Diferenţa dintre Nouri al-Maliki şi Iurie Leancă

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

După cum scrie presa de peste Ocean, de la începutul anului, provincia Anbar, din  Irak, a fost răvăşită de violența produsă  de milițiile tribale, forțele guvernamentale irakiene și combatanţii al-Qaeda, care visează la un stat islamic al Irakului și Levantului, miza fiind controlul unor orașe cheie din regiune.

După cum semnalează presa de peste Prut, după debutul Noului An, Găgăuzia şi Transnistria au avut parte doar de liniştea asigurată de pacificatorii ce se visează eterni, miliţiile locale fiind când şi când perindate sub forma unor cazaci sau emisari răsăriteni, cu grade la vedere, nefiind încă vizibili combatanţii ce doresc un nou stat unional, în graniţele cândva sovietice, miza fiind perpetuarea dominaţiei unui grup moscovit, conştient de decalajul tehnologic, de douăzeci de ani, dintre estul viscolit şi vestul luminat masiv şi noaptea.

În Irak, pe 28 decembrie, premierul irakian Nouri al-Maliki –  în fotografia cu care ilustrez aceste rânduri – a trimis trupe la Ramadi, pentru ca să îl aresteze pe Ahmed al-Alwani, un deputat în Parlamentul irakian.

În Republica Moldova, mai zilele trecute, premierul Iurie leancă a poposit în inima iluziei găgăuze, de mânuţă cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, fără să îşi propună arestarea başcanului Găgăuziei.

Al-Alwani este un politician sunit care are legături puternice cu mișcarea de protest din Anbar, ce se manifestă împotriva guvernului al-Malaki, considerând că suniţii sunt nedreptăţiţi de executivul de la Bagdad.

Başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal este un politician deloc dezunit de ideologia supunerii faţă de lumina care mai pâlpâie la Kremlin, având legături puternice cu formaţiunea comunistă moldovioară, ce este făţiş contra guvernului Leancă, apreciind că nostalgicii epocii sovietice sunt nedreptăţiţi de executivul de la Chişinău.

Mișcarea din Anbar a deplâns arestarea în masă a prizonierilor politici, execuțiile  suspecte din Irak, în baza controversatului articol 4 din Legea terorii, și expulzarea suniților în mâinile milițiilor sprijinite de guvern.

Găgăuzii chemaţi la parodia de referendum pentru calul mort sovietic, nu au parte de prizonieri politici, pe care să îi venereze, naivitatea lor a fost suspect de bine finalizată, iar expulzarea celor care înţeleg diferenţa dintre dreptul forţei, de inspiraţie imperială şi forţa dreptului autorităţii centrale, de la Chişinău, de a menţine integritatea teritorială a unei republici hăituite de himere pasagere rămâne o chestiune bună pentru filmele de desene animate.

Politicianul Al-Alwani a acționat în calitate de purtător de cuvânt al mişcării din Anbar, în Parlamentul Irakului, în condiţiile când mulţi suniţi cred că premierul de la Bagdad este unul autoritar.

Europeanul Mihail Formuzal  a acţionat în calitate de purtător de imagine a comunei selenare Găgăuzia, în condiţiile când beneficiază de şansa de a face parte din guvernul condus de probabil cel mai inofensiv premier de la Chişinău, din ultimele două decenii.

Prim-ministrul al-Maliki nu a rezistat tentației de a rezolva probleme politice, prin soluţia manu militari, dislocând  trupe de securitate pentru a lichida baza rebelilor islamici de la Ramadi.

Premierul Iurie Leancă a rezistat tentaţiei de a aplica legea, ca la carte, instituind autodislocarea sa în Găgăuzia, pentru a putea să îi mângîie pe creştet, creştineşte, pe cei care şi azi se miră de ce au mai mers la un vot fără efect legal.

În timpul crizei care a urmat, insurgenţii al-Qaeda, obişnuiţi să exploateze constant   nemulțumiri locale,  au preluat controlul localităţii Fallujah, susținând că astfel „apără suniții de ostilitatea guvernului.”

În perioada premergătoare, dar şi cea de după referendum, activiştii euroasiatici din Găgăuzia, obişnuiţi să exploateze abil lipsa de informare corectă a europenilor din acest areal artificial al pământului basarabean, au devenit vizibili în media finanţată de cei care nu doresc un guvern puternic la Chişinău.

Cel mai mare risc, în acest moment, este acela că focalizarea atenţiei guvernului de la Bagdad pe mişcarea din Anbar și situaţia din Fallujah limitează marja de manevră a forţelor militare irakiene, oferind rebelilor islamici mână liberă să acţioneze în alte părți ale Irakului.

Cel mai mic risc, din acest moment, este ca să creadă cineva că trupa de zgomote electorale ale başcanului Găgăuziei ar limita marja de manevră a celor care vor ca forţele pro-europene să câştige alegerile parlamentare din Republica unitară Moldova.

În Irak, autorităţile centrale care vor un stat funcţional, unificat, se confruntă cu miliţii locale, insurgenţi islamici, lideri vocali neincluşi la guvernare. Soluţia sugerată de occidentali fiind ca Maliki să întărească armata irakiană.

În Republica Moldova, Al Doilea Stat Românesc, creat prin dezintegrarea Uniunii Sovietice, guvernul de la Chişinău se confruntă cu administratori locali ciudaţi, precum cel transnistrean şi găgăuz, care se manifestă exact cum li se cântă de la Kremlin, prin voci demodate, dar încă finanţate.

Vom vedea cu ce soluţii în plic va veni omologul lui Maliki, din Chişinău, când va reveni de la Olimpiada de la Soci, sub, sau pe… scut. Ultimul cuvânt fiind o variantă diplomatică a celebrului Scud, eticheta rachetelor tactice produse de URSS în timpul Războiului Rece. Acum temperatura fiind de zero grade la Soci.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole