DE CE NE OCOLEŞTE BMW ŞI DE CE NU VINE FMI

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Cel mai uşor lucru, atunci când nu-ţi faci bine treaba, este să găseşti „motive argumentate” cum ar fi, de exemplu, criza din zona euro şi, în general din lume, criza din economia locală şi, cel mai la îndemână, criza politică. Nu zic că toate aceste crize luate împreună sau fiecare luată în parte nu ar influenţa procesele economice, însă e prea uşor şi, uneori, chiar neprofesionist să te ascunzi doar în spatele unor crize.

În anul 2012, potrivit Biroului Naţional de Statistică, investiţiile în active pe termen lung s-au redus cu peste 4%. Iar picajul investiţiilor străine directe va fi din două cifre, conform datelor preliminare ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) . Cine e de vină? „Mediul extern nefavorabil”, zic unii. Cine va fi de vină la finele anului 2013? Iarăşi mediul extern nefavorabil, dar şi criza politică ce ba se stinge, ba izbucneşte cu o nouă putere la Chişinău? „Noi vrem, dar crizele nu ne permit să fim cei mai buni”, se aud voci de prin ministere. Bine, dar vedeţi voi că sunt şi Guverne care reuşesc, indiferent de crize. Polonezii, cioara asta albă! „Da, da, dar Polonia este o piaţă mare şi acolo se duc marile companii”, vine un alt răspuns. Şi în acest caz aveţi dreptate, dar parţial.

Sigur, marele concern BMW, de exemplu, nu va veni niciodată cu o uzină în Moldova. Şi sunt o sumedenie de factori obiectivi: piaţa mică; infrastructură de transport şi de logistică subdezvoltată, pe alocuri chiar inexistentă; insuficienţă de forţă de muncă calificată; cadru legislativ instabil, permanent în schimbare şi reformare; controlori care-şi fac meseria după „legea telefonului” etc., etc.  Cu toate acestea, BMW ar putea să fie interesat de unele „fructe din grădina noastră”, chiar dacă indirect, prin intermediul  multelor companii mai mici care contribuie la marea afacere BMW.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie. BMW este un uriaş şi nu unul obişnuit, dar un mare amator de fructe proaspete. Pe de altă parte, Moldova este o mică grădină, alături  de altele asemănătoare, unde cresc tot felul de pomuşoare.  În vecinătate, însă, sunt şi livezi întinse cu fructe frumoase (pieţe mai mari). Gigantul va păşi peste micile grădini, nu că nu i-ar place pomuşoarele, însă sunt greu de adunat şi este nevoie de o cantitate mare, care se adună greu, pentru a potoli foamea. Se va opri în livada care-i mai mare, fructele sunt mai uşor de cules şi potolesc mai repede foamea. Sigur, asta nu înseamnă că gigantul va renunţa definitiv la pomuşoare, cineva din suita  lui (companiile mai mici care deservesc gigantul auto) se va opri şi prin micile gospodării pentru a aduna pomuşoare absolut necesare pentru o dietă (funcţionalitate) balansată a gigantului. Dar iarăşi, grădini mici sunt mai multe (concurenţa e mare) şi piticii care deservesc uriaşul se vor opri în acea grădină care-i asigură o colectare cât mai rapidă şi calitativă a pomuşoarelor.

Concluzia, gigantul BMW are paşi prea mari şi trece peste Moldova, dar multe din companiile care deservesc afacerea bavarezilor nu ar fi împotrivă să-şi extindă afacerile la noi, dar cu unele condiţii. În primul rând, statul să asigure funcţionalitatea legilor şi a instituţiilor de stat, să asigure independenţa şi corectitudinea justiţiei, să asigure dreptul la proprietate, să excludă intervenţia neargumentată a controlorilor („legea telefonului”), să asigure dezvoltarea infrastructurii etc. Şi dacă toate aceste condiţii vor fi asigurate, indiferent de culoarea partidelor aflate la guvernare, pe mulţi investitori nu-i va speria crizele politice, fiindcă acestea se produc peste tot în lume. Iar istoria de succes al unui investitor este un puternic argument şi pentru alte companii străine. Din păcate, cazul Draexlmaier, care deserveşte anume giganţii auto, nu este cel mai bun fel de a invita businessul străin în Moldova.

Zilele acestea şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat că îşi amână misiunea în Moldova. Va influenţa acest caz investiţiile străine şi economia în general? Da, chiar dacă indirect.

