viața politică a României, să își dea votul pentru cei pe care ei îi consideră demni de voturile unioniștilor.

Pericolul depopulării teritoriului, descoperirea noastră riscantă în fața amenințărilor atât din Est, cu puterea aflată în mâinile unor grupuri demente, cât și din Vest, cu provocările-scenarii gen valul migrației, nemulțumirea în unele țări cu democrații parcă avansate în legătură cu procesul integraționist european, toate acestea trebuie să pună problema regândirii interesului național al națiunii române, care este favorizată de soartă și de poziția geostrategică pentru a se reconsolida și a-și asigura o supraviețuire demnă în fața tuturor intemperiilor vieții.  Iar noi, basarabenii, urmași ai celor supuși atâtor nedreptăți, trebuie să ne reconștientizăm locul și rolul în a consolida națiunea română europeană.

PNL consideră în continuare că doar dialogul forțelor politice proVEST poate reda oamenilor speranța unei politici morale, unui Parlament onest și dedicat intereselor societății în întregime, nu doar servitor al unor clanuri.

UNIREA face PUTEREA! și PUTEREA rezidă în UNIRE!

Textul Declarației a fost adoptat în ședința DPN a PNL

Chișinău, 12 mai 2019

Comentarii

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Preşedintele PNL. Născută la 29 octombrie 1953, Grinăuţi-Bălţi, Republica Moldova Contacte: 069111682, 069119118, tel.german – +491605702646 Distincţii: Ordinul Naţional al Romaniei „Pentru Merit” în grad de Comandor Starea civilă: căsător...

Ultimele articole