DE DRAGOBETE, VOTĂM PE ÎNDELETE, Votăm PNL! – Cu România – în NATO și UE!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Mesajul PNL înainte de ziua votării
Dragi prieteni,

Sunt Vitalia Pavlicenco, președintele PNL, primul partid statutar unionist din Republica Moldova. Vă adresez un mesaj în numele național-liberalilor. Cunoașteți – în anul 2012, noi am obținut – în justiție și prin poziția Curții Constituționale – dreptul de a milita politic pentru Reunirea cu România, când un ministru al justiției din Guvernul Alianței pentru Integrare Europeană voia să interzică PNL pentru obiectivul declarat al Unirii.

Venim în fața Dumneavoastră a treia oară după anii 2010 și 2014, când am adresat apelul – poate neînțeles unora, la început, – la solidarizare națională, în numele aspirației sacre a românilor – de unitate națională, de reunificare a Basarabiei cu România.

În acest an, 2019, PNL – un partid emblematic și de sacrificiu, prin adevărul curajos pe care îl spune și lupta sinceră pentru Unire, – vă solicită votul pentru o Fracțiune unionistă în Parlament. Pentru Unire trebuie să pledăm neabătut, împreună, – clasa politică de pe malul drept și clasa politică românească de pe malul stâng ale Prutului. În acest sens, PNL a re-propus semnarea – după modelul Declarației de la Snagov, din 1995, – a două Angajamente ale clasei politice de pe cele două maluri ale Prutului – pentru Reunire, pentru UE și pentru NATO! – ținând seama de Declarația Parlamentului de la București din anul Centenarului Unirii și de Rezoluția nr.148 din 28 iunie 1991 a Senatului American, intitulată ”Guvernul SUA trebuie să susțină eforturile Chișinăului de a negocia Reunificarea cu România”.

În cei 27 de ani, mulți ați tot votat cu speranță un mesaj proeuropean, dar cu mai puțină încredere mesajul unionist al PNL. V-ați gândit că Unirea e departe, iar Uniunea Europeană e mai aproape. Însă, după aproape trei decenii de zisă Independență, suntem în continuare sub ocupație și cu trupe rusești pe teritoriul național. Așteptările proeuropene au fost înșelate și după 2009, iar în următorii 20 de ani UE nu preconizează o extindere spre Est. Devine, astfel, clar că doar Reunirea cu România ne poate aduce într-un spațiu de normalitate.

E o mare rușine națională că am ajuns, după 27 de ani, să alegem între Dodon, Plahotniuc, Voronin, Usatâi, Șor și, același Lucinschi – patronul ideologic al forțelor fals proeuropene. Probabil, de aceea, unii lideri ai ACUM ne consideră pe noi, unioniștii, ”forțe nesănătoase”, când, din anul 2009, tot unii dintre ei asistau cum ortacii lor, ajunși la guvernare, nu făceau decât să fure. Ne consideră forțe nesănătoase așa cum ne-au considerat mereu Dodon, Voronin și alții, ce aparțin unor interese străine!

La fel, pretinșii prooccidentali ne considerau ”dușmani ai integrării europene”. Am văzut: dușmanii integrării europene sunt hoții cuibăriți în partidele de stânga și în cele acoperite cu frazeologie europenistă sterilă. Noi, PNL, suntem atacați pentru afirmațiile că nu poate exista o Dreaptă europenistă fără românism și unionism. Acesta este un ruso-europenism. Partidele europeniste nu au trecut încă testul de identitate românească și unionistă. Ele vor să ne integreze în UE prin Moscova, de mânuță și sub patronajul lui Lucinschi și Dodon.

Da, suntem mai dezamăgiți ca oricând. Da, fiecare are dreptul la dezamăgire, dar e păcat să ne consumăm viața doar cu greșeli. Plecăm de la vatră, muncim în străinătate, iar acasă își fac mendrele diavolii roșii, ce amenință – ilegal – să ne bage pe noi, unioniști, la pușcărie. Să nu îi mai credem pe toți aceștia – că sunt roșii, bruni sau albaștri! Să nu le mai permitem antiromânilor de dreapta și de stânga să își bată joc de unioniști și să calce în picioare elita unionistă a societății! Dacă îi mai credeți o dată, rămânem fără viitor! Dacă mai votăm ne-unioniștii, le furăm viața și viitorul copiilor pe care îi iubim! Aceștia nu sunt viitorul nostru!
Viitorul nostru este România, Statul Unitar Român, membru al NATO și UE! România este Țara și Patria nostră, în a cărei componență am avut o altă viață! Adevărul și unica soluție sunt doar Reunirea cu România!

