Demiterea deputaților – cum poți scăpa de niște minciunoși aleși pe 4 ani

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Inițiativa PDM, expusă de Vlad Plahotniuc, cu privire la trecerea la sistemul majoritar în circumscripții uninominale a trezit opinia publică, a realiniat taberele politice și a dat un suflu nou confruntărilor după o perioadă de hibernare și relativă acalmie. Modificarea sistemului electoral – o chestiune aparent tehnică – reaprinde vîlvătaia războiului politic în condițiile în care toată lumea își imaginează că PDM una spune și alta fumează deși, anterior, totă lumea – de la mic la mare – susținea trecerea la uninominale.

Din cele cîteva aspecte, propuse de Plahotniuc spre discuție – importanța legăturii dintre alegători și candidați, posibilitatea demiterii deputatului, votul din diasporă – vom stărui în acest articol asupra posibilitatea demiterii unui deputat de către alegători chiar în timpul mandatului. Această inovație pare să fie cea mai controversată din propunerile PDM.

Opoziția a și formulat, imediat, trei obiecții față de această reformă. În primul rînd, s-a spus că demiterea sau revocarea deputaților este imposibilă deoarece Constituția interzice expres acest lucru. În al doilea rînd, s-a obiectat că deja există în Moldova o asemenea practica – cea a demiterii primarilor – care se dovedește a fi ineficientă pentru că moldovenii recurg rar la ea. În sfîrșit, o asemenea lege este anti-democratică fiindcă statele europene nu o practică. Să le luăm pe rînd.

Anticonstituționalitatea demiterii primarilor

Într-adevăr, articolul 68 al Constituției Republicii Moldova consfințește mandatul reprezentativ, spunînd în punctul doi că „orice mandat imperativ este nul”. Dezbaterea dintre adepții mandatului imperativ și cel reprezentativ este interesantă și merită a fi reprodusă pe scurt.

Mandatul reprezentativ, consfințit în Constituția Moldovei, denotă faptul că parlamentarul reprezintă întreaga națiune care nu poate fi divizată în tot felul de grupuri – etnii, circumscripții, raioane, clase. De vreme ce este așa, orice deputat este obligat în cadrul ședințelor parlamentului să delibereze și să reprezinte națiunea prin avansarea unor proiecte care corespund cel mai bine intereselor acestei națiuni generale și ipotetice. Observăm că națiunea în acest context este o entitate abstractă, omogenă, generală. E felul în care francezii văd alcătuirea statului. Noi și românii am preluat acest model.

În opoziție cu mandatul reprezentativ, mandatul imperativ este acordat deputatului care reprezintă o parte din popor – anume acea parte care-l trimite în Parlament. Astfel, poporul este văzut ca entitate concretă compusă din mai multe grupuri de interese, straturi și segmente. Poporul nu este o națiune omogenă ci un melanj de interese contradictorii. Din această cauză, deputatul nu are dreptul să articuleze puncte de vedere distincte ci el este obligat să promoveze în Parlament vrerea și poruncile celor care l-au ales.

În cazul în care n-o face, deputatul își trădează alegătorii și poate fi demis prin referendum. Într-o asemenea interpretare, poporul este o entitate concretă, compusă din grupuri cu fizionomii distincte, eterogenă și fragmentată. E felul în care văd democrațiile englezii și americanii dar și partidele socialiste și comuniste din perioada sovietică.

Este oare mandatul imperativ solicitat de populație?

Constatăm că, deși este aplicat rar, mandatul imperativ se bucură de o susținere populară foarte mare. Oamenii doresc să-l țină sub control pe poiticianul pe care-l aleg. În mai multe state ale lumii există presiuni pentru a trece de la mandat reprezentativ la cel imperativ.

În România această discuție se poartă în contextul amplificării fenomenului traseismului politic – trecerii deputaților și aleșilor locali dintr-un partid în altul. De exemplu, în 2014 Guvernul a dat o ordonanță de urgență prin care a permis traseismul politic în cadrul consiliilor locale dar Curtea Constituțională a considerat că ordonanța vine în contradicție cu Constituția. Astfel, CC a considerat că deputatul nu este liber să aleagă formațiunea din care face parte ci trebuie să rămînă fidel mesajului și partidului cu care a intrat în Consiliul local  – un element al mandatului imperativ.

