În viaţă există un principiu. Fiecare să se pronunţe asupra a ceea ce are o expertiză anterioară, probată de o evoluţie profesională adecvată.  Cu tact. Şi argumente europene.Nu cum am citit o pledoarie aiurea despre statistica, inventată, a naţionalităţilor celor trăitori între Prut şi Nistru. Şi nici cum explica cineva, ca să fiu elegant, din închipuiri personale, efectul bazei militare americane, de la Deveselu, asupra anemonelor răsăritene…

Comunitatea euroatlantică are reguli clare, care nu ţin nici de propaganda stataliştilor de ocazie, de la Chişinău, speriaţi de apropierea Republicii Moldova de arealul occidental, nici de aceea a unioniştilor naivi, folosiţi de un partid sau altul, din stânga şi din dreapta Prutului, pentru a mai strânge ceva voturi, la alegerile viitoare. Scoşi cu steaguri, ca pionierii, de iluzii cultivate la un nivel deloc realist.

Dincolo de ceremonialul deja cunoscut, de la Deveselu, câteva lucruri au devenit acum clare.

1.Se confirmă opţiunea exprimată la Summitul NATO, de la Lisabona, din 19 şi 20 noiembrie 2010, de către secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, conform căreia Republica Moldova se va bucura de protecţia aliaţilor, din acel moment. Teoretic, de atunci. Practic, de acum. În situaţii de criză interceptoarele fiind dislocabile mai repede. Dacă situaţia o va impune. Ceea ce nu cred că ar mai fi cazul.

2.Cu nr.2 al NATO în România, respectiv secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Alexander Vershbow, mesajul este clar pentru răsăriteni. România are la sud, importanţa Poloniei, la nord, pentru flancul estic al comunităţii euroatlantice. Ambele fiind piloni de bază ale unei defensive dinamice, bazată pe escadrile de luptă moderne şi interceptoare care protejează, de facto, teritoriul Republicii Moldova şi o bună parte din cel al Ucrainei.

3.Ceremonia de la Deveselu este o confirmare publică a luminii verzi, nu galbene, nici roşii, de la Vilnius, unde nu doar Republica Moldova are şanse de a primi sprijinul scontat al occidentalilor.

4. Lopeţile oficialilor de la Deveselu, două fiind ale emisarilor americani, sunt un semnal clar, pentru pacificatorii din Transnistria că este timpul să scrie celor de acasă. Unde se vor întoarce în glorie, după ce vor fi petrecuţi la gară, cu fanfară şi flori albe, tipice dorinţei de armonie într-un areal ex-sovietic unde este loc, de mai bine, pentru toţi europenii de acolo. Nu euroasiatici, pentru că Ucraina va avea veşti bune la Vilnius.

5. Acum este mai clar, pentru minţile lucide, că demnitatea preşedintelui Nicolae Timofti, care a exprimat opţiunea europeană a Republicii Moldova, la reuniunea liderilor invitaţi de Vladimir Putin, ca să reflecteze la… Victoria Armatei Roşii, s-a bazat şi pe realitatea sprijinului constant, puternic, fără echivoc, al Statelor Unite ale Americii. Care nu pleacă din Europa şi nu lasă castrele…aliate, la cheremul crivăţului anunţat în această iarnă geopolitică.

Deveselu a început cu lopata, nici cu secera, nici cu ciocanul.

Iar cimentul cooperării româno-americane ţine de năzuinţa mai veche, a buneilor, nu de conjuncturi trecătoare.

Bazele militare, de la Deveselu şi Mihail Kogălniceanu constituie doar două, din cele trei puncte ale triunghiului strategic ce va stabiliza zona mioritică. In integrum.

Comentarii