Dezideratul Alianței sau un alt unghi de vedere al morții lui Vadim Pisari

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

„Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui  Republicii Moldova […] şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război”.

Articolul 85 (punct 4), Constituția Republicii Moldova

După ani de muncă și chin, după ce n-au mai putut alege președintele, și după ce le-am tot arătat din deget, atît noi – societatea civilă, cît și ei – prietenii europeni, că nu e prea bine ca Legea Supremă să fie modificată la doleanța și bunul plac al politicienilor, se pare că clasa politică conducătoare a prins la minte. S-a gîndit să mai guverneze un an-doi, dar în așa fel încît să încapă în limitele actualei Constituții.

Nu pretind la adevăr absolut sau raționamente exclusiviste, dar tragicul incident de pe podul dintre Pîrîta și Vadul lui Vodă, produs în chiar prima zi a anului, poate avea și un alt unghi de vedere. Unul de natură conspirativă.

Editorialistul, Petru Bogatu de la „Jurnal de Chișinău” nu are dubii că incidentul dintre „pacificatorul” rus și tînărul Vadim Pisari a fost o provocare. Nici eu nu le am. Mă gîndesc doar cine a fost provocatorul: cel care a tras sau cel care a încălcat?! Care a fost imperativul de a trece Nistrul evitînd toate barajele, pentru acel tînăr?

O singură dată am trecut Nistrul prin regiunea Transnistreană. Sînt și eu patriot, și la drept vorbind pînă atunci aveam idei că „sînt cetățean al Republicii Moldova și vreau să călătoresc prin „țara mea” liber și nestingherit”, dar cînd am văzut Kalașnikov-urile din mîinile transnistrenilor, mi-a pierit entuziasmul. Totuși viața-i mai scumpă.

Dară-mi-te aceste riscuri trebuia să le știe Vadim Pisari, care a locuit o viață între Kalașnikov-uri. De ce nu a oprit regulamentar la semnalele „oamenilor înarmați”? De ce s-a întors, pe aceiași cale, dacă a tocmai trecu-se podul? Cine avea să plătească daunele cauzate de acesta? Care avea să fie sancțiunea pentru soldatul sau comandantul care a admis cauzarea daunelor materiale postului de pacificatori și nu a făcut nimic pentru a opri făptașul?

Toate astea sînt întrebări care ar fi putut să apară, dar au fost umbrite de moartea tragică a tînărului. Pentru că, evident, orice omucidere fie ea în Somalia, China sau Arabia Saudită este o tragedie. Vorba lui Stalin, moartea unui om este o tragedie, iar moartea a o mie de oameni – doar o statistică, pe cît de tristă, pe atît de adevărată.

De bună seamă a fost o provocare. O provocare din partea cui? Din partea unui tînăr liberal-democrat somat de partidul său să facă un pic de gălăgie? S-ar putea.

Click pentru a citi continuarea

Comentarii