Totuşi, trebuie să precizez, situaţia în care FMI nu va transfera noua tranşă din credit, în mărime de 70 milioane USD, nu este cea mai mare pierdere pentru economie. Banii sunt destinaţi pentru completarea rezervelor valutare ale băncii ventrale şi nu vor influenţa direct intrările în bugetul de stat. Plus la aceasta, şi rezervele BNM nu necesită o completare urgentă în condiţiile în care, la finele lunii februarie a.c., banca centrală deţinea active de rezervă în mărime de peste 30 miliarde de lei sau 2,5 miliarde USD.  Adică, cele 70 milioane USD nu pot aduce un aport important la formarea rezervelor.  Pericolele vin din altă parte, dar mai întâi să vedem dacă anume criza politică a oprit FMI-ul să vină la Chişinău sau există cauze mult mai importante, dar ascunse în condiţiile în care să dai vina pe criză e cel mai uşor şi chiar oarecum convenabil din punct de vedere politic. Cearta între partidele politice, atâta timp cât Guvernul este funcţional, iar Cabinetul de Miniştri era funcţional atunci când s-a anunţat amânarea vizitei, ar fi trebuit să fie un motiv de îngrijorare pentru FMI şi pentru partenerii de dezvoltare, dar nu şi principalul motiv pentru a amâna discuţiile atâta timp cât sunt realizate înţelegerile convenite, inclusiv sunt implementate reformele incluse în program. De aceea sunt tentat să cred că principala problemă este că Guvernul nu şi-a făcut treaba, iar acesta a fost un argument serios pentru a amâna misiunea şi alocarea unei noi tranşe din credit. Iar criza politică este folosită în calitate de paravan pentru a ascunde principalele nerealizări. Mai mult, criza politică a devenit într-adevăr periculoasă doar după 13 februarie, zi în care PLDM a declarat că denunţă acordul de constituire a AIE 2. Adică cu maximum două săptămâni înainte de a veni misiunea FMI. Logic, la această dată, adică pe 13 februarie, cea mai mare parte din condiţiile convenite cu fondul urmau deja să fie implementate. Deci, criza politică nu poate fi principalul argument în acest caz.

Mai mult, economiştii de la FMI pot fi, parţial, comparaţi cu nişte auditori. Ei lucrează cu indicatori şi constată dacă parametrii economici corespund sau nu obiectivelor stabilite şi în funcţie de aceasta recomandă, fără sentimente (economiştii în general nu lucrează cu sentimente, ci cu cifre), de unde trebuie tăiat şi unde trebuie adăugat aşa încât bilanţul să fie unul echilibrat. Pentru ei rezultatul contează. Iar dacă acesta este altul decât cel aşteptat, ne consideră, hai să spunem, neserioşi şi iau măsuri, inclusiv îşi amână vizita şi nu alocă bani, cum este în cazul nostru.

Sigur, nu o să combat opiniile precum că multe din condiţiile FMI sunt prea dure sau că fondul nu ţine cont de situaţia reală din ţară etc. În toate lucrurile pe lumea asta există adevăr. Dar mai există şi o altă latură a problemei. Se creează impresia că Guvernul nostru este un prost negociator sau, mai degrabă, este un executor. Fiindcă sunt predispus să cred că în cazul în care Executivul ar aduce suficiente argumente şi chiar ar demonstra prin acţiuni că, de exemplu, eventualele venituri din creşterea unor impozite şi taxe, pe care insistă FMI, pot fi acumulate printr-o mai bună administrare fiscală şi combaterea economiei subterane, atunci şi FMI ar putea să fie mai indulgent. Concluzia care se impune, nu atât FMI este dur, cât noi nu prea ne facem treaba şi ne mulţumim cu perpetuarea unei stări de lucru, iar pentru a nu fi acuzaţi de cetăţeni (electorat) de lipsă de viziune, acceptăm la nivel de lege tot ce vine din exterior.

Dar să revenim la influenţele asupra economiei. În primul rând, relaţiile cu FMI, în prezent, nu sunt importante prin faptul că primim nişte credite, ci prin faptul că FMI este un fel de indicator (semafor) şi pentru ceilalţi parteneri de dezvoltare, inclusiv Banca Mondială, BERD, Uniunea Europeană etc. De asemenea, acolo unde FMI ezită, când este vorba de o economie în tranziţie, ne evită şi investitorii străini privaţi. Prin urmare, anul 2013 este, parţial, compromis în ceea ce priveşte creşterea investiţiilor străine, dar şi interne.

Totuşi, uneori  apar şi surprize plăcute. Totul e posibil. Să sperăm, dar să nu uităm şi să acţionăm.

Ţineţi ritmul!

Comentarii