Discuții cu un fost comunist: Denumirea ”PCRM” pe lung ar trebui să fie Partidul Capitaliștilor din Republica Moldova

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Astăzi am stat la vorbă cu un fost secretar de partid al hoardei roșii ce a domnit în Moldova ani buni, de la apariția lui Lenin până la destrămarea URSS.

Profesorul universitar, a spus că comuniștii de acum nu sunt nici cât negru sub unghie așa cum au fost cei de pe vremuri. Pe atunci nu puteai vedea la liderii comuniști vile, mașini, pământuri și păduri în proprietate privată. Lenin era un om simplu, nu a strâns avere pe seama partidului. Cei de acum doar au folosit numele de ”Comunist” ca să mintă lumea și să-i voteze. Au acumulat avere: case, bani, aur, mașini, păduri, lacuri și livezi pe seama bătrânilor care au crezut că URSS reînvie.

”Când au format noul PCRM am fost contactat să revin în Partid. Aș fi acceptat cu o singură condiție: tot ce se va face să fie împărțit între toți membrii partidului, să fim egali. Condiția mea nu a fost acceptată, așa că nu am mai revenit la comuniști, îmi duc bătrânețea și fără partid. Tot ce vedem la comuniștii de azi e capitalism și nici decum comunism. Propun ca noul nume să fie «Partidul Capitaliștilor din Republica Moldova», poate că doar așa pot să fac parte din gruparea lor” a spus profesorul universitar, fost secretar al unei organizații teritoriale a Partidului Comunist.

Bătrânelele au crezut că prețurile iar vor fi în copieci, cu 1 leu vor cumpăra 6 pâini și un pachet de chibrite iar cu 23 lei vor zbura la Moscova cu avionul.

Un prieten a spus că noi suntem pedepsiți ca poporul lui Moise care 40 ani a tot pribegit prin pustie în speranța găsirii râului unde curge lapte. Au trecut 20 ani deja de la promisiunea că și noi vom găsi acest râu dar iată că calea e lungă și mai avem nevoie de încă 20 ani ca cei care știu calea în urmă să dispară.

Comentarii