Diversiunile electorale ale Rusiei în R. Moldova. Pionii și muniția.

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

De multe ori, fiind solicitat de colegii străini să comentez politica din R. Moldova, am constatat că există dificultăți în a explica evenimentele politice de la noi folosind termenii obișnuiți. Politologia clasică nu acoperă nici pe de parte răspunsurile la probleme și la un moment dat am înțeles că lucrurile se așează așa cum sunt doar apelând la instrumentariul specific analizei situațiilor de război.

Misiune grea, în condițiile în care noțiunea de război hibrid nu era încă atestată și metoda nu prea avea trecere. Oamenii așteptau să înțeleagă ceea ce se întâmplă în RM raportânu-se la criteriile accesibile ale analizei politice pe care le puteau înțelege ușor și la care refuzau să renunțe.

Nu se poate însă discuta despre politică în RM ignorând categoriile războiului pentru că ceea ce Vestul abia începe să afle, noi cunoaștem demult ca pe o parte a politicii noastre interne. Căci, în ceea ce ne privește, încetarea conflictului militar de pe Nistru a însemnat doar un armistițiu în vederea regrupării și reluării ostilităților pe fronturile care în mod obișnuit ar trebui să facă obiect de expertiză pentru alte domenii.

Operațiunile militare au fost înlocuite cu diversiuni pe teatrul războiului economic, comercial, diplomatic, propagandistic, politic, de inteligență etc. Un război imperceptibil din perspectiva analistului nefamiliarizat cu modul în care Rusia își construiește relațiile pe arena internațională.

La data în care ne aflăm e bine cunoscut faptul că exponentul principal al Rusiei în R. Moldova este I. Dodon, el reprezentând și miza principală pentru alegerile din 24 februarie. În acest sens oficialii ruși au făcut exces de promovare, expunerea degenerând uneori în manifestări ridicole.

Dar, așa cum procedează în Germania, în Franța și în alte țări, unde Rusia finanțează un spectru larg de structuri, și în R. Moldova interesele sunt promovate nu doar la nivelul lui Dodon, ci și prin creaturi care în aparență sunt proeuropene.

Blocul electoral ACUM, constituit de Maia și Năstase, demult este înfofolit în batista de pe țambal a lui Năstase, batista fiind de fapt un șal rusesc. Asta, deoarece Năstase la ora actuală nu este altceva decât interpusul lui Usatîi pe scena politică din Moldova, iar Maia este păpușa unor cercuri legate prin complicități tot de Moscova. De aceea s-a și anunțat ruperea blocului ACUM imediat după alegeri, până atunci Maia având rolul de a tracta oamenii utili în Parlament.

Există și un soi de partiduțe sau politicieni cu influență mai redusă care poluează spațiul public cu spam politic și care sub masca intransigenței ascund interese pecuniare elementare. În cadrul unei dezbateri l-am întrebat pe un asemenea politician dacă este conștient că discursul său îl avantajează pe Dodon, deși se revendică ca fiind din popor și proeuropean. Mi-a răspuns că important este să cadă ”regimul criminal oligarhic”, independent de cine vine să-i ia locul, chiar și dacă ar fi Dodon. Întâmplarea face că am cunoștință despre faptul că acel politician este și el în solda lui Usatîi…

Nu putem lăsa fără atenție presa și ”societatea civilă” controlată de Moscova din simplul motiv că ea este cea care creează ”eroii”. E suficient să amintim că Năstase este creatura jurnalului tv, iar Maia a fost împodobită cu ”gogoșari” de către tv7, deghizat astăzi în tv8.

Mai sunt și altele, mascate mai subtil. De exemplu, dacă analizezi PRO TV Chișinău în baza standardelor comune, în aparență acesta înseamnă o ”extensie” a PRO TV București. Dacă, însă, aplici științele războiului, se poate lesne observa că PRO TV Chișinău nu are nici o legătură cu PRO TV București d.p.v. al politicii redacționale și constituie un element al războiului propagandistic purtat de Rusia în R. Moldova. În treacăt, vom aminti că PRO TV Chișinău este singurul post care nu și-a declarat proprietarul oficial, fiind deținut formal de un offshore și beneficiind de banii Moldincombank-ului controlat mulți ani la rând de raiderul condamnat V. Platon.

Tot cu titlu de exemplu țin să invoc TVR1 Moldova, finanțat de către statul român, dar la care mai multe apariții au cei care fac parte din armata de influență a Rusiei decât oamenii loiali României.

Morala? Morala este că agentura rusă este atât de bine plantată și camuflată în R. Moldova, încât reușește să-și promoveze acțiunile și să manipuleze inclusiv prin politicienii, mijloacele media și organizațiile la care te aștepți mai puțin.

Iar pentru o percepție mai avizată e bine de privit lucrurile nu doar la suprafață, ci și în substraturi, pentru că delimitarea între actorii care sunt loiali cetățenilor R. Moldova și personajele loiale statului rus chiar contează.

În ideea de a-și susține clientela, la muniția pe care o știm deja, ”partenerul strategic” a pregătit pentru campania electorală actuală și câteva ingrediente mai noi. Una din ele a fost implicarea autorităților ruse în afacerea cu eliberarea piloților moldoveni din captivitate în Afganistan, un scenariu ce a degradat în scandal.

Cu două zile înainte de data alegerilor, autoritățile oficiale ale Rusiei au servit încă o acțiune subversivă, anunțând un dosar fabricat prin care se urmărește legarea liderului PD, V. Plahotniuc, de scandalul privind ancheta miliardomatului rusesc.

Diversiunea cu cercetarea schemei în care este implicat raideul V. Platon este de un grad de perversitate sporit, dat fiind că furtul banilor reprezintă de fapt operațiunea serviciilor speciale rusești în complicitate cu mafia rusească care în contrapartidă beneficiază de protecția statului rus.

Concomitent a început aplicarea tehnicilor de victimizare a ”luptătorilor cu regimul oligarhic”, liderii opoziției în mod organizat și în rând cu infractorul V. Platon declarând nici mai mult nici mai puțin că sunt victimele tentativelor de omor din partea aceluiași lider al PD. Nu cunoaștem dacă Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase și V. Platon au primit indicația de la același centru de comandă, dar persistă sentimentul că toți au acționat în mod coordonat, mai ales că fiecare are câte un fir care îi leagă de Moscova.

E la vedere o imixtiune directă, deschisă și contondentă a statului rus în alegerile din R. Moldova și asta nu ne surprinde prea tare. Mai interesant este de urmărit cine ”prelucrează” temele și modul în care o face în spațiul nostru public, căci este relevant în ceea ce privește rădăcinile de la care se trag unii politicieni, unele instituții media și personaje din ”societatea civilă”.

Comentarii