În Parlamentul României din perioada 2012-2016, 38 la sută din deputații aleși nu mai făceau parte la finalul mandatului din partidul cu care au intrat în Parlament. Acest lucru a deranjat extrem de mult opinia publică, întrucît s-a constatat că deputații nu vor să depindă deloc de constrîngerile unui mandat imperativ și preferau să migreze ori de cîte ori se iveau ocazii ademenitoare. Totusi, încercările de a bloca acest fenomen s-au soldat totuși cu eșec.

Este oare aplicat mandatul imperativ în Moldova?

În Republica Moldova, avem mandat imperativ în cazul primarilor, ceea ce nu este considerat anti-constituțional. Revocarea primarului prin referendum poate fi iniţiată în cazul în care acesta nu respectă interesele comunităţii, nu exercită în mod adecvat atribuţiile de ales local prevăzute de lege sau încalcă normele morale şi etice. Potrivit Codului Electoral al Republicii Moldova, plebiscitul poate fi iniţiat de 1/2 din numărul consilierilor aleşi, iar în cazul revocării primarului prin vot secret – de către 2/3 din numărul aleşilor locali. Totodată, referendumul local poate fi iniţiat de 10 la sută din numărul cetăţenilor cu drept de vot, care au domiciliu pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective.

Este adevărat că o asemenea decizie nu poate fi data ușor și nu există multe exemple de revocare a primarilor. Și, totuși, cazul referendumului organizat în satul Pitușca din 2016, raionul Călărași, demonstrează că asemenea exerciții sunt perfect fezabile. Apropo, în cadrul referendumului locuitorii satului au votat în proporție de 60 la sută în susținerea primăriței.

Cu siguranță, inițiativa de demitere a deputaților de către alegători și adoptarea unor elemente ale mandatului imperativ va fi susținută de cetățeni. Acest lucru se poate produce prin modificarea Constituției și stipularea expresă a mandatului imperativ. În acest caz, schimbarea sistemului electoral și a posibilității demiterii deputaților va fi adoptată în acest an dar prevederea vizînd demiterea deputaților poate intra în vigoare mai tîrziu, atunci cînd va fi acceptată consfințirea mandatului imperativ în Constituție.

În fond, există și opțiunea să lăsăm Constituția în pace. În acest caz, chiar dacă mandatul deputatului rămîne unu reprezentativ, în lege vor fi stipulate anumite situații extraordinare în care deputatul poate pierde mandatul la solicitarea cetățenilor care l-au ales. În asemenea situații, petiția de inițiere a referendumului va trebui să fie semnată de un număr impunător de alegători – de exemplu, 30 la sută din votanții înscriși pe listă.

Credem că Curtea Constituțională ar putea să găsească justificări pentru o asemenea decizie în cazul în care se va constata că ideea este pe larg susținută de populație.

Unde există mandatul imperativ?

Este adevărat ca mandatul imperativ poate fi găsit astăzi în țări mai curînd exotice – Indonezia, Cuba, Fiji, Namibia și insulele Seychelles. Dar elemente ale mandatului imperativ există și în Germania – membrii Bundesratului – camera superioară a Parlamentului Germaniei – nu votează potrivit propriei voințe ci în funcție de indicațiile primite din partea guvernelor landurilor care i-au delegat.

Cu toate acestea, mandatul imperativ a fost extrem de popuar în fostele state socialiste – URSS, Polonia, România, Cehoclovacia, Bulgaria, Republica Democrată Germană. În acest context este de neînțeles felul în care se poziționează socialiștii moldoveni. Tradiția centralismului democratic, proprie acestor partide, îi obligă să fie favorabili exercitării mandatului imperativ. Criticile pe care le aduc acestei idei sunt mai curînd determinate de opoziția lor politică față de persoana lui Vlad Plahtniuc și nu față de ideea mandatului imperativ.

Dar chiar dacă mandatul imperativ nu poate fi găsit în multe state, nimic nu ne împiedică să fim deschizători de drumuri. Asta pentru că potrivit specialiștilor în materie, ignorarea acestui principiu în democrațiile moderne este condiționată de motive cu precădere pragmatice – politicienii europeni vor mai multă stabilitate în exercitarea mandatului și cît mai puține surprize neplăcute din partea alegătorilor. Mandatul reprezentativ, în opinia lor, crează o previzibilitate a actului guvernării pentru că deputații se înțeleg mai ușor în parlament, ignorînd opiniile oamenilor care i-au ales.

Poate totuși n-ar strică să dărîmăm aceste cîrdășii politice pragmatice?

Comentarii