„Deputaţii în lege” ameninţă şi şantajează Biserica

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Iată că am ajuns să auzim şi pe asta: politicienii ameninţă şi şantajează fără ocolişuri Biserica, pentru poziţiile sale intransigente în ale credinţei. Liberal-democratul Valeriu Streleţ şi democratul Adrian Candu, în calitate de reprezentanţi ai celor mai dispreţuite instituţii din societate, au pornit cu războiul  împotriva unei instituţii care inspiră cea mai mare încredere a păturilor largi ai populaţiei.

Poziţia Mitropoliei Moldovei este una cât se poate de firească: populaţia este nemulţumită de un proiect de lege care încalcă grav un şir de drepturi elementare, care garantează o funcţionare nestingherită a vieţii religioase în cânsul comunităţii ortodoxe, cum ar fi dreptul la conştiinţa religioasă, dreptul la opinie, dreptul la viaţa intimă şi proprietate privată.

Da, Biserica este separată de Stat de 2 mii de ani, ceea ce presupune că Biserica nu poate prelua funcţiile autorităţii laice, precum nici autoritatea laică nu se poate amesteca în problemele interne ale Bisericii. Oare nu e revoltător faptul că deputaţii Parlamentului Republicii Moldova au ajuns să înveţe clerul cine şi cum trebuie împărtăşit, pe cine trebuie şi cine nu trebuie să fie primit în Biserică? Nici chiar în cele mai tiranice regimuri laicii nu au îndrăznit să se coboare până la astfel de josnicii.

În cele din urmă, Biserica nu este o instituţie publică, ci o comunitate religioase care are tot dreptul să-şi organizeze viaţa internă conform propriilor norme şi principii, fără niciun fel de ingerinţă din afară, precum şi să participe la viaţa politică asemenea celorlalte componente ale societăţii civile – acest drept este garantat de însăşi Constituţia Republicii Moldova. De altfel, pare straniu faptul că deputatului PLDM-ist Valeriu Ghileţchi nu i se amputează faptul că prin intermediul lui cultul baptist participă direct în viaţa politică a ţării. Să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu este reprezentată în Parlament de niciun preot sau episcop, chiar dacă ar putea face acest lucru nestingherit, fără a putea fi împiedicaţi de vreo lege.

În cele din urmă, ar fi cazul să spun că a ameninţa sau lovi în Biserica este echivalent cu a lovi într-o femeie. De astfel de fapte sunt capabile doar mizeriile morale de cea mai joasă speţă, indiferent dacă sunt credincioşi sau nu.

PS: Apropo, dacă tot vine vorba de partea materială, nu ar fi timpul autorităţile laice să elibereze clădirea Guvernului, care aparţine pe drept Bisericii Ortodoxe?

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Octavian Racu

Octavian Racu

-sociolog, jurnalist- Născut în municipiul Chişinău, Republica Moldova Telefon(-oane) Mobil: +373 79776454 E-mail(uri) octavianracu@yahoo.com, octavianracu@gmail.com Data naşterii 13 octombrie 1984 - 2008 – 2011 – redactor ...

Ultimele articole