Să dăm dovadă de demnitate – să nu votăm pentru pomeni, să nu ne încredem în promisiunile iluzorii ale hoților de miliarde. E timpul să nu mai greșim. Să nu ne irosim votul nici cu Stânga antinațională, nici cu Dreapta neunionistă, ci să votăm PNL. Partid cu oameni curați, neșantajabili, principiali și consecvenți, care nu au furat, nu se tem de Legea Lustrației și au organizat cele mai ample și frumoase manifestări unioniste în anii 2008-2018. Să amintim doar două dintre ele – pe 9 mai 2008, de Ziua Europei, în plin regim comunist, am dansat Hora Unirii în Scuarul Operei Naționale, iar pe 13 mai 2012, când s-au împlinit 200 de ani de ocupație ruso-sovietică, PNL, Consiliul Unirii, i-a adunat în Piața Marii Adunări Naționale pe cei mai demni dintre români, demonstrând că Unirea este voința noastră legitimă și legală, aflată sub protecția Constituției și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În Parlament, național-liberalii au impus inclusiv discutarea ieșirii Republicii Moldova din CSI. Trebuie să părăsim drumul spre niciunde, spre Est. Legea Lustrației ar avea ca efect să nu ne mai conducă dușmanii unității naționale, care ne dezbină pe noi, românii, și au misiunea să nu permită Reunirea cu România!

Lista PNL include 40 de oameni cinstiți, principiali și consecvenți. Avem trei candidați minunați în circumscripții – Galina Andrieș nr.13-Rezina-Șoldănești, Ion Calmîc, Secretarul General al PNL, nr.35 Căușeni, Gheorghe Furdui – în Circumscripția La Vest de R.Moldova – nr.50.
Noi am publicat pe site-ul PNL și pe site-ul Consiliului Unirii Bilanțul activității noastre de 12 ani, precum și strategii, proiecte, planuri, concepte despre înfăptuirea Reunirii cu România. Toate acestea trebuie înfăptuite împreună cu noile partide unioniste, a căror apariție confirmă creşterea curentului unionist, fiind necesară Unitatea Dreptei Unioniste. Am rezistat 12 ani cu demnitate națională în această mocirlă prorusească, pentru că noi credem în UNIRE!

Dar ce ar însemna pentru basarabeni Unirea? Ar însemna în mod automat cetățenie europeană, cu toate drepturile și posibilitățile românilor europeni; ar însemna pensii, salarii, burse, alocații, indemnizații majorate; ar însemna gaze, petrol, cărbuni, electricitate mai ieftine; ar însemna o piață de desfacere mai mare; locuri de muncă prin investiții, garantate de o justiție independentă; subvenții considerabile în agricultură, fonduri europene nerambursabile pentru afaceri neagricole și proiecte rurale; acces la programe și granturi UE pe diferite domenii; convorbiri și navigare pe Internet în UE la prețurile din Romania; învățământ, studii de calitate si Burse Erasmus; un mediu înconjurător mai curat; cele mai bune drepturi pentru minorităţile etnice; fără frontieră și fără posturi vamale pe Prut; monedă stabilă, legislație financiară și fiscală europene; medicină de calitate; combaterea corupției și politicieni la pușcărie, multe alte realități noi – ADICĂ dreptate, prosperitate, siguranță și securitate!

Stimați intelectuali! Vă adresez Dumneavoastră un mesaj special! Ați vrut mereu să fie bine și ați cam cedat de la Dumneavoastră, votând mesajul europenist, deși sunteți cu toții unioniști. Nu îi mai votați pe cei arătați în sondaje cu șansă, pentru că tocmai ”cei cu șansă” v-au răpit șansa de a crea și a trăi. Nu mai dați și nu mai îndemnați să se dea un vot zis ”util”, pentru că acel vot mereu s-a dovedit a fi inutil. Votați Unirea și îndemnați-i pe semeni să voteze la fel! De Dumneavoastră în mare parte depinde soarta populației, viitorul copiilor, destinul acestui teritoriu. Și de noi toți!

Să votăm Demnitatea Națională!

Să votăm Partidul Național Liberal!

Să votăm candidații în circumscripții ai PNL!

Să votăm un viitor unionist, românesc, european!

Să votăm Săgeata Unirii!

Să votăm Unirea!

Comentarii

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Preşedintele PNL. Născută la 29 octombrie 1953, Grinăuţi-Bălţi, Republica Moldova Contacte: 069111682, 069119118, tel.german – +491605702646 Distincţii: Ordinul Naţional al Romaniei „Pentru Merit” în grad de Comandor Starea civilă: căsător...

Ultimele articole