Despre stânga europeană şi cea moldovenească

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Citind ultimul articol al domnului Igor Dodon, publicat pe blogul său, am ajuns la o concluzie finală, chiar dacă o conştientizam mai demult, liderul Partidului Socialiştilor confirmând-o în sfârşit: stânga moldovenească se află într-o profundă criză identitară. Indiferent de numele şi simbolul electoral, ea se zbate între extrema dreaptă, dreaptă şi neostângism. Dar această problemă nu aparţine doar Republicii Moldova. E o caracteristică pentru întreaga stângă contemporană, însă la noi există un element exotic pe care îl găseşti mai rar în altă parte.

Stânga de astăzi este una preponderent reacţionară, ea nu mai este capabilă să propună soluţii, să promoveze noi modele sociale şi economice, pentru că, în mare parte, „statul bunăstării” care a funcţionat după cel de-ar doilea război mondial, faţă de care rămân nostalgici atât pensionarii din spaţul ex-sovietic, cât şi pensionarii din spaţiul european, este un produs al mişcărilor şi intelectualilor de stânga. Modelul aparatului birocratic, care preia grija pentru vieţile oamenilor, care protejează grupurile sociale „dezavantajate” şi limitează drepturile „grupurilor dominante”, care acordă ajutor social tuturor oamenilor, indiferent de ocupaţie, vârstă, origine şi cetăţenie – şi-a consumat potenţialul în 4-5 decenii. Stângiştii conştientizează că, supunând criticii actualul „sistem capitalist” îşi taie cracul de sub fund. Acest „capitalist postbelic” are un iz puternic marxist şi neomarxist. Astăzi nici nu mai poate fi vorba de un „capitalism” în termenii utilizaţi de Marx, ci de un sistem care include atât elemente socialiste, cât şi capitaliste și în care se regăsesc atât adepţii neoliberalismului, cât şi adepţii neomarxismului.

Comparând cu ceea ce a reprezentat stânga în secolul XIX şi XX, stângismul contemporan nu poate pretinde decât la rolul de caricatură ideologică. Astăzi, intelectualitatea stângistă s-a retras în „underground”, în cercuri şi cluburi închise, unde tinerii cu maiouri „Che Guevara” se dedau la lecturi pornografice şi semipornografice sau bărbaţi şi femei de 35-60 de ani, care continuă să fie dominaţi de un teribilism adolescentin. Ei resping partidele politice, militează pentru dreptul la libera exprimare, împotriva torturii, a discriminării homosexualilor şi minorităţilor confesionale şi rasiale, ei sunt preocupaţi de „subjugarea” femeii de către societatea „prea patriarhală”, ei militează pentru legalizarea drogurilor, avorturilor, ei sunt preocupaţi de deconspirarea „manifestărilor fasciste”, pe care le văd la orice colţ al străzii. „Acţiunile politice” ale acestora nu pleacă mai departe de „flash-moburi” şi tot felul de manifestări acţioniste, menite să şocheze publicul, adâncind şi mai mult identitatea sectară a „noii stângi”. Provocarea reacţiilor negative şi postarea în calitate de victimă, iată care este unica strategie a noilor stângişi. Ei nu au nevoie de cucerirea puterii, cum o făcea vechea stângă, ci distrugerea puterii în sine. Iată că această stângă a ajuns în situaţia să critice propria sa operă, adică să se autodevoreze. A se observa că avântul revoluţionar de astăzi ajunge la spectacole de genul „Occupy Wall Street”, acţiuni fără program, obiective, scopuri. Stânga de astăzi a devenit una iraţională, emotivă, isterică, teribilistă, marginală şi va dispărea odată cu generaţiile anilor 60-70.

Un lucru rămâne sigur: stânga reprezintă astăzi tot ce însemna faza finală a modernităţii – postmodernismul, un cadavrul aflat în proces final de descompunere. Dreapta însemnă renaşterea unei lumi noi prin înlocuirea ruinelor modernităţii cu forme sociale, economice, politice şi culturale arhaice, tradiţionale, viabilitatea şi valabilitatea cărora a fost confirmată de o istorie de mii de ani.

Ce-i cu stânga moldovenească?

Manifestările de extremă dreaptă a „stângii” ajung la apărarea unei „identităţi şi tradiţii moldoveneşti” imaginare şi la neomarxism, prin tentativele de a înlocui „comunismul sovietic” cu autorii de stânga din vest, ruinând astfel structurile de partid în favoarea „grupurilor neformale de stradă”.

În pofida acestor mişcări cu tendinţe vădit populiste, Republica Moldova nu a ajuns să aibă nici mişcări conservatoare bine consolidate, nici mişcări neomarxiste (în afară de cercurile de scriitori şi artişti postmodernişti, cu finanţare din afară). Partidele şi personalităţile din spectrul politic de stânga continuă să fie nişte cetăţeni turmentaţi care sar de la o lozincă la alta, indiferent dacă este de dreapta sau de stânga, încercând să speculeze pe sentimentele şi problemele oamenilor în favoarea unor grupuri înguste de interese.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Octavian Racu

Octavian Racu

-sociolog, jurnalist- Născut în municipiul Chişinău, Republica Moldova Telefon(-oane) Mobil: +373 79776454 E-mail(uri) octavianracu@yahoo.com, octavianracu@gmail.com Data naşterii 13 octombrie 1984 - 2008 – 2011 – redactor ...

Ultimele articole