DESPĂRŢIREA COREENILOR PROSPERI DE CEI ÎNFOMETAŢI ŞI AZI

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

La şase decenii distanţă, de la sângerosul război, derulat în Peninsula Coreea, al treilea preşedinte, din dinastia comunistă Kim, iniţial timidul Jong Un, apoi brusc ameninţătorul, cu reluarea ostilităţilor, pentru ca să îşi consolideze  poziţia, de nou dictator la Phenian, mai are iluzia tatălui şi bunicului său, conform căreia o paradă militară de amploare poate…înfricoşa tabăra opusă. Şi eventualii opozanţi interni.

C4

Corectă observaţia agenţiei de presă Associated Press, conform căreia asemenea demonstraţii de forţă erau tipice, în perioada Războiului Rece, paradelor iniţiate de sovietici şi de liderii comunişti chinezi, ţinta zăngănitului de arme fiind aliaţii occidentali, în general, şi Statele Unite ale Americii, în special. La Moscova continuă acelaşi obicei şi după abolirea oficială a regimului comunist, înlocuit cu unul autoritar.
În afară de predarea ştafetei, de la Kim Ir Sen, la Kim Jong Il şi apoi la Kim Jong Un s-a schimbat ceva, în ultimele şase decenii, în viaţa milioanelor de necăjiţi, ce trăiesc în nordul Peninsulei Coreea?

Programul nuclear al Phenianului – dincolo de propaganda isterică, ce cultivă şi acum ideea că oricând armata comunistă poate ataca Republica Coreea, capitalistă -, nu a soluţionat austeritatea care afectează nord-coreenii.

Fotografiile de la paradă, indiferent că arată pe veterani – precum cei din prima fotografie – sau pe actualii militari, pe simplii cetăţeni, au aceeaşi notă dominantă, disperarea vizibilă pe chipurile unor oameni subnutriţi.

C2

Medaliile nenumărate, de pe uniformele celor care au luptat pentru o cauză ideologică, nu înlocuiesc porţile de mâncare diminuate drastic şi la copii.

Faptul că un vicepreşedinte al Chinei şi un emisar al Iranului au fost în preajma liderului Kim Jong Un nu reprezintă decât iluzia dată de alianţe utile puterii de la Phenian, nu locuitorilor nord-coreeni. 

Tensiunile generate de Kim Jong Un, cu SUA şi Coreea de Sud nu au avut alt scop decât mărirea ajutoarelor umanitare americane şi sud-coreene, necesare regimului comunist, din nordul peninsulei, pentru a acoperi, fie şi parţial,  deficitul alimentar generat de cheltuielile exagerate, pentru susţinerea armatei şi finanţarea programului nuclear autohton.

Oficial, pe 27 iulie, nord-coreenii au marcat Ziua Victoriei în Războiul de Eliberare a Patriei.

O mare minciună oficializată, din moment ce conflictul militar, din anii 1950-1953, s-a încheiat cu un armistiţiu. Ceea ce înseamnă că, între cele două state coreene, nu este nici pace, nici război.

Coreea trăieşte drama din trecut a Germaniei, divizată la fel, între un areal aflat sub dictatură comunistă şi unul în care funcţionează o democraţie de tip occidental.

Ridicolul paradei de acum, este că au fost folosite machete ale rachetelor nucleare, cu rază lungă de acţiune KN-08, care, cu toată reclama făcută la Phenian, nu au capacitatea de a ajunge pe teritoriul american.

O defilare de două ore, în urma căreia doar Kim Jong Un şi-a întărit iluzia că de forţa militară a regimului său se tem mulţi inamici externi şi interni…

De partea cealaltă a Oceanului, Barack Obama a ţinut un discurs în care a afirmat că după 60 de ani, de la încheierea armistiţiului, există speranţa unei păci lungi şi prospere.

O afirmaţie notabilă, din moment ce în războiul fratricid, dintre cele două state coreene au murit 2.500.000 de oameni.

Inclusiv voluntari chinezi, care au luptat de partea armatei nord-coreene, dar şi militari americani, sub stindard ONU, care au sprijinit pe camarazii sud-coreeni.

Comparativ, după şase decenii, Coreea de Nord este o ţară a disperării şi foametei, timp în care Coreea de Sud a dobândit una dintre cele mai prospere economii din lume.

Ca şi în cazul reunificării Germaniei, va învinge sistemul care aduce cetăţenilor desprinderea de regimul totalitar comunist, competitivitatea reală, nu mimată, ca motor al restartării economiei aflată, în nordul peninsulei, în pragul colapsului, democraţia validată de alegeri libere, nu pe baza falsificării masive a voinţei majorităţii populaţiei.

Că aşa se va întâmpla o probează evoluţia economică a celui mai important aliat al lui Kim Jon Un, respectiv China.

Care a păstrat simbolurile comuniste, dar a trecut la o economie de piaţă, capitalistă, ce i-a permis să ajungă pe locul doi în lume, după cea a Statelor Unite ale Americii.

Parada din 27 iulie, de la Phenian, semăna, în multe privinţe, cu ultima paradă organizată la Berlin, în fosta Republică Democrată Germană.

Din care nu a mai rămas, din fericire, pentru naţiunea germană, decât o tristă amintire.

 

 

 

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole