Demisia lui Dorin Chirtoacă – campanie electorală și oferirea Chișinăului pro-rușilor.

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

  Cu puțin timp în urmă, în cadrul unei conferințe de presă, Dorin Chirtoacă a anunțat că își dă demisia. Motivele invocate de el sunt deloc ingenioase, ba din contra, ridicole, aproape ca la fugarul Usatîi. (Să nu uităm că unul e în căutare pentru că a organizat tentativa de omor împotriva Bancherului Negru, Gherman Gorbunțov, iar Chirtoacă are dosare penale în cazul parcărilor cu plată, de unde urma să primească 13% din venituri).

Părerea mea despre aceste demisii este destul de simplă: show ieftin, mișcări electorale și nu în ultimul rând, aruncări de bani în vânt. Menționând aruncarea de bani în vînt, m-am referit la cele 9 milioane de lei, care au fost cheltuiți pentru referendumul socialiștilor.
Indiferent de faptul că n-am nimic contra PL, trebuie să recunosc că în ultimii ani, primăria Chișinăului s-a transformat în una dintre cele mai corupte structuri. Poate că a făcut câte ceva pentru acest oraș, însă buticurile rudelor, benzinăriile moșului și alte făradelegi elementare n-au ramas neobservate. La capitolul parcărilor, Chirtoacă era deja hapsân pentru ca să se oprească, iar acest fapt și l-a îngropat.

  Această demisie reprezintă și un pas electoral pentru Chirtoacă și PL, deoarece victimizările mereu au adus voturi, mai ales că acum Dorin a făcut tot posibilul pentru ca toți din jur să fie ,,de jină”, iar el să rămână curat. Cu părere de rău pentru dânsul și PL, sondajele arată că ei sunt cu mult mai jos de pragul electoral.

Dacă m-aș referi la cei care eu de câștigat în urma acestei demisii și a următoarelor alegeri, care urmează a fi pe 20 mai, atunci primii pe listă sunt  Socialiștii, Partidul AS și Năstase.  Deja este evident că Dodon, Ceban și restul abia de au așteptat această mișcare fatală pentru Chirtoacă, iar dacă tot am menționat pe Maia sandu și Andrei Năstase, atunci pot să spun că gândurilor lor nu sunt foarte diferite de cele ale socialiștilor, mai ales că deja au apărut știri despre faptul că PAS și PPPDA vor avea un candidat comun la alegerile locale. Năstase a mai declarat: „Demisia lui Dorin Chirtoacă se cerea demult. Chișinăul poate fi scos acum din mâinile corupților care s-au instalat la primărie și noi vom face tot posibilul pentru aceasta.”
Ca dovadă la cele spuse mai sus, anexez o simplă poză: 

Țin să remarc că Năstase deloc nu mai ascunde politica identică cu a lui Dodon!


  Milioane cheltuite! Criză politică! Show-uri electorale! Jocuri politice murdare! Victimizări! ETC! și toate acestea doar pentru ca acum socialiștii și aliații săi din PAS și PPPDA să aibă de câștigat. Cu alte cuvinte, chiar și acele 9 milioane s-au cheltuit pentru ca acum Dorin Chirtoacă să ofere orașul pe tavă.
La moment, nu m-as mira dacă curând îl vom vedea pe Chirtoacă prezentat drept mare erou la Natalia Morari, chiar dacă până nu demult, ideea precum PL-ul și Chirtoacă se află sub Plahotniuc. Așa a fost cu toți criminalii care au ajuns în instanță cu dosare de corupție, hoție sau crime și mai grave.

Din motiv că alegerile locale vor avea loc foarte curând, cred că alegătorii ar trebui să mai lase din principii și să nu mai voteze geopolitic, ci să-și dea votul pentru un candidat, care dorește să crească orașul, dar nu să-l distrugă. Eu spre exemplu, îl urmăresc de mai mult timp pe Victor Chironda, un activist civic, care are planuri mari pentru oraș, iar ca exemplu, pot enumera:

    Cum putem face o stradă pietonală modernă pe 31 august?

    Taxarea electronică și rolul ei în transportul public

    Scuarul Ghibu. Istoria salvării unui spațiu public urban

    Proiectul Cosmos 2 și dopul de la Valea Morilor

    Scuarul Cehov: realizări și planuri

  Este evident, acesta este doar unul dintre persoanele care vin ca potențiali candidați, însă numărul lor este cu mult mai mare. Cel mai important factor în acest sens este ca orașul să nu ajungă în mîinele unui pro-rus sau a unui aliat de a lui Dodon. 

#Pace

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Denis Rusu

Denis Rusu

Sunt o persoană obișnuită, cu preocupari sociale și politice. Nu posed nimic ieșit din comun, doar că nu pot accepta unele lucruri, precum manipularea si victimizarile absurde. Poate ca sunt perfecționist, poate ca mai mult echilibrat, dar mereu am a...

Ultimele articole